Elevii din mediile defavorizate ale țării vin la școală cu tot bagajul condiției sociale și financiare a familiei. Este realitatea de care se lovesc zi de zi organizațiile care și-au asumat misiunea de a oferi acces la o educație de calitate și copiilor vulnerabili. Gabriela Dima, director regional în organizația Teach for Romania, crede că doar om cu om și sat cu sat se poate schimba societatea românească în bine.
"Pentru a reuși e important să mergi în comunitate fără să judeci, cu multă empatie și respect, deschis să înveți. Am înțeles în acești ani că nu sunt acolo ca să salvez sau să repar, ci să servesc. Iar meseria de profesor este una dintre cele mai onorabile".
Gabriela Dima și-a asumat anul acesta responsabilitatea de a coordona primul birou regional deschis de Teach for Romania la Iași, pentru zona Moldovei. În această regiune numărul oamenilor care trăiesc în așezări rurale marginalizate este de două ori mai mare decât media pe țară. Deci, implicit, accesul la educație este mult mai dificil pentru elevi. Vorbim cu ea despre experiența în organizație și aflăm cum a fost drumul de la catedră către management, dar și cum se vede din interior școala românească.
Din biografie, pe scurt
Am terminat Facultatea de Istorie și Filosifie, specializarea sociologie, în cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca. Aproape 15 ani am lucrat în sistemul social, protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Am avut experiență atât în sistem public, cât și în sectorul nonguvernamental. Pentru mai puțin de un an am fost consilier la Ministerul Muncii, Autoritatea Natională pentru Persoane cu Dizabilități, apoi am decis să mă întorc la firul ierbii și m-am înscris în programul Teach for Romania. Timp de trei ani am lucrat ca învățătoare într-un sat din județul Călărași.
Amintiri din anii tăi de școală
Am fost un elev cu performanțe peste medie, fără să-mi propun vreodată să fiu cea mai bună din clasă. Mai degrabă aveam obiective legale de școala/ liceul/ universitatea în care să merg pentru mediul și atmosfera pe care știam că urmează să le găsesc acolo.
Cu siguranță am fost un elev vocal, pe alocuri incomod, care se exprima cu multă claritate atunci când simțea o inechitate. Această atitudine o manifestam mai degrabă când era vorba de ceilalți elevi din școală, pe care îi simțeam vulnerabili sau lipsiți de curaj. În facultate m-am și implicat activ în mișcarea studențească, am participat la greve și negocieri cu rectoratul.
Îmi amintesc că în școală cel mai mult îmi plăceau orele în care aveam dezbateri, în care profesorul crea contextul pentru a ne exprima opinia, pentru a discuta în contradictoriu. În rest, era mult studiu individual în funcție de ariile de interes. Citeam de plăcere, nu pentru că mi se impunea.
Nu mi-au plăcut deloc agresivitatea sau bullyingul manifestate de unele cadre didactice, orele plictisitoare în care profesorii vorbeau fără să interacționeze deloc cu noi sau acele ore a căror utilitate nu le-o vedeam. La vremea în care eram în gimnaziu, nici măcar nu-mi imaginam că profesorii ar putea fi preocupați real de problemele, interesele sau pasiunile noastre. Treceau de la o clasă la alta fără să facă vreun efort ca să ne cunoască. Și asta se repeta zi după zi, an după an.
Contextul în care te-ai hotărât să predai
După o scurtă experiență la nivel guvernamental, am simțit nevoia să revin la firul ierbii. Mai mult decât oricând, în acea perioadă am realizat că oamenii nu mai cred că vocea lor contează, că puterea este în mâinile lor și o delegă prin vot. Mi-am dorit foarte mult să găsesc un vehicul prin care să pot împuternici oamenii și comunitățile. Din papuci de profesor ai șansa de a cunoaște real oamenii, de a înțelege problemele cu care se confruntă, fără să judeci, de a aduce împreună mai mulți stakeholderi, de a lua decizii participative și de a schimba fața comunității.
În acest context am luat decizia de a mă înscrie în programul Teach for Romania și de a preda într-un sat. Pe termen lung, visul meu a fost și rămâne acela de a schimba societatea, sat cu sat, om cu om. Iar educația, consider eu, este cea mai valoroasă armă din arsenalul noastru.
Am aplicat fără să știu dacă sunt persoana potrivită sau dacă pot face față rolului. Știam că pot motiva și inspira, că pot fi un model în comunitate. În plus, am avut încrederea că, dacă este ceva benefic pentru mine și elevii mei, voi fi ajunge la catedră.
Experiența la catedră în programul Teach
De departe, a fost cea mai bogată experiență din punct de vedere personal și profesional. Am crescut în trei ani la catedră foarte mult, cum nu mi-aș fi putut imagina. Am învățat foarte multe lucruri de la elevii mei, părinții lor sau colegii de cancelarie.
În primul rând, am învățat că este important să fac un pas în față, să mă uit la realitate, la ceea ce este, fără să aplic filtrele personale. Spre exemplu, am avut nevoie de aproape un an ca să aud real când elevii îmi spuneau ”nu ne batem, doamna, ne jucăm”. Mintea mea percepea drept agresiune fizică orice îmbrânceală. Asta până în ziua în care am ales, REAL, să fiu prezentă, să îi urmăresc. Și atunci am văzut niște copii, lupi tineri, care se trânteau pe iarbă, se îmbrânceau, își testau forțele, își delimitau spațiul, poziția în grup. Schimbarea opticii și a modului în care m-am raportat la hârjoana lor a diminuat semnificativ agresiunea în clasă. Le lăsam spațiu să se joace și nu mai interveneam decât atunci când simțeam că se schimbă energia.
Elevii nu țin minte neapărat cunoștințele pe care le transmiți, ci mai ales cum i-ai făcut să se simtă și experiențele trăite. Dacă vorbești cu elevii mei, își vor aminti excursiile, târgurile organizate cu diferite prilejuri, oamenii pe care i-am adus și pe care i-au cunoscut, scrisoarea personalizată de la sfârșitul clasei a IV-a. Dar, mai ales, își vor aminti că i-am văzut, i-am ascultat și mi-a păsat real de ei, de fiecare în parte, că mi-am cerut iertare atunci când am greșit și nu am renunțat în a căuta soluții atunci când aveam provocări.
Un alt lucru valoros învățat este faptul că părinții sunt aliați importanți, cărora le pasă de copiii lor, în ciuda provocărilor și lipsurilor materiale cu care se confruntă în viața lor. M-am dus către ei cu empatie și respect și mi-au devenit sprijin în activitate. Datorită lor am putut oferi elevilor experiențe extrem de valoaroase, care au însemnat de multe ori ieșirea din sala de clasă și comunitate.
Cancelariile au nevoie de un suflu proaspăt și de un om care să creadă că încă se mai poate, în ciuda multiplelor eșecuri suferite anterior. Sunt oameni valoroși în sistemul de educație care au dezvoltat un mecanism de apărare în timp pentru a face față dezamăgirilor, nepăsarea. Ni se pare că nu le pasă, că nu sunt motivați. Am întâlnit colegi care mi-au spus că le-am reamintit de energia cu care au intrat în sistem și au început să ducă asta în clasele lor.
Schimbarea se produce în timp, dar asta înseamnă să dai dovadă de multă perseverență și răbdare, să rămâi acolo suficient de mult pentru a vedea rezultatele. Pentru a reuși e important să mergi în comunitate fără să judeci, cu multă empatie și respect, deschis să înveți. Am înțeles în acești ani că nu sunt acolo ca să salvez sau să repar, ci să servesc. Iar meseria de profesor este una dintre cele mai onorabile.
Importanța acestui program pentru profesorii din România
Nu aș fi intrat în sistemul de educație fără sprijinul Teach for Romania. În primul rând pentru că eu nu aveam studii corespunzătoare postului (am făcut reconversie profesională pe parcursul programului), apoi trecuse foarte mult timp de la absolvirea modulului pedagogic din facultate. Nu știam nimic despre cum se produce învățarea, cum să o fac elevantă pentru elevi, cum să gestionez problemele emoționale sau de comportament cu care se confruntă. Înțelegeam impactul pe care îl poate avea educația în viața unui copil din proprie experiență și nu voiam să fac lucrurile după ureche.
Faptul că puteam beneficia de un program de formare și mentorat înainte de a intra la catedră, dar și pe perioada primilor doi ani, mi-a dat încredere. Aveam o comunitate de învățare și practică care să mă susțină.
După ce am ajuns la catedră am văzut că programul oferă mult mai mult. Este un program de leadership care te ajută să te dezvolți personal și profesional, în cadrul căruia ai șansa de a învăța de la oameni extrem de valoroși cu multă expertiză în domeniul educației.
Societatea s-a schimbat, accesul la informație este diferit. Nu pregătim elevii pentru realitatea din zilele noastre, ci pentru societatea de mâine, de peste 10-20-30 de ani. Pentru un cadru didactic, chiar unul cu multă experiență în sistem, este foarte util să fie permanent la curent cu modul în care învață noua generație, dar și cu competențele viitorului.
Ce a urmat pentru tine după anii de predare
După cei doi ani de program și după ce am finalizat clasa a IV-a cu elevii mei, am devenit tutor, adică omul care lucrează cel mai aproape de profesori, le oferă sprijin și mentorat pentru a putea avea o intervenție strategică, pentru a crește impactul în clasă, școală și comunitate.
Începând din septembrie, m-am mutat în Iași și mi-am asumat responsabilitatea de a coordona primul birou regional deschis de Teach for Romania în țară, birou care are sediul în Iași și deservește toată zona Moldovei.
Provocări și satisfacții ale actualului rol
Lipsa de predictibilitate cred că reprezintă principala provocare, dar am fost conștientă de asta și atunci am ales să fiu flexibilă, să mă adaptez din mers. Satisfacțiile sunt multiple. În primul rând contactul cu oamenii, școlile și comunitățile, precum și faptul că visăm împreună cum să le transfomăm, că ne unim efortul în a schimba educația și societatea.
Educația din mediul rural în regiunea Moldovei
Unitățile școlare defavorizate sunt concentrate în special în zonele marginalizate din punct de vedere economic și social. Proporția populației care trăiește în zone rurale marginalizate este de aproape două ori mai mare în Moldova comparativ cu media rurală națională (11,3% comparativ cu 6,2%), conform datelor publicate în Atlasul zonelor rurale marginalizate.
Specific pentru Moldova, marginalizarea este datorată izolării geografice. Vorbim de multe comunități mici, distribuite pe aproape toată suprafața regiunii. Acestea comunică de regulă cu restul lumii doar printr-un drum neasfaltat, eventual pietruit, impracticabil în anotimpul rece.
În general, infrastructura este o problemă majoră. În Moldova avem cea mai subdezvoltată rețea de drumuri. Lipsa sau calitatea proastă a drumurilor duce la o prezență școlară scăzută și la rezultate școlare slabe în rândul copiilor. În perioadele cu vreme nefavorabilă, autobuzul școlar nu mai este disponibil pentru copiii din comunitățile marginalizate.
Calitatea infrastructurii are impact direct și în naveta profesorilor. Timpul petrecut pe drum în fiecare zi poate fi și de 4 ore, timp care ar putea fi folosit pentru pregătirea lecțiilor. Sunt profesori care depind de un anumit microbuz pentru a reveni acasă, ceea ce înseamnă că nu pot rămâne suficient timp la școală pentru a face ore de educație remedială cu elevii lor, ore atât de necesare pentru recuperarea decalajelor în învățare. În plus, din experiență proprie, știu că o astfel de navetă duce la uzură. În timp, crește gradul de oboseală și frustrare. Astfel, în anumite comunități, fluctuația de personal este mare, nu există continuitate, elevii schimbă frecvent cadrele didactice cu care lucrează.
Moldovenii sunt cei mai săraci români, au cele mai mici venituri pe gospodărie din țară. La aceasta se adaugă nivel de școlarizare scăzut, competențe reduse pentru piața muncii în zonele marginalizate. Elevii vin la școală cu tot acest bagaj, lipsurile materiale au impact în participarea școlară, dar și în calitatea procesului de învățare. Într-una dintre dimineți, eram în vizită la o clasă și o fetiță era încălțată în sandale, deși afară erau vreo 3 grade. Când îți este frig și foame, ai mari dificultăți în a te concentra la ore.
O privire asupra școlii românești
Problema echității în școli este una majoră. Există variații foarte mari în performanța diverselor școli din România, între rural și urban, urban și periurban. Ne confruntăm cu asta în fiecare zi. În anii în care am fost la catedră am realizat că cel mai bine se vede inechitatea prin ochii unui copil. Pierdem generații întregi de copii cărora nu le oferim acum nicio șansă. Reforma trebuie să vizeze alocarea resurselor, dar și intervenții strategice care să ducă la creșterea calității managementului în sistemul educational și a calității resursei umane care este responsabilă de procesul de învățăre.
Din păcate, directorii de școli din România, chiar dacă sunt bine pregătiți, nu pot face management în adevăratul sens al cuvântului pentru că nu au putere de decizie la nivelul resurselor materiale și umane. Sistemul nostru public preuniversitar este hiper-centralizat, adesea politizat. Asta a dus, în timp, la adâncirea decalajelor dintre școlile din România, la un climat organizational viciat, cu performanțe reduse. Analiza în urma rezultatelor PISA a arătat că cei mai dezavantajați 10% dintre elevii din cele patru provincii chineze participante la PISA au rezultate mai bune decât cei mai avantajați 10% dintre elevii români. Este vitală diminuarea distanței dintre școli și elevi, iar pentru asta trebuie încurajată colaborarea.
Concursurile pentru ocuparea posturilor de director, aflate acum în derulare, pot reprezenta o oportunitate pentru profesionalizarea managementului educațional. Nimeni nu s-a născut director, tocmai de aceea este nevoie de un sistem de formare continuă și dezvoltare profesională pentru managerii școlari, atât cei aflați în funcție, dar și cei care își doresc o astfel de carieră în viitor.
În secolul XX vorbeam de egalitate, acum este foarte clar că vorbim de echitate. Democrația înseamnă acceptarea dreptului de a fi diferit. Elevii au nevoie să învețe în mod diferit, iar asta trebuie să se reflecte nu doar pe hârtie, ci și în practica de zi cu zi, din fiecare școală și clasă, iar profesorii au nevoie să fie formați în acest sens.
Pentru că am vorbit de profesori, este nevoie în sistem de cadre didactice care au profil de lider, care aleg să colaboreze, să învețe unii de la alții, să petreacă mai mult timp cu elevul în afara sălii de clasă pentru a-l cunoaște și pentru a face învățarea relevantă dincolo de porțile școlii sau de miza unei evaluări naționale.
Elevul are nevoie să fie văzut, auzit și acceptat, valorizat ca individ autonom. Încă sunt profesori care lucrează doar cu acei elevi care reușesc să țină pasul cu ei, cu materia pe care o predau, și îi neglijează pe ceilalți, îi ignoră sau îi pedepsesc pentru că nu se străduiesc suficient de mult. Astfel, ajungem să avem zeci de mii de tineri care nu iau examenul de Bacalaureat, care abandonează școala după clasa a VIII-a. Pierdem procente nepermis de mari din fiecare generație. Resposabilitatea pentru a face procesul de învățare plăcut, eficient, incluziv, aparține profesorului. Acesta trebuie să se asigure că nu lasă pe nimeni în urmă.
Apoi, elevul ar trebui încurajat să învețe prin descoperire și dezbatere, să știe unde să caute informațiile deja accesibile public și cum să le evalueze critic. Modelăm în clasă viitorii adulți, oameni curajoși să vadă incertitudinile viitorului ca oportunități, nu ca pericole, și cărora să nu le fie frică de faptul că li se vor vâna greșelile sau că vor fi pedepsiți. În educația modernă, greșala trebuie încurajată pentru că face parte din procesul firesc de învățare. De asemenea, elevii au nevoie de trasee educaționale adaptate nevoilor, intereselor și abilităților lor.
Există mult potențial, dar de multe ori suntem prea ancorați în modelul tradițional.
Schimbări din pandemie
Pandemia a afectat elevii atât la nivelul achizițiilor de cunoștințe și competențe, cât și la nivel socio-emoțional. Sunt zeci de mii de copii care, în ultimii doi ani, cu greu au beneficiat de vreun fel de educație sau au avut o livrare extrem de precară a serviciului educațional. Sunt comunități fără semnal la telefonie mobilă, iar elevii nu s-au putut conecta deloc la ore online. Au fost cazuri în care ora a însemnat trimiterea unor materiale pe whatsapp. Aceasta nu este învățare. Conform datelor de la Banca Mondială, priederile în învățare au crescut cu 10% în mai puțin de 2 ani.
De asemenea, ne-am confruntat cu foarte multă impredictibilitate care a afectat starea de bine a profesorilor și elevilor. O greșeală majoră este să așteptăm să treacă. Lumea și școala nu va mai fi niciodată la fel, dar noi rămânem în vechea paradigmă, vrem să facem predare în pandemie așa cum făceam în modelul tradițional. Acest lucru este imposibil. Elevii vor avea nevoie de programe remediale sistematice, de consiliere educațională și de sprijin emoțional.
Este nevoie de schimbarea paradigmei, iar lecțiile pandemiei pot fi privite ca oportunități astfel încât să creăm o bibliotecă națională digitală cu lecții de foarte bună calitate care să poată fi folosite și în ultimul cătun, astfel încât fiecare elev din România să aibă acces la cei mai buni profesori și la cele mai bune resurse. De asemenea, este nevoie de curaj pentru a da mai multă autonomie școlilor.
Ce îți propui pentru următorul an
Îmi doresc să validăm, prin multă muncă de teren, asumțiile făcute la deschiderea biroului regional în Moldova, să înțelegem în profunzime problemele, specificitățile regiunii și ale comunităților în care intervenim. Aceasta va însemna o colaborare foarte strânsă cu autoritățile publice locale și ONG-urile active în regiune pentru o mapare corectă a nevoilor, dar și pentru intervenții integrate.
De asemenea, ne propunem să trecem de la abordarea „avem un număr de profi, iar în toamnă vedem în ce școli merg”, la o abordare proactivă în care, împreună cu școlile și inspectoratele școlare identificăm acele posturi care rămân neocupate an de an și recrutăm specific pentru ele.
În cadrul biroului regional vom pilota o serie de intervenții, care să fie ulterior transpuse și în alte regiuni ale țării. Nu în ultimul rând, îmi propun să aducem în Moldova, din următoarea generație de profesori pe care o vom susține, aproape 50 de cadre didactice: educatori, învățători și profesori.