Marketing online și social media. O călătorie în lumea virtuală a marketingului aduce o contribuție importantă la dezvoltarea disciplinei de marketing, incluzând în cele șapte capitole subiectele majore regăsite în literatura de marketing online. Demonstrând excelența academică și familiarizarea cu dificultățile practice, autorii oferă informații valoroase pentru orice cititor pasionat de marketing. Pentru cercetători, cartea reprezintă un portal pentru demararea unei cercetări amănunțite a aspectelor tratate în carte, organizarea și analiza tematică a conținutului înlesnind navigarea către tema de interes. După cum sugerează titlul, cartea reprezintă o incursiune completă printre conceptele și activitățile fundamentale ale marketingului online și social media.
Din cuprins:
- apariția și evoluția Internetului
- modele și tipuri de afaceri online
- strategia de marketing pe Internet
- despre marketing, design şi estetică
- procesul de dezvoltare a site-ului web
- marketingul prin intermediul blogurilor
- măsurarea performanțelor activităților de marketing în social media
- marketingul viral
- traficul online, termeni și concepte cheie
Puncte forte:
- prezentarea conceptelor esențiale ale marketingului online
- aspecte practice pentru integrarea marketingului online în afaceri
- prezentarea evoluției marketingului online
- prezentarea și analizarea celor mai importante siteuri si rețele de socializare din lume
- ample referințe bibliografice
Costinel DOBRE este profesor al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de economie și de administrare a afacerilor.
Anca-Maria MILOVAN este asistent universitar în cadrul Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de economie și de administrare a afacerilor.
Cartea a apărut la Editura C.H. Beck.
Info:
- Ediția 2019, broșată
- Dimensiuni: 145 x 225
- 284 pagini
- ISBN: 978-606-18-0842-7