[Profesori altfel] Adelina Pavelescu: În mediul rural, nevoile sunt foarte diferite, ceea ce înseamnă că și resursele alocate pentru educație în școlile din mediul rural ar trebui să fie diferite

Superputerea sa la catedră este răbdarea. Le poate explica elevilor același lucru de 10 ori, în 10 moduri diferite. Și nu doar că poate, o și face destul de des, iar asta pentru că fiecare copil din clasa ei are nevoi diferite de învățare. Pentru că, da, fiecare copil este unic cu totul și exact așa ar trebui privit, educat, tratat în învățământul românesc de masă.

Adelina Pavelescu este de anul acesta învățătoare la Școala Primară din Arini, județul Brașov. Nu are experiență în învățământ, dar asta nu a împiedicat-o să își dorească să pună umărul la schimbarea educației în România, țara unde 44% din elevi suferă de analfabetism funcțional. Anul trecut s-a întors acasă din Londra, unde a stat o perioadă, iar programul Teach for Romania i-a dat șansa să se implice în educația copiilor din mediile defavorizate.

”Meseria de profesor presupune o muncă ce înglobează nu doar abilități de predare, ci și de gestionare a timpului, a clasei, a conflictelor, o parte administrativă, gândire critică, gândire strategică și multe altele. Teach scoate la lumină resursele pe care profesorii le au, îi ajută să-și dezvolte aceste abilități și să jongleze cu ele pentru a genera un impact real”.

Teach for Romania caută zilele acestea o nouă generație de profesori cărora le pasă, și care doresc să se implice în educația copiilor din mediile vulnerabile. Pentru că fiecare copil, indiferent de familia din care provine, indiferent de condițiile în care trăiește, are dreptul la o educație de calitate. Doar așa poate spera la o viață mai bună, doar prin educație își poate schimba destinul ”prezis” de toate datele mediului în care s-a născut.

Ne-am propus să cunoaștem o parte dintre educatorii, învățătorii și profesorii inspiraționali de la Teach for Romania. Pentru cel puțin 2 ani, ei le vor fi aproape copiilor vulnerabili, care riscă să abandoneze școala. Rând pe rând discutăm cu ei despre educație, despre programul Teach, despre misiunea pe care și-au asumat-o când au aplicat la acesta. Începem cu Adelina Pavelescu și povestim, printre altele, despre bucuria pe care o simte acum în meseria sa.

Din bio, pe scurt

Am făcut voluntariat încă din clasa a IX-a și am lucrat cu copii și tineri proveniți din medii foarte diferite și de vârste diferite, atât în liceu cât și în facultate. Am fost mentor pentru elevi de gimnaziu, trainer pentru elevi de liceu și chiar educatoare la o grădiniță de vară. Cumva, fără să știu, mă pregăteam pentru ceea ce fac azi.

Când eram în al doilea an de master m-am mutat în Marea Britanie, inițial crezând că voi rămâne acolo. Nu aveam niciun gând să mă întorc în țară, nu reușeam să văd oportunitățile de aici în momentul ăla. Știi că se spune că abia după ce pierzi un lucru îi vezi adevărata valoare. Așa a fost și în cazul meu. Pe măsură ce trecea timpul îmi lipsea tot mai mult sentimentul de libertate pe care îl aveam în România, ușurința cu care mă mișcam dintr-un loc în altul, multitudinea de activități în care mă implicam.

M-am întors în țară în iulie 2020 și am început, câteva luni mai târziu, să lucrez ca Freelance Copywriter. În același timp, am făcut o formare de Change Strategist, pentru că am vrut să dau un pic mai mult sens schimbărilor prin care am trecut, prin a-i ajuta și pe alții să-și accelereze procesul de schimbare. Acum, însă, am lăsat un pic în stand-by ceea ce făceam, pentru că sunt învățătoare, iar asta îmi ocupă tot timpul. Și, în același timp, îmi aduce foarte multă bucurie.

Amintiri din anii tăi de școală

Am fost o elevă silitoare, aș zice, deși o contribuție foarte mare în povestea asta a avut-o mama, care nu m-a lăsat să îmi fac de cap. :)) Era acolo mereu și avea grijă să nu merg niciodată nepregătită, să vreau mereu tot mai mult de la mine. Îmi plăcea începutul de școală, mai ales cel din septembrie, când îmi cumpăram rechizite noi. Iar vacanța de vară mă plictisea teribil, mereu mi s-a părut prea lungă. Îmi plăcea să-mi fac temele, să lucrez la proiecte, să scriu mai ales (hence the fact I turned into a Copywriter), dar nu învățam așa cum cred acum că ar fi fost bine să o fac. Învățam mai degrabă pentru că trebuia, nu de drag, cu excepția câtorva materii. Să citesc nu mi-a plăcut deloc, până acum câțiva ani, când au început să mă prindă cărțile de non-ficțiune.

Decizia de a deveni profesor

E foarte amuzant că, atunci când eram în facultate, mama mi-a spus să fac acel Modul Psihopedagogic, că cine știe ce-mi rezervă viitorul. Iar eu i-am spus că nu voi lucra niciodată în învățământ, așa că nu are rost. Și iată-mă, 9 ani mai târziu, sunt învățătoare. Declicul s-a produs în ianuarie 2020, când într-un newsletter al lui Cristi China-Birta am dat peste seria Frici din Școală de la școala9.ro. Am intrat și le-am citit, iar pe măsură ce le citeam simțeam cum crește sentimentul de frustrare, de dezgust chiar. Atunci am știut că ce-mi doresc este fac ceva să schimb felul în care se face educație în România. I-am și răspuns lui Cristi la newsletter, iar mail-ul ăla s-a transformat într-un guest post la el pe blog. Pentru mine, conversația aia și articolul apărut ulterior au fost o promisiune că voi face tot ce ține de mine pentru a produce o schimbare. Știam de Teach de câțiva ani, însă odată cu întâmplarea asta am început să mă informez mai bine, iar prin aprilie 2020 așteptam deja înscrierile pentru următoarea generație. I was on a mission ever since.

Înscrierea în Teach for Romania

Așa cum spuneam, gândul de a mă înscrie a încolțit în ianuarie 2020. Apoi, în aprilie, mi-am donat ziua de naștere către organizație, lucru care a tras după el un telefon de la cineva din departamentul de fundraising. Iar atunci am profitat de ocazie și am început să pun întrebări. M-am documentat, am văzut care este procesul de selecție, care sunt pașii pe care va trebui să îi urmez și am așteptat cuminte să se deschidă sezonul nou de recrutări. Mă simțeam parte din Teach înainte chiar de a mă înscrie în program. Însă teama că aș putea să nu fiu acceptată m-a făcut să amân zile la rând completarea formularului de motivație. Într-un final, mi-am luat inima în dinți și l-am trimis. Am trecut prin toate etapele de selecție și am fost prima persoană care a intrat în Generația 8. Nu degeaba așteptam de atâta timp.

Ce a implicat schimbarea domeniului de lucru

Mi-am schimbat domeniul deja de câteva ori, nu pot spune că a fost un șoc prea mare pentru mine. Mă adaptez destul de ușor la schimbare, chiar o caut de multe ori, pentru că îmi place foarte mult să învăț, să descopăr lucruri noi. Însă ce mi-a adus ultima schimbare față de oricare alta de până acum este un nivel de împlinire și satisfacție pe care cu greu îl pot pune în cuvinte. Împreună cu toate provocările cu care mă confrunt în fiecare zi, vin la pachet câștiguri de neprețuit. Bucuria pe care o iau din ceea ce fac acum am mai simțit-o doar când lucram cu copiii în perioada liceului, în unele proiecte de voluntariat. Și chiar și atunci, nu era la un nivel atât de înalt.

Școala în care predai

Predau în satul Arini, comuna Măieruș, județul Brașov, la o clasă de a IV-a. Locul unde predau e superb, când am ajuns în școală m-am simțit ca acasă, la fel mă simt și în sat. Oamenii sunt calzi, primitori, curioși. Mi-au sărit mereu în ajutor atunci când am mers în comunitate, Prima dată am fost la câțiva copii cu mediatorul școlar, ca să cunosc un pic locurile, însă de atunci merg singură. Și de fiecare dată întâlnesc în drumul meu zâmbete, oamenii deja mă cunosc și sunt foarte prietenoși.

Cât despre elevii mei, am 24 de copii în clasă, toți minunați, fiecare special în felul lui. Nu doar eu îi învăț pe ei, ci și ei îmi oferă mie lecții în fiecare zi. Spuneam mai devreme că mă confrunt zilnic cu provocări, iar acest lucru e mai ales din cauza multitudinii de schimbări prin care au trecut elevii mei. Au avut mai mulți învățători, apoi a venit perioada asta ciudată, iar toate astea împreună au cauzat pierderi destul de mari, nu doar la nivel de competențe, ci și în ceea ce privește relația lor cu școala.

M-am bucurat foarte mult în prima săptămână, că veneau aproape toți, însă din a doua săptămână lucrurile s-au schimbat. Contextul social, dar și toate schimbările prin care au trecut, fac un pic dificil procesul de acomodare la un program zilnic. Unii dintre ei merg să muncească, alții trebuie să stea acasă să aibă grijă de frățiorii mai mici, alții au părinții plecați în străinătate și nu se pot ocupa de ei așa cum și-ar dori. Un alt factor care face dificil accesul la școală este distanța pe care o au de parcurs în fiecare dimineață. Îmi amintesc că, în prima zi cu ploaie au venit la școală 7 copii din 24. Unii nu aveau cu ce să se încalțe sau să se îmbrace.

Ce îți amintești din prima zi la catedră

Eram la poarta școlii și îi așteptam. Nu îi cunoșteam, veneau rând pe rând, iar eu stăteam cu tabelul nominal în mână și îi întrebam pe fiecare dacă mai văd colegi venind. Înainte să vină, le-am pregătit pe bănci câte un creion și un plic cu lista de rechizite și cu un bilețel, pe care i-am rugat să scrie câteva lucruri despre ei. Le-am spus și eu câteva lucruri despre mine, am povestit despre cum va fi anul școlar ce tocmai a început, însă am făcut toate astea fiind foarte emoționată. În laboratorul de practică facilitat de Teach for Romania în Academia de Leadership și Pedagogie am avut foarte puțini elevi, acum erau de două ori mai mulți, iau eu eram singură acolo și concuram cu fosta învățătoare, o doamnă excelentă care le fusese ca o mamă. Beat that. Chiar m-au întrebat dacă o să se întoarcă să fie ea învățătoarea lor, iar atunci m-a lovit sindromul impostorului, dar și acel sentiment că nu voi fi suficient de bună pentru a le fi învățătoare. Nu mai făcusem asta niciodată.

Așteptări și temeri la început de drum

Nu am avut așteptări foarte multe, pentru că așa cum am spus, nu mai făcusem asta niciodată, doar auzisem lucruri. Iar unul dintre motivele pentru care am ales să intru în programul Teach a fost exact ăsta: să văd ce înseamnă să lucrezi în sistem nu din poveștile altora, ci din propria experiență. O temere a fost aceea că nu voi face bine ceea ce fac, că nu voi reuși să fiu o învățătoare bună, că nu voi face față tuturor provocărilor. Însă am știut că voi da tot ce pot pentru elevii mei, indiferent cine vor fi ei. Știam că va fi dificil, că va fi mult de muncă, însă mi-am asumat asta de la bun început, iar acum iau fiecare zi așa cum vine și caut continuu să-mi îmbunătățesc abordarea, metodele de lucru și felul în care îi învăț pe copii, încercând permanent să mă adaptez nevoilor lor.

Ce este greu, ce este ușor

Cel mai greu îmi este să găsesc acele modalități suficient de relevante pentru ei, pentru a le crește pofta de învățare. Avem o programă de urmărit, însă în același timp nevoile copiilor sunt destul de diferite, iar din punctul meu de vedere ele primează. În Teach am învățat că toți copiii pot, dar nu în același timp și nu în același mod, așa că de departe cel mai dificil este să adaptez ceea ce predau pentru nevoile fiecărui copil în parte.

Sunt multe momente frumoase. Unul dintre ele este este atunci când se produce învățarea și asta vine cu bucurie din partea lor. Un altul este acela când devin curioși și pun întrebări, când vor să afle mai mult despre ceea ce învățăm.

Experiența Teach, până acum

Wow, experiența Teach e de departe cea mai bună experiență de învățare pe care am avut-o. Încă din perioada de onboarding am avut un sentiment de apartenență, mi-a plăcut felul în care e gândită călătoria asta a viitorilor profesori susținuți prin program, modul de lucru, solicitarea constantă a feedback-ului, dorința de a îmbunătăți permanent experiența participanților, felul în care se comunică.

Am învățat foarte multe lucruri, despre care chiar am povestit în fiecare zi de Academie pe pagina mea de instagram (@adepavelescu). Perspective noi, o sumedenie de insights… însă dacă e să aleg cele mai importante lucruri învățate, acestea sunt legate de importanța extraordinară a cunoașterii de sine și a lucrului cu sine înainte de a putea fi un model pentru copii. Un profesor bun este, în primul rând, foarte bine cu sine însuși, este așezat, își cunoaște slăbiciunile, limitele și lucrează constant pentru a fi în echilibru cu sine. Apoi ar fi faptul că e necesar să ne îndrăgostim de problemă, să dansăm cu ea, să o cunoaștem în cele mai fine detalii, înainte să ne gândim măcar că trebuie găsite soluții.

Dincolo de toate astea, de ceea ce ni s-a livrat, de oamenii excepționali cu care am avut ocazia să interacționăm, am fost atentă la designul Academiei și a întregului parcurs al participanților în program, pentru că îmi place mereu să mă uit la partea asta organizatorică, să văd ce e în spate, cum arată, de fapt puzzle-ul ăsta care din față se vede ca o imagine întreagă, însă în componența căruia intră sute, poate chiar mii de piese îmbinate cu atâta grijă.

Importanța acestui program pentru profesorii din România

Profesorii sunt, în primul rând, oameni. Iar meseria de profesor presupune o muncă ce înglobează nu doar abilități de predare, ci și de gestionare a timpului, a clasei, a conflictelor, o parte administrativă, gândire critică, gândire strategică și multe altele. Teach scoate la lumină resursele pe care profesorii le au, îi ajută să-și dezvolte aceste abilități și să jongleze cu ele pentru a genera un impact real la clasă și în comunitățile în care sunt prezenți. Însă poate cel mai important lucru este sprijinul primit și puterea comunității de profesori și alumni, care sunt acolo la fiecare pas, gata să ajute. Și cel mai important este că acest sprijin continuă și după cei doi ani de program, oamenii rămân acolo și se ajută unii pe alții.

Stilul tău de predare

Hmm, ce întrebare bună! Cred că sunt genul de învățătoare care nu se mulțumește cu puțin. Nu îmi e de ajuns ca elevii să scrie lecția de pe tablă, deși am observat că ei sunt prinși în acest miraj al “învățării”, în care a veni la școală înseamnă a transcrie în caiet ce scrie doamna pe tablă. Îmi doresc să fie curioși, să pună întrebări și să se descurce singuri, să nu aștepte să le pun pe tavă lucruri pe care le pot descoperi ei înșiși. De aceea îi provoc destul de des să iasă din zona de confort și am așteptări destul de mari de la ei, Mai am și foarte multă răbdare, explic un lucru și de 10 ori, iar dacă pot găsi 10 moduri diferite de a face asta, și mai bine! Nu pentru toți rezonează aceleași explicații, de aceea caut mereu să mă adaptez nevoilor lor.

Superputerea ta

Predau foarte mult frontal, pentru că momentan atașamentul față de scrisul de pe tablă este destul de mare. Obiectivul meu este să-i dezvăț de acest lucru, pentru a putea trece în următoarele luni la lucrul în echipă și atingerea unui nivel la care copiii să se simtă confortabil să lucreze cu fiecare dintre colegii lor. Ceea ce funcționează iar foarte bine în acest punct sunt momentele în care le dau de citit individual, iar apoi le cer ajutorul pentru a construi împreună lecția. Astfel, ei sunt nevoiți să caute și să localizeze informațiile, pentru că își doresc să răspundă și să fie ascultați. Mi s-a spus de multe ori și e ceva cu care rezonez, faptul că superputerea mea este răbdarea.

Cum te văd colegii

Colegii mă văd entuziasmată, poate un pic naivă, pentru că am foarte mare încredere că dacă am răbdare și sunt perseverentă, voi reuși să-i ajut pe copii să-și descopere potențialul și să tindă către obiective înalte, să nu se mulțumească cu puțin.

Și elevii tăi

Cu elevii încă încerc să construiesc o relație bazată pe încredere și respect, însă nu toți rezonează cu felul în care fac eu lucrurile și e normal să fie așa. Am auzit de la “Îmi place când ne învățați dumneavoastră.” sau “Sunteți bună cu noi.”, până la “Nu ne învățați nimic.”” și “Sunteți rea.” Uneori de la aceiași copii. Cert este că mai am de lucrat cu mult pentru a ajunge să-i cunosc atât de bine încât să fiu învățătoarea de care au ei nevoie, fiecare în parte.

O privire asupra școlii românești

Cred că am putea povesti într-un interviu separat doar despre asta. Per ansamblu, școala românească se îndreaptă într-o direcție bună. Abordarea în prezent, cel puțin la nivel teoretic, este centrată pe elev și adaptată la nevoile lui. Nu se mai pune accent pe acumularea de cunoștințe, ci pe formarea de competențe, profesorii având o libertate destul de mare în ceea ce privește alegerea conținuturilor și adaptarea predării la nevoile specifice fiecărui elev. Tot mai mulți profesori se îndreaptă către această abordare, elevii beneficiază de multe oportunități de dezvoltare, nu doar în timpul orelor, ci și prin natura activităților extrașcolare. Mai e mult de lucru până să ajungem acolo unde ar trebui, până când școala va fi acel spațiu în care copiii vin de drag, cu bucurie și curiozitate, dar pașii mici pe care îi facem sunt în direcția care trebuie. Însă ceea ce nu e neapărat în regulă este diferența mare între urban și rural, faptul că, la nivel de sistem, se consideră că nevoile sunt aceleași peste tot, deci și resursele alocate trebuie să fie aceleași. În mediul rural, indiferent dacă vorbim despre comunități vulnerabile sau nu, nevoile sunt foarte diferite, ceea ce înseamnă că și resursele alocate pentru educație în școlile din mediul rural ar trebui să fie diferite, adaptate specificului fiecărei comunități.

Un alt punct slab este felul în care ajungem să obținem un post noi, cei fără studii corespunzătoare. Cred că oricine urmează să ocupe un loc la catedră are nevoie de o minimă pregătire în prealabil, cel puțin de tipul celei de care am beneficiat noi în Academia de Leadership și Pedagogie prin programul Teach for Romania. Iar dincolo de asta, e nevoie de timp de pregătire pentru lucrul cu acei elevi pe care urmează să-i aibă la clasă, pentru interacțiunea cu colegii, cu școala, cu cerințele instituționale. Totul se întâmplă pe ultima sută de metri, nu există predictibilitate. Cred că ar fi necesar un fel de employee journey, care să înceapă cu minim două săptămâni înainte de începutul școlii. Pentru că atunci când un profesor ajunge în fața unei clase noi, mai ales în primii ani de predare, timpul și energia care ar putea fi folosite pentru a construi relația cu elevii, pentru a găsi cele mai potrivite metode prin care ei pot învăța realmente, pentru a-i cunoaște, este folosit de fapt pentru acomodarea cu cerințele sistemului. Și asta nu e drept în primul rând față de elevi.

Schimbări din pandemie

Aici nu cred că am un răspuns relevant. Nu pot vorbi despre schimbările pe care le observ, pot însă să spun cu certitudine că perioada de pandemie a blocat învățarea, iar elevii au pierdut foarte mult timp, care acum cu greu poate fi recuperat.

Gânduri pentru următorul an

Mi-ar plăcea să fiu mai pregătită, să pot gestiona mai bine toate lucrurile care vin către mine. Aș vrea să cunosc mai bine comunitatea și să-i apropii pe oameni de școală, să-i ajut să se împrietenească cu ea. Nu doar pe copii, pe toți cei care locuiesc acolo, mai ales pe cei care resping ideea de educație. Pentru că mediul în care copiii trăiesc este foarte important pentru dezvoltarea lor, iar atât învățarea, cât și tot ceea ce se întâmplă la școală trebuie să fie vizibil nu doar între pereții clasei sau în curtea școlii, ci la nivelul întregii comunități.