În lumea dinamică a magazinelor online și a promovării acestora, a știi exact ce strategii să folosești pentru marketing-ul online poate o fi operațiune de succes sau un eșec total. Din fericire, suntem aici să te ajutăm cu sfaturi utile care te pot ajuta la dezvoltarea unei strategii corecte.
Pentru a te ajuta să găsești sau să îmbunătățești strategia de marketing online, astăzi vom vorbi despre cele mai importante campanii Google Ads pentru un magazin online:
- Google Search ads;
- Google Shopping ads.
Google Search
Campaniile de căutări în Google sunt probabil cele mai cunoscute dintre produsele Google Ads datorită longevității lor. Google Search ads a fost platforma publicitară emblematică pentru Google (cunoscută și sub numele de Adwords), afișând anunțuri de tip text atunci când un utilizator folosește cuvinte cheie specifice pentru a căuta un produs sau serviciu.
Google Search (campanie de căutări) este diferită de Google Shopping (campanie de cumpărături) datorită modului în care funcționează platforma. Campania de căutări îți oferă mai mult control asupra cuvintelor cheie pe care le utilizezi ca produsele tale să fie văzute. Reclamele din motorul de căutare Google îți permit de asemenea să testezi mai multe variante de text, servicii sau categorii de produse pentru a capta interesul utilizatorilor, dar spre deosebire de campania Google Shopping, anunțurile afișate în campania de căutări sunt doar textuale, nu poți folosi imagini.
Google Shopping
Anunțurile online de tip cumpărături, mai exact Google Shopping ads sunt probabil exact ceea ce ai nevoie pentru a vinde produse online. Pentru a putea crea campanii Google Ads de cumpărături trebuie să ai un magazin online bine structurat, un feed de produse (un fișier electronic cu produsele disponibile pe website) și să îți conectezi magazinul online cu Google Merchant Center.
Campaniile Google Shopping apar chiar în partea de sus a rezultatelor căutării. Nu poți concura cu acest tip de vizibilitate.
În timp ce Google Search folosește cuvinte cheie pentru a difuza anunțurile persoanelor potrivite, Google Shopping este ceva mai complicat… Vizibilitatea produsului tău în online ține doar de feed-ul de produse. Acesta conține informații necesare referitoare la produsul tău - marcă, dimensiuni, denumire, culoare s.a.m.d. Feed-ul de produse trebuie optimizat cu atenție pentru a viza căutările potrivite în campania Google Ads de cumpărături.
Toate aceste date afișează un anunț pentru produse de cumpărături în Google, inclusiv informații relevante despre prețuri și recenzii.
Sugestia noastră: profită de ambele tipuri de campanii Google Ads în strategia ta de promovare online
Dacă îți dorești ca magazinul tău online să aibă succes, îți recomandăm să investești cea mai mare parte din cheltuielile publicitare într-un mix de anunțuri Google Ads, în special anunțuri de căutări și de cumpărături. Participarea la ambele platforme de promovare duce adesea la o vizibilitate sporită a produsului întregii călătorii a cumpărătorului, de la cercetare la achiziție.
Gândește-te la modul în care călătoria de cercetare și achiziție a unui utilizator se întinde pe mai multe dispozitive și este alcătuită din micro-momente, cu mult înante ca acesta să se gândească serios la cumpărarea unui produs/serviciu. Dacă te vei axa doar pe campanii de căutări (Google Search ads) pentru a-ți face brand-ul mai vizibil, este posibil să pierzi o oportunitate mare de a-ți optimiza strategia de vânzare online.
Promovarea în mediul digital este mai complicată decât pare, dar stai fără griji, noi venim întotdeauna cu tips & tricks care să te ajute la o strategie digitală corectă și o optimizare eficientă. Iar dacă preferi să lași promovarea online în mâna specialiștilor, suntem aici să îți ajutăm afacerea să crească.