[Cuvinte compromise] Dani Macarie: Observ cu un oarecare amuzament ca limba se schimba in primul rand prin abandon. Sunt din ce in ce mai putini oameni care o vorbesc

Se da in vant dupa anacolutul regelui Hagi, este indragostit de logica doamnei Turcan, il incanta pronuntia lui Citu, ii e dor de elocinta Vioricai Dancila, empatizeaza cu fatalaii Danei Budeanu, asteapta cu infrigurare mai mult ca perfectul lui Basescu si se linisteste in cadenta lui Iohannis. Dani Macarie iubeste tot ce e legat de limba si priveste transformarile ei, mai ales de cand au apărut Facebookul, messengerul si whatsappul, cu mirare si curiozitate. Se uita la manifestarile ei ca la OTV. Nu ar vrea sa interzica nimic, crede că toate tulburarile ei, de orice fel, sunt necesare: cuvinte inventate, mix de engleza cu romana, jargon, intortocheri corporatiste, tot. Exista insa un cuvant care il scoate din minti chiar si pe Dani Macarie (promitem sa nu il mai folosim chiar atat de mult pe viitor. Sau macar sa regretam pentru abuz).

Iubesc tot ce e legat de limba, limbaj, semne, sunete, imagini si, in general, tot ce tine de comunicare. Ma intereseaza peisajul comunicarii cu toate nuantele lui si foarte rar il privesc in cheie axiologica. Ma las in voia unei excesive curiozitatii constitutive si urmaresc spectacolul limbii fara sa-i iau in calcul si nici in seama valoarea, spune Dani. 

Cu Dani Macarie, Creative Director Wunderman Thompson, începem o serie nouă la IQads și vorbim despre cuvinte, un material pe care il folosim cu prea multă ușurință. E felul nostru de a multumi limbii romane ca ne suporta in fiecare zi. 

Cum se schimba limba

Astea sunt intrebari serioase la care ar fi trebuit sa raspunda cineva mai implicat in fenomen. Si eventual mai atent. Poate chiar un specialist. Dar o sa fac tot posibilul sa depasesc usoara impostura si o sa incerc (macar) sa replic inteligent.

Ce observ cu un oarecare amuzament este ca limba (romana dar nu numai) se schimba in primul rand prin abandon. Sunt din ce in ce mai putini oameni care o vorbesc. Si mai putini cei care o scriu.

In anii 2000, am sperat ca Messenger-ul si Facebook-ul si Whatsapp-ul si Instagram-ul ne vor preschimba pe toti in scriitori. Initial am crezut ca intrezaresc chiar un soi de rafinament conceptual si sintactic. Mi se parea ca lumea e mai atenta la cuvinte si la felul in care le asaza in casutele de text. 

Dar viziunea idilica si optimismul meu precoce aveau sa dispara pe masura ce limba se retragea cu timiditate in articolele lui Andrei Plesu si, in locul ei, pe toate ecranele, se instala suveran limbajul. Hoarde de prescurtari, emoticoane, hashtag-uri si alte creaturi barbare ne invadau comunicarea si ne impingeau pe toti intr-o spirala in care intram si eu (mai ales eu) cu o nauca si vesela capitulare.

Si in vartejul asta ne rotim si acum. 

Ce iti place si ce nu iti place 

Iubesc tot ce e legat de limba, limbaj, semne, sunete, imagini si, in general, tot ce tine de comunicare (constructiile care incep cu “iubesc” imi aduc aminte de delicata proprietara a unui magazin de delicatese care mi-a spus odata - ati ghicit - cu delicatete: “eu sunt o amanta a pastelor si a orezului”) 

Ma intereseaza peisajul comunicarii cu toate nuantele lui si foarte rar il privesc in cheie axiologica. Ma las in voia unei excesive curiozitatii constitutive si urmaresc spectacolul limbii fara sa-i iau in calcul si nici in seama valoarea. Practic, ma uit ca la OTV - usor perplex si heavily entertained. 

Ma dau in vant dupa anacolutul regelui Hagi, sunt indragostit de logica doamnei Turcan, ma incanta pronuntia lui Citu, mi-e dor de elocinta Vioricai Dancila, empatizez cu fatalaii Danei Budeanu, astept cu infrigurare mai mult ca perfectul lui Basescu si ma linisteste cadenta lui Iohannis. 

Am dezvoltat chiar un soi de solidaritate lingvistica. In functie de interlocutor, mai scap cate un “bre”, mai fac un mic dezacord, mai sar cate o prepozitie. Asta lubrifiaza de obicei conversatia si, ca sa-l parafrazez pe Ilie Nastase, imi place sa ma regasesc printre acesti oameni si ei printre mine. 

Limba de lemn 

Sunt fascinat de orice fel de jargon. Mai ales de jargonul profesional.

Sa spui “s-a executat foc de avertisment in plan vertical” in loc de “am tras in sus cu pistolu’” presupune, in primul rand, un efort in fata caruia ma inclin. Sunt multe limbi de lemn si toate au in comun aceeasi premeditat-elaborata indepartare de firesc pe care o gasesc irezistibila.

Din pacate jargonul publicitar e infinit mai putin amuzant decat cel al politiei dar naste si el formulari inubliabile mai ales cand ne contamineaza viata de dupa EOB. Ca atunci cand ii multumesti unui unchi de 80 de ani pentru feedback-ul pozitiv primit dupa intalnirea dintre proteza lui dentara si ingredientele atent selectionate in noua ta reteta de banana bread.

Efectul limbii de internet

Personal scriu foarte rar postari. Uneori ma supara politica si, ca orice om in varsta, pun ceva amar pe Facebook. Alte ori ma uimeste cate un lucru si imi impartasesc perplexitatea cu minuscula mea “comunitate”.

De obicei stau pe Instagram unde las fiecare imagine sa-si recite celebra mie de cuvinte in timp ce eu incerc un hashtag cat de cat destept. 

Cand suntem implicati in proiecte de social media care presupun (si) postari, am grija ca imaginile si caption-urile de sub ele sa formeze un intreg care sa atraga atentia, sa comunice clar ce e de comunicat si sa ramana cat mai mult in memoria privitorului. Adica sa fie publicitate.

Ce ai vrea sa se interzica (macar o perioada)

Nimic. Sa nu se interzica niciodata nimic. Lumea ar fi mai saraca fara “impatimitii sporturilor de iarna”, “petrecere pe cinste” si toate celelalte. 

Si totusi as ordona o perioada de prohibitie pentru “relaxare”. Anul asta am uzat si abuzat cuvantul “relaxare” si starea pe care el o descrie pana cand uite la ce incordare am ajuns. 

Da sau nu: Cuvinte inventate, mix englez-ro, prescurtari

Da. Clar da. Ii invidiez profund pe inventatorii de cuvinte. As vrea sa am si eu nonsalanta lor. Am bucuria sa lucrez cu cativa oameni foarte talentati la asta. 

Eu stau mult mai timid in fata limbii si nu-i pot face mare lucru. In cel mai bun caz reusesc sa compun mici insulte cum ar fi “Squid Game e o minizerie”. Da, stiu. Da’ nu ma pot abtine.

Fantezie: Un rehab lingvistic pentru toti cei care chinuie limba romana

Rehab-ul presupune o dependenta initiala si nu cred ca e cineva dependent de torturarea limbii romane. Ar fi minunat sa fie asa - toti oamenii astia de care radem sa nu fie de fapt inculti pana la granita cu analfabetismul ci victimele neputincioase ale unui viciu neiertator.

Cuvinte abuzate, ticuri

Nu ma lupt chiar pe viata si pe moarte cu ticurile verbale. 

Incerc doar sa nu fiu lenes cu limba pe care o vorbesc si mai ales cu cea pe care o scriu. 

Si aici indraznesc un sfat - nu fiti lenesi. Nu spuneti “foarte mare”. Spuneti “imens”. Scrieti “inspaimantator” in loc de “foarte urat”. Faceti un mic efort si rezultatul va fi spectaculos. 

Aveti grija sa va cresteti intruna vocabularul, folositi cuvinte scurte in propozitii pe masura si evitati diateza pasiva.

Nu e mare lucru. Urmati cateva reguli de stil (sau macar de igiena lingvistica) si ele va vor conduce intr-o zona de competenta din care, cine stie, poate ca va iesi odata un “writer”.

Cuvinte, cuvinte, cuvinte

Ma sacaie destul de mult unele cuvinte. “Publicitar” e unul dintre ele. Ma scoate din minti atunci cand e folosit ca substantiv.  

Cuvinte care te fac sa te simti inteligent si cool

Am avut norocul sa intalnesc cativa oameni cu adevarat sclipitori din punct de vedere literar (am vrut sa bag un “literarmente sclipitori” da’ m-am oprit) si comparatia cu ei ma impiedica sa ma simt inteligent la nivel de discurs. 

Dar recunosc ca uneori strecor termeni din trecutul meu “filosofic” in discutii pedestre si o fac dintr-un snobism intelectual care ma amuza un pic prea tare.

Cat despre coolness, cred ca tacerile te fac sa pari mai cool si incerc sa le cultiv cat de mult pot.

Cum salvam limba de cliseele ei 

Nu cred ca pe ea trebuie sa o salvam. Nici n-ar stii ca e salvata. Cred ca pe noi trebuie sa ne salvam de ridicolul care ne paste la fiecare cuvant. Sau nu. La urma urmei teama de ridicol e ceva de care incerc sa ma vindec. Ia sa nu mai salvam nimic (apropos de asta - eu am inventat hashtagul #uimitisalvam - ca sa stiti)

Un slogan pentru limba romana

Nu stiu da’ sigur ar suna mai bine in engleza