[Acasă, în corp] Aluziva: Ca fată care nu se încadrează în standarde, tot ce îți trebuie e să vezi în jurul tău numai corpuri perfecte, să începi să te simți nasol, să îți pierzi încrederea în propriul corp

Cu siguranță măcar un clip de-al Alinei Greavu, cunoscută pe social media ca Aluziva, ți-a apărut la recomandate pe Youtube. Comunitatea pe care a strâns-o s-a adunat datorită modului ei unapologetically de a fi: mereu sinceră, gata să arate internetului că viața nu e mereu roz, iar asta e ok.

După ce a născut pentru prima dată a resimțit pe propria piele presiunea socială față de femei de a slăbi instant și de a reveni la forma fizică pe care o aveau înainte de sarcină. O presiune care nu ia în considerare toate celelalte schimbări prin care trece corpul unei mame. Așa a abordat în 2018 subiectul de body positivity care se reîntoarce în conținutul ei constant, de fiecare dată când dă de un eveniment care zguduie online-ul și care, dacă ar fi lăsat să treacă, ar aduce încă o confirmare că cel mai important aspect la o femeie e modul în care arată. Aluziva aduce toate conversațiile importante despre acceptare pe social media. Vorbește despre cum perfecțiunea nu există și e doar un concept fabricat, despre cum toți suntem victime în era social media care ne amplifică luptele interioare. Iar genul ăsta de discurs e important mai ales pentru generațiile tinere care cresc printre feed-uri cu imagini mult prea editate și filtre care îți modifică fața.

Copiii râdeau de mine la plajă că am păr pe mâini sau puf pe abdomen și pe zona lombară, de exemplu. Mi s-a spus maimuță păroasă, la un moment dat, lucru care m-a omorât. Din cauza asta evitam să ies din casă vara, când toate fetele purtau fuste scurte. Soluția mea de atunci a fost să mă îmbrac din cap până în picioare, să devin tovarășă cu băieții pentru că nu mă simțeam demnă de a le fi iubită, să evit să mă mai expun în costum de baie și să îmi ucid feminitatea, pentru că mă consideram defectă ca fată.

Ceaiuri de slăbit, operații estetice, diete, nutriționiști, fasting, pastile, inele la stomac, aplicații de slăbit, săli de sport, remodelare corporală. Iar astea sunt doar câteva dintre soluțiile rapide care sunt propuse pe social media pentru vindecarea neacceptării de sine. Când de fapt, problema pleacă din interior și are rădăcini mult mai adânci decât lasă să se vadă. De asta influencerii precum Aluziva sunt esențiali în crearea unei comunități safe pe social media, una în care defectele sunt normalizate și nu puse la zid. Mai multe despre cum abordează subiectul pe platformele ei, cele mai importante lecții din propriul ei proces de acceptare și cum standardele imposibile afectează tinerii am povestit în rândurile de mai jos.

Body positivity după ce naști

Cel mai interesată de a promova curentul body positivity am devenit după ce am născut prima dată. Există evident o mare presiune pe femei de a arăta într-un anumit fel, însă care se accentuează în cazul celor care au născut recent, de la care se așteaptă să slăbească imediat, să încapă rapid în vechii blugi, să n-aibă vergeturi etc.

Am simțit nevoia să vorbesc despre asta, în contextul în care să naști e un eveniment foarte solicitant fizic, psihic și emoțional. Ultimul lucru de care ai nevoie când ești mamă de câteva săptămâni sau luni, când ești nedormită, speriată, solicitată, dată peste cap, poate n-ai niciun ajutor cu copilul sau suferi de depresie postnatală, e să auzi că ești grasă. Am vorbit mereu despre body positivity, dar mi se pare că de departe cel mai dificil este să te lupți cu mentalitatea asta odată ce ai copii.

Procesul tău de acceptare a propriului corp

Dacă m-aș uita la standardele impuse de industria de beauty, nu sunt deloc o frumusețe convențională. În adolescență sufeream, dar de câțiva ani nu mai îmi pasă și sunt foarte bine cu mine. A fost ușor să îmi accept corpul odată ce am înțeles mai multe aspecte, printre care că sunt lucruri pe care le pot schimba la corpul meu și lucruri pe care n-am altă opțiune decât să le accept. Am înțeles că mai important decât frumusețea este ce am în cap, simțul umorului, de ce sunt capabilă profesional, impactul meu asupra lumii etc. Femeile se chinuie extrem de tare cu diete, înfometare și tot felul de metode mai mult sau mai puțin sănătoase.

Relația ta cu social media

Nu prea îmi pasă de ce spun unii oameni de felul în care arăt, pentru că dacă pentru mine arătatul perfect nu e o prioritate, atunci de ce mi-ar păsa de părerea lor? Deci fricile mele legate de social media nu au deloc legătură cu aspectul fizic, ci mai degrabă cu parcursul meu profesional, cu calitatea de jurnalist, activist sau cu strângerile de fonduri. Am ajuns la concluzia că sufăr de sindromul impostorului acum ceva timp. Mai degrabă mă tem că n-aș putea strânge toți banii pentru o anumită cauză sau că n-aș putea să ating un anumit obiectiv ca jurnalist sau activist.

Lecții din călătoria acceptării de sine

Am învățat multe, printre care lecția că frumusețea ajută, dar nu e nu e cel mai important lucru la un om. Am învățat că frumusețea iti poate deschide niște uși, dar ai nevoie de alte calități ca sa fructifici șansele oferite. În plus, o altă lecție dobândită odată cu trecerea prin viață e că indiferent de ce defecte fizice am considera noi ca avem, există cel puțin o persoana care te va iubi așa cum ești, ca exista bărbați care preferă femeile voluptoase, sânii mici sau mai știu eu ce alte exemple de trăsături fizice pe care unii le-ar considera defecte.

De vorbă cu tine de la 14 ani

La 14-15 ani am început să mă îmbrac larg, spre disperarea părinților mei, și de multe ori numai în negru. Eram și încă sunt fană a curentului hip-hop, așa că mă îmbrăcăm în pantaloni cu 4-5 numere mai mari, hanorace oversized, îmi împleteam părul în codițe și urmam trendurile de la vremea respectivă, din anii 2000. Ascultam Paraziții, Raku, Veritasaga, Eminem, Wu Tang, Tupac, The Roots, Linkin Park, Evanescence și alți artiști mai mult sau mai puțini comerciali de hip-hop și rock alternativ. În generală și liceu aveam anturaj format majoritar din băieți rapperi, am învățat la liceu de băieți, mă jucam pe consolă, știam să îmi instalez singură Windows-ul și aveam tot felul de preocupări tehnice.

Era clar că sufeream grav la capitolul stimă de sine și așa am știut să mă camuflez - aveam sânii mici, dinții strâmbi și o pilozitate accentuată. De multe ori, în viața de zi cu zi, mă simțeam neputincioasă, nedreptățită, singură. Copiii râdeau de mine la plajă că am păr pe mâini sau puf pe abdomen și pe zona lombară, de exemplu. Mi s-a spus maimuță păroasă, la un moment dat, lucru care m-a omorât. Din cauza asta evitam să ies din casă vara, când toate fetele purtau fuste scurte. Soluția mea de atunci a fost să mă îmbrac din cap până în picioare, să devin tovarășă cu băieții pentru că nu mă simțeam demnă de a le fi iubită, să evit să mă mai expun în costum de baie și să îmi ucid feminitatea, pentru că mă consideram defectă ca fată.

Așa m-am simțit până am intrat la facultate. Am reușit să depășesc etapa asta doar odată cu maturizarea. Am venit în București la facultate și odată cu schimbarea orașului, anturajului și mediului de la școală am început să mă simt mult mai confident. M-am remarcat la facultate prin alte lucruri, prin faptul că eram smart, implicată și învățam și, ușor, am început să reiau stilul vestimentar feminin și să îmi recapăt încrederea în propriul corp.

Dacă aș vorbi acum cu Alina de la 14 ani i-aș spune așa: ai răbdare, că e doar o etapă care va trece și va veni o zi în care vei fi un adult realizat, când vocea ta va fi auzită, în care vei avea puterea de a schimba lumea, în care te vei simți extrem de confident și mândră de tot parcursul tău.

Cum faci față zilelor proaste

În zilele proaste prefer să stau singură. Mă simt mai bine dacă mă retrag în birou sau în dormitor și nu mă freacă nimeni la cap cu nimic. Îmi e suficient să îmi pun un podcast, film sau audiobook în fundal și să fac ordine în cameră. Îmi place să fac handmade, să pictez, să bricolez, să scriu, să citesc, să mă joc pe consolă and suc. Evident că mă ajută să vorbesc cu cineva despre asta, dar de cele mai multe ori prefer să mă retrag pentru alone time. Asta mă ajută cel mai mult și după asta sufăr cel mai tare, sincer.

De unde vine normalizarea asprimii față de propriul corp

De peste tot, adică din panouri publicitare, reviste, mass media, social media. Mai cred că viziunea asupra frumuseții și corpului s-a schimbat și standardele au devenit absurde odată cu popularizarea softurilor de editare foto, care au devenit accesibile oricui, prin care se scad kilograme sau se ridică sâni din câteva click-uri. Dacă ne uităm în reviste nu vedem vergeturi, celulită sau coșuri.

Ca fată sau femeie care nu se încadrează în standarde, tot ce îți trebuie e să vezi în jurul tău numai corpuri perfecte, să începi să te simți nasol, să îți pierzi încrederea în propriul corp, ca apoi să fii inundată cu tot felul de reclame la ceaiuri de slăbit, operații estetice, diete, nutriționiști, fasting, pastile, inele la stomac, aplicații de slăbit, săli de sport, remodelare corporală etc. Trăind într-un regim capitalist, plin de publicitate care exploatează slăbiciunile oamenilor, e foarte ușor să picăm în plasă.

Cred că sunt mai mulți factori, printre care abundența de conținut care îți promite că poți arăta perfect fără eforturi, ceea ce e fals, curentul de fat shaming, creatorii de conținut care jignesc public persoanele supraponderale și perpetuează anumite stereotipuri, dar și popularizarea ideii că slăbitul, de exemplu, ține doar de ambiție - că oamenii care au multe kilograme sunt leneși, că se complac, că sunt catalogați ca puturoși, că nu ar trebui să fim empatici sau să ne pară rău de ei și că soluția e foarte simplă: să nu mai mănânce. Oh, ce ușor pare! În realitate, multe persoane supraponderale au probleme emoționale, iar kilogramele sunt doar un simptom. Când ai probleme emoționale și te îndopi, nu vei slăbi niciodată sănătos urmând diete random de pe internet, iar faptul că ți se reamintește constant că ești gras doar te afundă. Înainte de orice, ai nevoie să-ți rezolvi problemele, să le discuți cu cineva, să mergi la un nutriționist, să faci sport regulat și eventual terapie, deci nu e deloc ușor, dar ăsta e alt subiect.

Cum ai ajuns să vorbești pe social media despre corp&acceptare

Inițial, în 2018 am început să vorbesc deschis despre schimbările prin care trece corpul în timpul sarcinii, despre perioada de postpartum, recuperare și toate cele, ca apoi să descopăr că există o mare dorință de normalitate în social media. Puține dintre femeile care mă urmăresc sunt frumoase de revistă. Majoritatea sunt fete și femei cu corpuri normale, ca și mine, care au tot soiul de imperfecțiuni: coșuri, vergeturi, celulită, coapse mai mari, poate niște burtică, fiecare cu ale ei. Apoi am migrat natural spre discuția despre corpurile noastre, fără să mai aibă legătură cu sarcinile. Am primit un val imens de reacții pozitive când am vorbit despre cum nimeni nu e perfect, nici eu și nici măcar acele femei de pe internet care par perfecte în poze. Pentru că mă urmăresc mulți tineri și adolescenți, pentru care aspectul fizic contează enorm în procesul de creștere și poate cauza stimă de sine scăzută, am văzut aceste discuții din ce în ce mai importante și necesare. Astăzi subiectul corp, acceptare și frumusețe este permanent deschis pentru mine, că e nevoie să ne simțim acceptați, să mai fim mângâiați și înțeleși din când în când, nu doar certați, jigniți, judecați și condamnați.

Generațiile tinere și ideea de frumusețe

Din discuțiile pe care le-am avut, cu sute de tineri, am ajuns la concluzia că generațiile tinere suferă enorm din cauza asta. Poate nu toți adolescenții simt asta, dar mulți dintre ei sunt anxioși și depresivi din cauza acestei presiuni de a arăta cumva, printre altele. Dacă eu, în adolescență, aveam videoclipurile muzicale și revistele pentru tineri ca reper, copiii de astăzi sunt bombardați cu repere absurde. Cred că e foarte dificil să fii adolescent vulnerabil în era tehnologiei, plină de content fake, editat, modificat etc.

Cum abordezi subiectul in postările tale

Îmi pică subiectul când mă aștept mai puțin. Fie mai apare câte o declarație a unei persoane publice care declară mizerii pe baza aspectului fizic, fie se petrece un eveniment care zguduie online-ul, fie mă confrunt eu sau o persoană cunoscută mie cu o situație de genul ăsta șamd. Mi se ridică mingea la fileu și reacționez public, asigurându-mă că am ceva de zis, nu doar să călăresc un val pentru popularitate. Nu mă trezesc vorbind random de un subiect, ci în 99% din cazuri sunt provocată de factori externi și acționez în consecință. Vorbesc despre cum e ok să nu fii ok, că perfecțiunea nu există, că toți avem probleme, toți suferim, toți suntem nemulțumiți măcar de un mic aspect legat de corpul nostru, că suntem toți victime în era social media, că toți ducem lupte interioare și că tuturor ne e greu, chiar dacă unii expun numai partea roz, frumoasă și perfectă a existenței lor.

Reacțiile oamenilor

Am reacționat la un moment dat la discursul Danei Budeanu, printr-un video pe canalul meu de YouTube. De obicei o fac pe InstaStory, dar mi s-a părut că e mult prea important ca să dispară în 24 de ore. Ea a avut un clip în care, printre altele, a jignit femeile însărcinate care se îngrașă sau care nu slăbesc după naștere, iar asta m-a înfuriat, pentru că nașterea e un eveniment major în viața unei femei și nu avem voie, efectiv nu avem voie, să intrăm în zona aia de discuții înarmați cu jigniri, presiune și preconcepții.

Atunci am făcut un video în care am vorbit despre cum femeile care se lasă pe ultimul loc pentru copiii lor, pentru bărbații, familia, casa lor etc. trebuie admirate pentru munca și sacrificiul lor, trebuie ajutate să se pună pe picioare, nu jignite și umilite public. Secțiunea de comentarii la clipul meu poate fi studiu de caz - am primit diverse reacții pro și contra. Au venit oamenii din comunitatea mea, care au vorbit despre cum avem nevoie să normalizăm discuțiile despre corp, despre cum nu toate avem noroc de gene bune, șapte bone și menajere, milioane în cont șamd, care au intrat apoi în conflict cu susținătorii Danei Budeanu, care n-au făcut decât să ne jignească în continuare pe mine și femeile din comunitatea mea, cum că noi am fi niște urâte, grase, frustrate și invidioase pe Dana Budeanu. Mi-a venit să vomit de la cantitatea de venin vărsată acolo.

De ce e nevoie pentru o relație mai bună a oamenilor în legatură cu propriul corp

Normalizarea corpului uman în apariții media, așa cum e el, inclusiv cu ceea ce noi numim imperfecțiuni, combaterea bullying-ului încă de pe băncile școlii, apariția mai deasă a conținutului cât mai puțin editat, introducerea unor programe educative despre legătura dintre minte, suflet și corp în unitățile de învățământ, campanii publice de conștientizare cât mai dese, până ne intră la cap.

Mi-a spus recent o prietenă, care la un moment dat a fost supraponderală, că toată lumea o întreabă astăzi cum a slăbit, dar nimeni nu a întrebat-o ani de zile de ce a ajuns la 90 kg. Asta spune multe, nu-i așa? Nimeni nu își dublează greutatea fiind bine cu sine. Discuția despre corp trebuie apucată altfel, iar asta se face numai prin educație.

Ce lucruri faci inca pentru ”frumusete” la presiunea sociala

Am ajuns la o vârstă la care nu mai fac nimic din presiune socială. Fac tot ce fac pentru că simt, pentru că așa consider eu că trebuie făcut, pentru mine, apropiații mei sau oamenii care mă urmăresc. Din fericire, am ajuns în punctul în care sunt acum pentru că am făcut ce am simțit, nu ce au zis alții sau ce s-a așteptat de la mine, așa că nu uit niciodată să rămân fidelă principiilor sau simțămintelor mele atunci când se pune vreo presiune socială pe mine. Presiune socială este și va fi întotdeauna, însă e important să fim noi echilibrați la interior și atunci nu ne va mai afecta.