HomeFest este primul festival cultural din România care, din 2014, deschide uşa larg proiectelor artistice ce încap în sufragerii, dormitoare, în general în casele oamenilor. Performance, teatru, dans, muzică, film, expoziții, lecturi și ateliere, în fapt o suită de aventuri culturale urbane propuse de artiști români și străini, s-au lăsat descoperite de fiecare dată de un public foarte divers. Curioși și curajoși, artiști și spectatori deopotrivă, sunt gata să treacă pragul acestei lumi aparte, unice și irepetabile din fiecare apartament, pe care îl transformă dintr-o unitate locativă într-una culturală.
Toamna asta HomeFest a împlinit 7 ani. De când cu pandemia nu ne plictisim și ne reinventăm de la un an la altul, astfel că ediția 2021 este dedicată performance-urilor unu la unu. 15 artiști români și străini vor fi, fiecare, față în față cu un singur spectator. Acesta va avea rolul de a transmite live, din casa artistului, pentru alți 25 care îi vor urmări pe Zoom.
„Ceea ce propune HomeFest încă de la prima ediție este atât o recontextualizare a artei prin spațiul de performance, cât și producerea de relații sociale prin intermediul artei. În contextul lipsei de interacțiune umană cu efecte incalculabile deocamdată care a caracterizat ultima perioadă, prin tema aleasă a festivalului, Healing, prin performance-urile unu la unu care vor putea fi vizionate live de către spectatori vom deveni, sperăm, unul dintre agenții de normalizare a relațiilor inter-umane, punând umărul la procesul de vindecare al societății grav afectată de pandemie.”, Jean-Lorin Sterian, inițiatorul HomeFest.
Festivalul ține 12 zile, între 27.10 – 7.11 și prezintă 15 artiști din 7 țări în tot atâtea performance-uri. Biletul online este gratuit. Pentru a-l obține, spectatorul trimite un scurt video în care filmează o îmbrățișare.
- Alina Ușurelu (România) cu "The story of a little girl who ..." - 27.10, ora 18:00
- George Rotaru (România) cu "Dictan-DO" - 27.10, ora 20:00
- Dan Boldea (România) cu "Povești cu animale la cină" - 28.10, ora 20:00
- Justina Kaminskaitė (Lituania) cu "Odos.| Shed" - 29.10, ora 20:00
- Alina Lupeș (România) cu "Tot ce iubesc eu are un gust acrișor" - 30.10, ora 18:00
- Sam Fiorillo (SUA) cu "The Farewell Party" - 30.10, ora 20:00
- Neil Callaghan (UK) cu "Vessel" - 31.10, ora 21:00
- Alina Tofan (România) cu"Plastic Bag Poetry - ECOpoesis of my body" - 01.11, ora 20:00
- Jasmin Schädler (Germania) cu "Algorithma - Your health and healing Algorithm" - 02.11, ora 20:00
- Lumi Mihai (România) cu "FĂ-MĂ, DESFĂ-MĂ" - 03.11, ora 20:00
- Leonardo Montecchia (Franța) cu "DANCING IN MY BED-ROOM" - 04.11, ora 20:00
- Anamaria Feraru (România) cu "Waller-Bridge o întâlnește pe Adichie pe bd. Ferdinand I 44" - 05.11, ora 20:00
- Mariana Ferreira (Portugalia) cu "Rotten Roots" - 06.11, ora 21:00
- Less Gravity (România) cu "Laboratorul cu pietre" - 7.11, ora 16:00 și, în încheiere,
- Márcia Lança (Portugalia) cu "Magic Exercise 1 - practice for a possible invisibility " - 7.11, ora 21:00.
La finalul fiecărui performance, în buna noastră tradiție, invităm spectatorii să mai rămână un pic la taifas cu artiștii și cu echipa HomeFest.
7 lucruri esențiale de știut despre HomeFest #7 | unu-la-unu:
- Începe miercuri, 27 octombrie și ține până duminică, 7 noiembrie.
- Primul festival cultural din România care deschide uşa larg proiectelor artistice ce încap în sufragerii și dormitoare, a împlinit cei 7 ani din case.
- Reinventat în online de la ediția din 2020, păstrează totuși atmosfera de intimitate și primește maximum 25 de spectatori la un performance.
- Face un pas afară din online: artistul unu-la-unu cu spectatorul live, spre vindecare/healing (tema de anul acesta) și revenire la normalitate.
- Biletul online este gratuit. Pentru a-l obține, spectatorul trimite un scurt video în care filmează o îmbrățișare.
- 15 artiști din 7 țări – Franța, Germania, Lituania, Marea Britanie, Portugalia, Spania, SUA și România – care vor performa pentru prima dată în HomeFest.
Parteneri media: Asociația Art No More, Centrul Național al Dansului București, Asociația Developing Art, Diaspora Civică Berlin, Asociația Graphis 122, IQads, ISCOADA, Modernism.ro, Radio România Cultural, Scena.ro, Zile și Nopți.
Festivalul HomeFest este un proiect co-finațat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.