Bergenbier si Leo Burnett Romania au lansat, la inceputul lunii, o noua campanie tactica de reamintire a calitatilor ambalajului Q-Pack. "Minitehnicus" isi propune, printr-o elaborata executie TV, sa readuca in atentia publicului avantajele Q-Pack.
Irina Burlan, copywriter Leo Burnett, explica ideea spotului: "Fie ca a avut ambitia sa isi repare singur televizorul, ca a fost curios ce e inauntrul unui aparat de radio, ca deschide uneori capota masinii convins ca stie exact ce se petrece acolo, ca se uita dupa cele mai noi gadget-uri sau doar colectioneaza suruburi si rulmenti, orice barbat are in genele sale ceva care il apleaca inevitabil spre tehnica. De aici si ideea spotului, in care facem o demonstratie - foarte haioasa si inventiva - a spiritului tehnic care ii defineste pe barbati ca "specie". Pentru ca numai o minte de "minitehnicus" desavarsit putea sa nascoceasca un mecanism atat de spectaculos care sa aiba ca unica finalitate simpla apasare a butonului telecomenzii. Si pentru ca recunoaste inclinatia puternica a barbatilor catre tehnica, Bergenbier a ales sa puna si in bere cea mai avansata tehnologie, creand astfel Q-Pack-ul, care pastreaza in cele mai bune conditii berea barbatilor autentici."