Fotografia trebuie să aibă sens. Asta e cel mai important pentru Adi Bulboacă. Dincolo de subiectele alese, de temele care îl obsedează în anumite perioade, de proiecte comerciale sau personale, sau de felul în care experiența i-a schimbat amprenta, fotografia trebuie să emoționeze, să aibă impact. Și încearcă să stea pe drumul acesta și să nu se îndepărteze prea tare de țintă. Când începe ceva personal, pune comercialul pe pauză. A învățat asta cum șase ani, când timp de o lună s-a plimbat cu trenul prin România și a locuit prin gări și pe tren.
2021 a fost bun cu mine. Nu i-am cerut multe, așa că am primit cu surprindere tot ce mi-a oferit. Despre oameni mi-am reconfirmat că au o capacitate extraordinară de a se adapta. Despre fotografie învăț că pot da jos din ce în ce mai mult balast, spune Adi Bulboacă
Acum îl fascinează lumina de la Cercul Polar și plânsul actorilor. Despre scenă, culoare și lumini, Adi va povesti mai multe și în cadrul atelierului de fotografie de spectacol, care va încheia seria atelierelor Walk & Shoot din această toamnă. Până atunci, au loc în fiecare săptămână, începând cu 16 octombrie, atelierele de peisaj urban, fotografie de stradă și oameni, portret în lumină naturală sau fotografie de studio.
Noi vorbim în continuare cu Adi Bulboacă despre infinitul de fotografii urcat în fiecare zi pe internet, rolul fotografiei în acest prezent aglomerat vizual, cum s-a schimbat perspectiva lui asupra a ceea ce face și care sunt obsesiile acestei perioade.
Fotografia trebuie să aibă sens
La început fotografia a fost un fel de a explora lumea, de a o cunoaște. Acum e în egală măsură și un fel de a mă cunoaște pe mine din ce în ce mai bine. În timpul care a trecut de când am început să fac poze și până am început să lucrez ca fotograf, mi-am imaginat că o să fiu fotograf de modă, că o să fiu celebru și că o să fac foarte mulți bani. Pornisem pe drumul ăla și nici măcar nu părea ceva de neatins. În scurt timp mi-am dat seama că nu mă interesează nimic din scenariul ăla și nu vreau decât ca fotografia pe care o am să aibă un sens, un impact constructiv în societate, să nască emoție. La asta lucrez, dar pe drum fac și lucruri pragmatice, comerciale, fără să mă îndepărtez prea tare de țintă.
Pe ultima sută de metri
Cred că amprenta mea în fotografie e tema la care mă întorc mereu să vreau – lucruri și locuri care încă funcționează sau există, dar sunt pe ultima lor sută de metri. Asta înseamnă cumva patină, adică trecerea timpului, nostalgie și arhivare.
Fotografia de teatru, mi-am dat seama după destul de mult timp de când făceam asta, se referă la același tip de arhivare.
Dacă s-a schimbat ceva e poate doar, încercând constant să curât compozițiile, să caut o estetică tot mai minimalistă.
Fotografiile tale mai vechi
Când mă gândesc la fotografiile mai vechi am senzația că am pierdut pe drum foarte mult. Un pic din culori, un pic de emoție, poate chiar și pasiune.
Mă întorc la ele și în timp ce le privesc realizez că am pierdut mai degrabă adolescența, timpul în care le făceam, adică lipsa de grijă, de deadline-uri, brief-uri și competiție.
Ce te obsedează acum
Acum mă fascinează nordul. Lumina de deasupra Cercului Polar, atât vara când e lumină, cât și iarna când e totul doar alb și albastru.
Mă fascinează din nou plânsul actorilor ca și acum mai bine de 10 ani, când am început să mă gândesc din ce și în ce fel vine.
Când mă hotărăsc să ma apuc de un proiect personal, pur și simplu pun comercialul în cui, iau o pauză. Asta am învâțat să fac abia acum 6 ani, când mi-am luat o lună întreagă să mă plimb cu trenul prin România și am locuit efectiv în trenuri și în gări.
Fotografiile comerciale
Vara asta am avut plăcerea să documentez fotografic o expoziție a lui Dumitru Gorzo în Reșița. În jur de 180 de lucrări pe 3 etaje, în interiorul și exteriorul unui fost magazin universal.
Nu știu dacă nevoile sau cerințele clienților s-au schimbat în vreun fel notabil. Intr-adevăr, au nevoie de mult mai mult conținut pentru online și m-am adaptat la asta. Ce știu sigur e că s-a schimbat ceea ce pot oferi eu și am mai mult curaj să îmi asum responsabilitatea pentru job-uri complexe.
Cum a fost 2021
2021 a fost bun cu mine. Nu i-am cerut multe, așa că am primit cu surprindere tot ce mi-a oferit. Despre oameni mi-am reconfirmat că au o capacitate extraordinară de a se adapta. Despre fotografie învăț că pot da jos din ce în ce mai mult balast, iar despre mine mă mir în fiecare zi că am aceeași poftă de a munci și de a fotografia.
Trenduri enervante în fotografie
Enervant e mult spus, cred că e loc sub soare pentru toate formele de expresie, dar nu m-ar supăra să fie mai puține filtre de beautify in telefoane și în aplicații.
Prezentul în care toată lumea face poze
Îl simt ca pe ceva normal, n-am cum să mă supăr chiar dacă este într-adevăr obositor. Mă bucur sincer că fotografia este atât de democratizată. Faptul că toată lumea are acces atât la camere (super performante chiar și pe telefoane) cât și la platforme de afișare duce la o super competitivitate. Din conținutul aproape infinit urcat în fiecare zi, iese până la urmă la suprafață multă calitate.
Rolul fotografiei
Rolul fotografiei diferă pentru fiecare creator în parte, pot să vorbesc doar în numele meu.
Vreau să-mi pun fotografia în scopul de a prezenta publicului modele umane și capacitatea fiecăruia dintre noi de a schimba mediul social în care trăim.
Ce s-a schimbat în istoria recentă a fotografiei este faptul că o imagine se poate viraliza în mod organic, fără să fie împinsă de trusturi de presă sau asociații de fotografi.
