![[Natia ciorbei] Cum ne vindem hrana](https://media.iqads.ro/2021/10/nc1-cover-850.jpg)
In 2018, incepeam, impreuna cu antropoloaga Irina Dobrita, sociologul Henry Rammelt si cu fotojurnalistul Bogdan Dinca, de la Documentaria, proiectul numit Natia Ciorbei.
Ideea venise in gluma. Aveam acest loc in centrul Bucurestiului, ramasita din perioada comunista, unde mancam periodic ciorba cu prietenii. Ne asezam la masa “noastra” si ne uitam la stirile de la TV-ul de multe ori uitat pe mute. Uneori, aveam vedere spre bucataria unde fierbeau cazanele cu ciorba. Intr-o zi, m-am uitat in jur, la celelalte mese prietene: toata lumea manca ciorba!
“Natia Ciorbei”, am zis. “Ha, ha, suna a injuratura!”, mi s-a raspuns.
“Ce-ar fi sa facem un documentar despre asta? Fictiune s-a tot facut :))”
Ciorba. Povesti despre ritualuri etnice pastrate timp de secole
Asa am inceput sa documentam acest element important al “patrimoniului cultural imaterial”. Aveam multe intrebari. E ciorba romaneasca? Se mananca la fel in toate regiunile? Ce influente istorice exista in spatiul asta si cum au influentat ele ce si cum mancam? Cum e ciorba in bucataria etnica? Cum o mananca hipsterii? Care sunt “frontierele fantoma” ale ciorbei si cu cine le impartim?
Din lipsa de resurse, dar si pentru o pre-documentare necesara, am demarat proiectul online. Am facut o pagina pe Facebook, un grup asociat, un cont de Instagram dedicat ciorbei si am rugat oamenii sa ne trimita povestile lor. Am primit sute de retete diverse, si povesti despre retete mostenite de la mame, bunici, vecini; de la rusi, austro-ungari sau turci. Povesti despre saracia din comunism si retete cu ingrediente putine, inventate din nevoie. Povesti despre ritualuri etnice pastrate timp de secole. Povesti despre modul in care ne imprietenim cu natura si ii intelegem ierburile si culegem ofrandele sezonale ale pamantului. Dar, principala descoperire a acestui proiect a fost sentimentul de apartenenta. La familie, la sat, la o comunitate si, in cele din urma, la o tara - oricat de artificial ar putea fi conceptul de natiune.
Este mancarea unul dintre elementele definitorii ale apartenentei identitare (nationale)? De ce simtim nevoia unei gastronomii (reprezentative) nationale? Ce sarbatorim, prin asta? Ca intotdeauna, cand vorbim despre un fenomen antropologic, imi vin in minte cuvintele lui Vintila Mihailescu. Aici, cu un citat din Scutecele natiunii si hainele imparatului:
“Gastronomia si practicile sale constituie un discurs despre Sine si despre Celalalt care permite si ultimului gurmand sa invete antropologia mancand si sa inteleaga ceva despre societatea (sau societatile) in care traieste”, spunea Vintila.
Mancarea are avantajul producerii unei sociabilitati aproape automate, in ciuda multiplelor straturi de decodificare identitara posibile (cate case atatea retete si povesti, dar si similitudini regionale si particularitati nationale care permit diferentieri ale gastronomiei “nationale” de retetele similare din alte spatii).
Deschidem, deci, discutia despre gastronomia romaneasca si felurile care o reprezinta, despre branduri culinare si turism gastro-romanesc, la cateva zile dupa ce s-a sarbatorit Ziua Nationala a Gastronomiei si a Vinului romanesc. Vor raspunde la intrebarea “Cat ne reprezinta mancarea?” chefi, antropologi, istorici si publicitari, in incercarea de gasi explicatii cat mai diverse despre cum interactionam cu mancarea romaneasca si in ce masura ne defineste.
