VITRINE Imposibile, instalație performativă care va putea fi văzută, descoperită și studiată pe 2, 3, 9 și 10 octombrie în București

VITRINE Imposibile, instalație performativă care va putea fi văzută, descoperită și studiată pe 2, 3, 9 și 10 octombrie în București

Supra Fețele prinse în VITRINE IMPOSIBILE, mai mult decât performance-uri, sunt episoade ce dau voie slabiciunilor noastre să se manifeste.

Proiectul Vitrine Imposibile, o instalație performativă produsă de Vanner Collective, în regia Iuliei Grigoriu, aduce în văzul lumii Supra Fețele, creaturi care prind contur în spațiile a trei galerii din centrul capitalei, aflate pe Calea Victoriei, în datele de 2, 3, 9 și 10 octombrie. Trei mărturisiri, trei dezvăluiri, trei momente artistice  de 15 minute ale unor ființe improbabile: copilul nenăscut, diavolul și omul fericit. Cele trei performance-uri aduc în discuție complexitatea umanității și goana după adevăr și fericire.

Spectatorilor li se propune un itinerariu între trei galerii de pe Calea Victoriei. Galeriile Galateea, Nemțoi și 1001 Arte devin, pentru primele doua weekenduri din luna octombrie, spațiul în care 3 ființe improbabile vorbesc despre umanitate și adevăr. Unele dintre aceste ființe merită să fie eliberate condiționat, în timp ce altele își merită la fel de bine distanța. Deși fiecare dintre noi le știe trăsăturile, Supra Fețele nu au un chip comun, o figură general recunoscută. Acum primesc această înfățișare, un chip cu care nu trebuie să fim de acord, dar pe care suntem invitați să îl recunoaștem.

Iulia Grigoriu explică:

„La posibilitatea de a face teatru în vitrină mă gândesc de mai bine de doi ani, de la începutul pandemiei, când încercam să găsesc soluții de a aduce spectatorul aproape de actor în condiții de siguranță. Instinctul de a mă refugia în universuri inventate s-a amplificat în ultima perioadă și mi-am dat seama că geamul de sticlă care desparte actorul de spectator se poate transforma practic într-un portal între lumi atunci când ceea ce vedem în interiorul vitrinei este foarte puțin probabil să existe în realitatea care ne înconjoară. Se petrece astfel o întâlnire de gradul zero, în care cei de pe o parte a vitrinei nu arată chiar la fel cu cei de pe cealaltă parte, și totuși e posibil să găsim, chiar și așa, adevăruri comune.”

 „Vitrine Imposibile”, este produs de Vanner Collective în parteneriat cu Galeria Galateea Contemporary Art, Galeria Nemțoi, Galeria 1001 Arte și Centrul de Tineret al Municipiului București. Cele trei personaje nemaivăzute vor purta semnătura actorilor Nicoleta Hâncu, Ionuț Grama și Codrin Boldea. Textele din proiect sunt Super gagiul de Cleopatra Constantinescu la Galeria Galateea, Cel care a inventat opțiunea de Sever Bârsan la Galeria Nemțoi, Hepinass după Radu Iacoban la Galeria 1001 Arte. 

Scenografia spectacolului este semnată de Alexandra Lupeș, costumele și machiajul de Sofia Iorga Miric, universul sonor este creat de Adrian Piciorea, iar light design-ul aparține lui Daniel Buglea.

Reprezentațiile vor avea loc pe 2,3,9 și 10 octombrie. Intrare este liberă pe bază de rezervare. Spectatorii sunt rugați să prezinte un act de identitate la intrare pentru a primi o pereche de căști audio cu ajutorul cărora vor urmări cele 3 performance-uri. Intrări la orele: 20.00, 20.30, 21.00, 21.30 (durată tur 60 min.) Se va pleca din curtea Grădinii Bistro Green Hours. Fiecare tur are o capacitate de maxim 10 spectatori.

Vanner este un colectiv de creatori de teatru din România și Irlanda, format în Marea Britanie, în 2014. Crescând idei și proiecte artistice inovatoare, Vanner le vorbește  oamenilor prin intermediul unui teatru provocator, proaspăt, actual, accesibil.

Iulia Grigoriu - regie - este absolventa specializării regie teatru la UNATC (2016 licență și 2019 masterat). Optează adesea pentru texte clasice pe care le actualizează, preferă abordările nerealiste și experimentale. Contextul pandemic a determinat-o să facă tranziția spre domeniul video, unul dintre ele fiind performance-ul L-ving, care a avut premiera online în festivalul internațional Reconnect festival, Iran.

Alexandra Lupeș - scenografie - abordează cu versatilitate spațiile, îmbinând viziunea arhitecturală cu cea scenică.  A absolvit Universitatea de Arhitectură din București, pentru ca apoi să se îndrepte către proiecte de design expozițional în Statele Unite și Europa, proiecte de design de eveniment, proiecte simfonice, spectacole. Caracter interdisciplinar, a colaborat cu scenograful Adrian Damian în mai multe ocazii, a conceput scenografii pentru festivalul de teatru pentru liceeni Ideo Ideis, Teatrul Apropo, TVR (Gottlieb – nominalizat la premiile UNITER) stage design pentru concerte simfonice eveniment și turnee naționale.

Sofia Iorga Miric - costume și machiaj - până în anul 2019 a colaborat la realizarea mai multor proiecte încadrate în aria artele spectacolului și a participat la numeroase festivaluri naționale și internaționale: Festivalul Internațional de Statui Vivante (București, România), Cest is d’Best internațional multimedia street festival (Zagreb, Croația) și Awaji Art Circus (Awaji Island, Japonia). Sub pseudonimul Iris Afina, a fost desemnată Global Artist of the Year 2019 în cadrul concursului NYX Professional Makeup Face Awards.

Adrian Piciorea - compozitor - are 26 de ani și este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, București, Facultatea de Teatru, specializarea Arta actorului. La 14 ani și-a descoperit pasiunea pentru sound design. De atunci, nu s-a oprit din a învăța să compună muzică de unul singur. Datorită studiilor sale teatrale, el a reușit să pătrundă cu ușurință în viziunile de spectacol ale regizorilor cu care a colaborat. Unele dintre spectacolele pentru care a realizat muzica și sound design-ul sunt MEDEAs BOYs - regia Andrei Măjeri (Apollo111), FETE - regia Andreea Ciocîrlan (Teatrul Național “Marin Sorescu”), Las Meninas - regia Andrei Măjeri (Teatrul Național Maghiar de Stat din Cluj), The Last Raid of HumanKind - regia & coregrafia Daniel Dragomir, Verde Tăiat - regia Adina Lazăr (Pro Teatru).

Nicoleta Hâncu - actriță - absolventă a Facultății de Teatru, secția Arta Actorului, în cadrul Universității Naționale de  Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București, la clasa prof. Florin Zamfirescu, grupa prof. Adrian Pintea.

Actriță independentă, a colaborat de-a lungul timpului cu o mare parte din teatrele instituționalizate atât din București (Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul Mic, Centrul Cultural Nicolae Bălcescu) cât și din alte orașe ale țării (Teatrul Maria Filotti Brăila), în spectacolele Zbor deasupra unui cuib de cuci, Steaua fără nume, O scrisoare pierdută, Amadeus, Hamlet, Mobilă și durere, Livada de vișini, Tartuffe, Oblomov etc. Are o experiență bogată și în film: Și poate mai trăiesc și azi, Minte-mă frumos în centrul vechi, Lindenfeld, O poveste de dragoste, Duminică dimineață, Blue spring, Taiu, Misterul unui caz simplu, Lungul drum spre casa, Marița etc.

A obținut premiul UNITER pentru rolul Elmire din spectacolul “Tartuffe”.

Ionuț Grama - actor - (n. 1982) a absolvit UNATC ”I.L.Caragiale” București, secția Arta Actorului în 2007. A devenit cunoscut cu rolul George din spectacolul "Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de E. Albee, care i-a adus Premiul special al juriului în cadrul Galei UNATC (2007) şi o nominalizare la Premiul UNITER pentru debut (2009). Ionuţ a jucat în peste 30 de spectacole de teatru, atât în ţară (Omul Pernă de Martin McDonagh, Îngrijitorul de Harold Pinter, Sunetul muzicii de Richard Rodgers & Oscar Hammerstein, Julius Caesar de W. Shakespeare etc), cât şi în străinătate (The Winter's Tale şi Pericles de W. Shakespeare, montate în Polonia şi Cehia în limba engleză). A colaborat cu regizori de film importanţi (Nae Caranfil - Closer to the Moon și 6,9 pe scara Richter, Radu Gabrea - Călătoria lui Gruber) şi a jucat în producţii străine precum The Devil Inside, Dampyr sau The Whistleblower. A dublat filme și seriale de animație (Bebe Șef, Frumoasa și Bestia, Pinguinii din Madagascar, Kung-Fu Panda) şi a realizat promo-uri TV şi radio.

Codrin Andrei Boldea - actor - este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale”, secția actorie. Colaborează cu instituții de teatru precum: Teatrul Metropolis, Teatrul de Comedie, Teatrul Dramaturgilor Români și Centrul Cultural Lumina în numeroase spectacole, printre care A douăsprezecea noapte, Hamlet, Zbor deasupra unui cuib de cuci, Șeful sectorului suflete, Nora, Școala nevestelor etc. A obținut premiul de debut la Gala Premiilor UNITER 2018 pentru rolul Laertes din spectacolul Hamlet, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis.

Proiectul „Vitrine Imposibile” a fost co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Centrul pentru Tineret al Municipiului București, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Galateea Contemporary Art, 1001 Arte, Nemțoi Gallery, J’ai Bistro, Teatrul LUNI de la Green Hours, GDS, Bistro by Green Hours, Teatrul Nottara.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related