N-am inteles niciodata oamenii nefericiti si frustrati din publicitatea romaneasca. Cei care se iau prea in serios si iau prea putin in serios propria munca.-Bantuitii de genialitate- pentru care nici un brief nu e inspirat, nici un client prea destept, nici o sansa prea buna. Cu un soi de aroganta (ne)disimulata se pastreaza pentru vremea cand publicitate romaneasca va fi pregatita sa-i venereze.
Publicitatea este o meserie ca oricare alta, nici mai buna nici mai rea . Recunosc, nu e printre preferintele copiilor atunci cand sunt torturati cu intrebarea "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare", dar nici politica sau prostitutia nu cred ca sunt, dealtfel. Decizia vine mai tarziu si, in cunostinta de cauza, nimeni nu e pacalit sau fortat sa intre in publicitate.
Banii sunt destul de buni, oportunitatile sunt acolo si gloria pe masura. Atunci de unde atat masochism intelectual? Exista indiscutabil o inestimabila satisfactie de a te auzi vorbind, de a-ti valida propriile nemultumiri, de a te felicita cu o mana si a-ti face cruce cu cealalta pe ascuns (pacat ca nu exista si o a treia mana, ca sigur ar numara bani cu ea). Si tot fariseismul acesta consecvent le conserva creierul neted pentru urmatorul Ad'Or sau Effie (din nefericire plictiseste un intreg segment de consumatori).
Sunt gata sa te plesneasca in orice moment cu citate memorate de pe internet sau formule si termeni de marketing pe care le-au prins din zbor cu acuratetea unei pisici care prinde muste. Cu siguranta au o campanie de premiu in sertar, dar e folosita doar prin berarii pentru recrutarea de noi talente (de preferabil cu sanii mari!). Sunt oameni care ne obosesc ficatul cu ineptiile pe care le debiteaza despre cum ar trebui facuta publicitatea, evitand cu abilitate o demostratie concreta, de bun simt.
Oricat ne-am zbate in justificari interminabile premizele unui advertising bun nu s-au schimbat foarte mult. Pasiunea si munca asidua sunt inca retete de succes . Creativitatea, inteligenta autentica, autoironia, dorinta de a te autodepasi sunt inca ingrediente esentiale. Dincolo de aspectele iluzorii ale rolului publicitatii in viata noastra, satisfactia de a fi reusit sa atragi atentia unui numar insemnat de oameni, pentru macar 5 secunde asupra brandului x sau y, iti justifica intr-un fel existenta in acest domeniu.
Dar pentru asta trebuie sa mergi pana la capat !
Comentarii
Cand zici propria munca zici ceva foarte sonor (intreaba un copywriter) care aduce asaa, cu o opera.
opera sta sub semnul propriului, de la inceput pana la sfarsit.
spoturile tv nu sunt opere, in acest sens. sunt craftsmanship, adica tehnica aplicata pana la obtinerea rezultatului. daca cel care aplica e bou, nu se intampla nimic.
publicitarii traiesc cu senzatia operei deoarece ei pot proba impactul lucrarii lor si pot estima si financiar acest impact. numai ca opera nu are drept indiciu impactul, majoritatea operelor (ex. muzica clasica) au fost la data lansarii privite cu indiferenta.
publicitarii traiesc din aceasta pricina in propriul lor cod de evaluare a raportului reusita artistica-reusita financiara. nimeni nu se poate pune cu ei - pentru ca au reusit sa isi vanda lucrarile, si nimeni nu poate rivaliza cu ei financiar - pentru ca ei nu sunt simpli comercianti, ci producatorii "propriei" marfi. spune-i unui publicitar sa iti produca un slogan, sa vezi cum se supara ca il privezi de estetic, ca il declasezi in specia tehnicienilor. oamenii astia traiesc in mod fundamental onorabil strict prin impresia de teribilism artistic si financiar pe care o degaja. daca aceasta ar disparea, ar ramane niste tipi care se straduiesc sa scorneasca una gogonata pentru lansarea unui produs. lumea ii priveste, de aceea, cu ingaduinta cand vorbesc de "creativitate" (ce-o mai fi insemnand si asta, poate un fel de garantie valorica a autenticitatii creatiei) sau "propria mea afacere" (ca si cum exista afaceri care nu apartin, nu sunt care va sa zica proprii cuiva)