Despre cum comunicarea online ne-a modificat comportamentele din viața reală ne-am dat seama cu toții. Știm cum se simte să fii lăsat pe seen și cum e să amâni răspunsul când tu ești cel care dă cu seen. Gabriela Mateescu a asociat ce înseamnă asta în mediul virtual cu arta contemporană și a vrut să chestioneze dacă originalitatea este un standard pentru validarea în artă. Așa s-a născut SEEN, un proiect care se împarte între artă vizuală, performance și muzică. Este un proiect marca Nucleu 0000, o inițiativă pe care Gabriela a început-o acum 7 ani, când se simțea nereprezentată pe scena de atunci și dornică de a găsi un grup cu aceleași valori.
"Ideea mi-a venit de la un scandal recent din scena de artă românească despre plagiat și originalitate. Și am dorit să chestionez această idee în epoca contemporană, dacă se mai poate vorbi despre copiere sau dacă originalitatea este un standard pentru validarea operei de artă? La nivel personal mi se pare discutabil, trăim în epoca remixurilor, refolosirii la infinit a unor imagini găsite online, oamenii utilizează imagini ale unor picturi pe care nu le-au văzut niciodată cum ar fi Mona Lisa și downloadează imagini pe care le folosesc în filtre, fotografii de social media etc."
Expoziția va fi deschisă la Galeria Leilei din Sector 2 București, începând cu 15 septembrie, când va avea loc și vernisajul, până în data de 16 octombrie cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor, de marți până sâmbătă între orele 14.00 – 18.00. Accesul este liber și fără programare. Iar pe 23 octombrie va avea loc un performance sonor coordonat de muziciana Diana Miron, care va performa alături de Laurențiu Coțac și cvartetul Outis. Concertul va încheia o serie de ateliere de muzică experimentală dedicate adolescenților, desfășurate în galerie. O parte dintre tinerii cursanți vor contribui la concertul final - o instalație sonoră performativă clădită pe diferite tehnici vocale contemporane, instrumentale și de improvizație.
Mai multe despre arta contemporană și cum se împletește ea cu tehnologia am povestitcu Gabriela în interviul următor.
Etapele de formare artistică
Sunt artistă vizuală, am terminat filosofia la Craiova și grafica la Universitatea de Arte din București. În timpul studiilor de licență și master nu am avut mai deloc contact cu scena de artă, acest lucru întâmplându-se târziu prin participarea la câteva ateliere ținute în Spațiul Platforma de atunci, unde am întâlnit o comunitate deschisă, fără judecăți de valoare, în care am putut să cresc și să experimentez. În cadrul acelor ateliere am întâlnit majoritatea colegilor cu care lucrez și astăzi. Iar pentru că mă consideram nereprezentată pe scena de atunci, acum aproximativ 7 ani (nu existau atât de multe proiecte ca în prezent cu ateliere accesibile tinerilor absolvenți și nici galeriile nu erau deschise în expunerea „încercărilor” sau „rateurilor”), am decis să-mi adun prietenii și să expunem împreună formând astfel Nucleu 0000. Numărul vine de la visul de a face 1000 de expoziții, apropiindu-ne de scop cu fiecare eveniment. Mereu am crezut în puterea grupurilor și m-am hrănit cu energia dată de colegi. După mai mulți ani de organizare de expoziții prin oraș în diverse spații, am decis să fac o formă juridică a grupului pentru a accesa fonduri, mă săturasem de organizare fără remunerație și să chem artiști pe banii lor. Astfel am extins activitățile pe lângă expozițiile de grup și în educație alternativă, cu un interes special pe arta digitală și promovarea artistelor fie în prezent sau în istoria artelor.
Raport meteo din irealitatea imediată, 2020, Un poem-film de Jasmina Al-Qaisi și Anastasia Manole
Ca artistă am adoptat numele de Anastasia Manole pentru propria arta digitală și am continuat să creez sub numele meu orice nu are legătură cu mediul online. Am considerat că este conform mediului, crearea unui avatar, până la urmă pentru orice tip de logare, de la achiziții online pâna la lectura unui articol ți se cere un username. Lucrările mele sunt adesea auto-referențiale, mi-e greu să vorbesc despre problemele altora sau în generalități. Eu le văd ca un jurnal sau chiar un feed de social media. Nu am fost niciodată bună la ilustrație în facultate sau să creez „ficțiune”, iar cu riscul de a da dovadă de narcisism, ceea ce mă interesează direct sau indirect e propria persoana. Din acest motiv am multe lucrări în care apar, autoportrete sau lucruri și situații care m-au atins. Chiar atunci când creez lucrări (mai) abstracte pe anumite teme, relaționarea e mereu personală, cum m-am confruntat eu cu problema. Din acest motiv nu am fost vreodată bună pentru design branding sau să primesc brief de creație, sunt interesată doar de mine când vine vorba de creație artistică și de comunitate când vine vorba de a pune în practică. Lucrez cu multe medii performance, desen, video, instalații, curatoriat (pentru că și atunci când organizez expoziții o fac pentru mine și prietenii mei, nu am fost interesată să curatoriez altceva) nu mai cred în curente artistice sau încadrări în sertare, acesta fiind și motivul pentru care astăzi vedem în bio-urile de artist o vastă enumerare mediilor și intereselor cu care lucrează.
Raport meteo din irealitatea imediată, 2020, Un poem-film de Jasmina Al-Qaisi și Anastasia Manole
Povestea SEEN
SEEN este un proiect Nucleu 0000 și are numărul 8 în succesiunea de evenimente de grup organizate de mine în ultimii 7 ani (în această toamnă în Delta Văcărești va mai urma un Nucleu 0009). El reunește artiști cu care am colaborat mereu și membri încă de la începutul grupului alături de un număr de artiști noi cu care rezonam și pe care îi apreciem. Am decis să îl separăm pe 3 paliere artă vizuală, performance și muzică, fiecare curatoriat de alte membre ale grupului.
Ideea mi-a venit de la un scandal recent din scena de artă românească despre plagiat și originalitate. Și am dorit să chestionez această idee în epoca contemporană, dacă se mai poate vorbi despre copiere sau dacă originalitatea este un standard pentru validarea operei de artă? La nivel personal mi se pare discutabil, trăim în epoca remixurilor, refolosirii la infinit a unor imagini găsite online, oamenii utilizează imagini ale unor picturi pe care nu le-au văzut niciodată cum ar fi Mona Lisa și downloadează imagini pe care le folosesc în filtre, fotografii de social media etc. Similar cum artiștii se influențează la rândul lor din „trenduri”, deoarece până la urmă sunt oglinda epocii în care trăiesc.
Dar discutând cu artiștii despre această temă, gândindu-ne la conceptul de deja-vu și această sintagmă de „seen before” am făcut asocierea cu ce înseamnă „seen” în limbajul contemporan, online și am extins astfel înțelesul spre relația cu mediul virtual. A fi lăsat sau a lăsa pe „seen” este o problemă sau o acțiune pe care mulți o facem zilnic, fără să ne gândim la repercursiuni.
Astfel conceptul de SEEN a fost interiorizat și adaptat de fiecare artist și răspunsurile le puteți vedea în expoziție. Artiștii digitali apar și pe website-ul nostru spam-index.com, platforma de promovare a artei digitale din România, unde am mai lucrat cu ei și am comisionat lucrări în trecut. E o comunitate mică, ne știm noi între noi.
Marea provocare a proiectului a fost ca întotdeauna găsirea de finanțare pentru a produce un proiect de calitate. Din fericire, proiectul a fost co-finanțat de Primăria Sectorul 2 și am reușit să extindem planul inițial printr-un concert de muzică experimentală și invitarea unor artiști care locuiesc în străinătare.
Curatoriatul expozanților
Eu am ales mai degrabă oamenii. Asta este scopul cu expozițiile Nucleu, este o chestiune mai degrabă generațională, subiectivă, fiind mereu deschiși însă spre oameni noi, membrii la rândul lor sugerând alți colegi. Eu am propus tema, am scris un text și lansat invitația unor artiști cu care eram interesată să lucrez, inclusiv eu având câteva lucrări pe această temă. Liniile de interpretare a temei au fost prea variate pentru a le putea încadra în vreun sertar.
Taietzel ticalos, lucrări Pachetul de cărți de tarot TechnoVision
Relatia ta cu SEEN-ul si restul apucatorilor online
Dau cu seen des și primesc la rândul meu des. Pentru mine e un mod de amânare a răspunsului care e potrivit. Dacă e ceva urgent pun mâna pe telefon și aflu. Dar atunci când nu ți se mai răspunde deloc, seen e transformat în ghosting – și acest lucru am făcut și mi s-a făcut. E un nou limbaj sau mai bine zis set de reguli. Le înveți practicând discuțiile online, nu se poate preda, ține de protocoalele specifice acestui mediu. Ce îmi place este tocmai acest detaliu cu privire la timpul personal, că poți răspunde când vrei și nu ești obligat să continui conversații, te oprești din a răspunde și e ok. Ce mă enervează este tastarea în discuții, că atunci când sunt aprinse par o corvoadă. Din acest motiv acum sunt la modă discuțiile audio și video, vezi oameni pe stradă cu telefonul la gură înregistrându-se și oameni care te sună spontan. Acest lucru încă mă irită, trebuie să recunosc că nu m-am adaptat pentru că încalcă principiul plăcerii enunțat mai sus. Vreau să răspund când vreau eu. Rar răspund la telefoane care nu sunt programate sau ascult audio, mi se pare că mi se fură timpul. Prefer să-ți citesc mesajul când mănânc, fac altceva sau sunt pe stradă, nu să fiu întreruptă pentru small talk așa spontan. Vorbesc la telefon cu părinții mei pentru că nu au smartphone și cu șefii mei. În rest, cu prietenii prefer social media.
George Crîngașu, Horse mouth
Arta care vorbește despre realitatea noastră
Expoziția de digital art vorbește despre relația artiștilor cu mediul online. Pentru cei invitați și pentru noi toți mediul online adesea acaparează mai mult de 90% din timpul nostru în afara somnului, mi se pare corect ca artiștii să reflecteze asupra unor teme ce țin de contemporaneitate.
George Crîngașu, COTM (Call of the motherland)
Publicul, mai puțin deschis decât în vremea avangardei
Nu cred ca arta s-a schimbat ci doar ține pasul cu prezentul, e ca și cum unii s-ar aștepta să scriem cu pana de gâscă și călimara când poți să folosești pixul, mailul sau smartphone-ul. Din contră, mi se pare că temele și mediile care nu reflectă timpurile noastre sunt deja neinteresante pentru public pentru că nu se mai simte reprezentat. În România, din păcate, unde istoria artei este predată lacunar în școli și chiar universități de profil (iar atunci când este predată este până la Renaștere sau impresionism), este greu să ne așteptăm de la public să „țină pasul„ cu schimbările artei. Ținând cont de toate scandalurile din ultimii ani, unde publicul larg a avut des reacții profund conservatoare, virulente și uneori chiar agresive la întâlnirea cu arta contemporană, consider că este nevoie de o intervenție pe linia educației culturale în școli și facultăți. Ore obligatorii de predat cultură, săptămâni de mers la teatru, galerii, muzee. Muzeele nu sunt doar Antipa unde copiii pot vedea schelete de dinozauri. Nu putem avea pretenția ca oamenii să aprecieze arta contemporană sau digitală, care deși e cea mai apropiată de ei este îndepărtată datorită lipsei de cultură. Când tu ești învățat că o vază cu flori este artă zeci de ani, ce pretenții să mai ai ca atunci când crești nu numai să apreciezi dar poate să și cumperi lucrări de artă contemporană. Este o tristețe acest fapt, că acum, când arta românească este matură și prolifică, publicul este mai puțin deschis decât în vremea avangardei.
Raport meteo din irealitatea imediată, 2020, Un poem-film de Jasmina Al-Qaisi și Anastasia Manole
Iar privind partea a doua a întrebării cred ca social media este un mod prin care oamenii planetei sunt la un click distanță de orice informație, consider ca informația de calitate trebuie să îi fie furnizată, deoarece algoritmii sunt creați astfel încât să te izoleze de restul intereselor tale. Din acest motiv mereu sfătuiesc lumea să aibă grijă cum își curatoriază feed-ul pentru că ce va cere va intra. Este surprinzător cum o simplă interacțiune cu o postare după va genera content asemănător. Social media este o unealtă ce poate face bine multor artiști necunoscuți, ajungând astfel la publicul cumpărător sau chiar doar prin aprecierea multora putând fi generată pentru artiștis valoare financiară.
Raport meteo din irealitatea imediată, 2020, Un poem-film de Jasmina Al-Qaisi și Anastasia Manole
Cu ce rămâne publicul
Îmi doresc ca publicul să vină la expoziție deschis la multiple interpretări. Artiștii au creat o serie de lucrări aparte iar eu am avut grijă să le creez un spațiu și să le panotez astfel încât să le fie potențat efectul. Performance-urile sunt total distincte unele de celelalte inclusiv în ceea ce privește datele în care sunt acționate. Așadar că publicul va fi nevoit să vină în ziua vernisajului pentru Alexandra Sand, pe 15 octombrie pentru Florin Flueraș, pe 16 octombrie pentru Raluca Croitoru și pe 23 octombrie pentru concertul coordonat de Diana Miron, alături de vizualul realizat de grupul Aural Eye care va crea magie în galerie prin mapare 3D.
