[Obsesii part-time] Sandra Cristu: am dat mirajul controlului din viața de zi cu zi pe ore întregi de încercări și nereușite în lumea asta

Începutul în publicitate pentru Sandra Cristu a venit în 2013, atunci când a ajuns la IQads ca editor și Project Manager. Destinul a continuat să o ghideze către lumea agențiilor de publicitate, chiar dacă a absolvit Filosofia și Comunicarea cu tot pachetul de licență și master. Acum e Senior Copywriter la KUBIS, acolo unde a descoperit că  puțină încredere din partea celor din jur are o putere transformatoare. Când nu e în agenție, devenită a două ei casă, Sandrei îi place să petreacă timp cu ea și să vadă ce descoperă. Din căutarea asta a unui mod de a se pierde în ceva care să-i facă plăcere, a descoperit în timpul lockdown-ului fluid art, o tehnică de pictat prin turnarea de vopsea pe pânză  și crearea de forme abstracte. A învățat ce și cum petrecând ore lungi de YouTube, urmate de și mai lungi ore de trial and error, mostly error. 

Am dat pe YouTube de o artistă olandeză care posta în draci tutoriale cu fluid art, această formă de non-artă-abstractă absolut discutabilă ca încadratură în curentele artistice contemporane, dar atât, atât de liniștitoare. Spre deosebire de mai tot ce se întâmpla în viața mea, mi-am dat seama că e absolut ok să nu pot să controlez rezultatul unei pânze. Așa că am dat mirajul controlului din viața de zi cu zi pe ore întregi de încercări și nereușite în lumea asta. 

Tot procesul a ajutat-o să descopere de ce avea nevoie cu adevărat: îngăduința proprie față de eșec. Caracterul imprevizibil al acestui tip de artă a făcut-o să înțeleagă că, uneori, e eliberator să nu poți controla rezultatul muncii tale. Sfatul ei pentru oamenii care încearcă să găsească echilibrul dintre muncă și pasiuni este să încerce să facă ceva, orice, fără miză și să fie atenți la cum îi schimbă și modelează procesul.

Începutul în comunicare

Pentru că am o memorie destul de șubredă, a trebuit să dau un ochi pe LinkedIn. Așa că acum îmi amintesc că, undeva prin 2013, am aterizat în IQads, ca hibrid de Project Manager și Editor. De fapt, cam orice se nimerea, pentru că eram o echipă faină și fără farafastâcuri, care nu se încurca în titluri de job-uri și fișe de post.

După vreo 2 ani și-un pic, am ajuns în Geometry Global, unde am stat pe un singur client, care făcea cât 10, din cauza (sau poate datorită) complexității de brief-uri, medii și materiale cu care jonglam zilnic. Pe vremea aia, eram Content Creator pentru ce aveau să devină primele platforme ale brandului pe care lucram și țin minte cu absolut drag cum mă uitam la copywriteri cu jind, gândindu-mă că short form-ul nu-i de mine, cu atât mai puțin ideația și conceptele. Și asta pentru că, pe lângă sindromul impostorului care m-a bântuit o bună perioadă de timp, n-am avut studii formale în nimic ce are legătură directă cu publicitatea.

Indirect, pentru că mai tot se leagă în viață, am absolvit Filosofie și Comunicare, cu licență și masterat, ca să trag un pic de timp până iau în piept realitatea de adult. Prima m-a ajutat, retrospectiv analizând, să argumentez, vin cu idei nici-măcar-la-a-doua mână și să fiu omul care întotdeauna pune sub lupă totul. Enervant pentru oricine e nevoit să mă asculte, probabil. A doua la... nimic.

De ales, n-am ales publicitatea, a fost doar un concurs de împrejurări absolut fericit, având în vedere că, după 6 ani+, fac tot asta, acum din poziția de Senior Copywriter la Kubis. Unde mi-am dat seama că e nevoie doar de un pic de încredere din partea colegilor pentru a transforma o broscuță-creatoare-de-conținut într-o prințesă-creatoare-de-campanii. Kubis mi-a devenit rapid a doua casă și, dincolo de oricât de sforăitor ar suna clișeul ăsta, e bine oricând să ai un loc în care să poți să evoluezi și să îți pice fisă după fisă în brainstorming-uri sau discuții la bere.

Fluid art

Pasiunii nu i-aș spune pasiune, ci o formă de terapie și meditație, mai degrabă. Într-un lockdown 2020 în care toți am încercat și reușit, mai mult sau mai puțin, să ne ținem mintea pe o linie de plutire, am căutat un ceva care să îmi ocupe creierul și să-l oprească din a se afunda într-o spirală a anxietății și nesiguranței. Am dat pe YouTube de o artistă olandeză care posta în draci tutoriale cu fluid art, această formă de non-artă-abstractă absolut discutabilă ca încadratură în curentele artistice contemporane, dar atât, atât de liniștitoare. Spre deosebire de mai tot ce se întâmpla în viața mea, mi-am dat seama că e absolut ok să nu pot să controlez rezultatul unei pânze.

Așa că am dat mirajul controlului din viața de zi cu zi pe ore întregi de încercări și nereușite în lumea asta. Ce am învățat rapid de la orele petrecute amestecând vopsea cu apă și apoi turnând-o total întâmplător pe o pânză e că, dincolo de nevoia unui ritual stabil și previzibil în perioada aceea, aveam nevoie să fiu mai îngăduitoare cu mine în ceea ce privește noțiunea de eșec. Mi-am creat acest sandbox în care puteam să greșesc fără miză și mi-am dat seama că, pe parcurs, puteam să îmi domolesc criticul interior care îmi spunea că totul trebuie să fie perfect din prima. Am învățat că, într-un mediu absolut imprevizibil, pot să mă descurc și să accept că nu totul iese așa cum mi-aș dori, dar asta nu face rezultatele mai puțin valoroase sau surprinzătoare.

Ce-o fi, o fi pe pânză

A urmat o perioadă în care m-am convins că dau prea mulți bani pe vopsele de calitate și că irosesc prea mult. Nu m-am considerat niciodată artistă și nici n-o voi face vreodată, n-am nimic de spus lumii, dar foarte multe mie. După perioada inițială de entuziasm, urmată de contabilul meu interior care ajunsese să mă tragă de urechi, a venit și momentul de calm, în care mă pun în fața unei pânze fără absolut nicio miză și fără grija irosirii de vopsea sau ore. Ce-o fi, o fi, e o mantră pe care am ajuns să mi-o însușesc și pe care sper ca, într-o bună zi, să o extrapolez asupra tuturor sandbox-urilor care îmi alcătuiesc viața.

A, și a mai existat și un profil de Instagram, sheon.abstract, pe care n-am mai postat de ceva timp.

Cum ți-ai dori să crească pasiunea ta

Dincolo de considerațiile filosofico-psihologice și timpul pe care mi l-am acordat mie însămi, nu cred ca aș vrea să se concretizeze în nimic. Miza nu a fost niciodată să vând sau să expun, ci să navighez apele tulburi ale recalibrării și înfruntării unei etape cel puțin solicitante.

Timp&efort

Cam 3 ore pe zi, în zilele bune, cu pauze de săptămâni, atunci când nu simțeam că sunt pregătită să descopăr nimic nou. Cea mai grea parte a fost navigatul introspecției care răsărea de pe la colțuri și să fac o pânză în amintirea cuiva drag care a murit. Cea mai frumoasă? Culorile și felurile haotice în care vopseaua ajunge să se așeze, fără ca eu să o pot influența într-o parte sau alta.

Surprize&descoperiri

Că pot să mă împac cu mine chiar și atunci când nu am totul pregătit dinainte și nu am nici cea mai vagă idee ce urmează să se întâmple.

O amintire dragă cu fluid art

Când mulți prieteni au fost extrem de entuziasmați de ce făceam și chiar se ofereau să cumpere. I-am considerat absolut încântători, dar nebuni, și le mulțumesc pentru asta.

Intersecția dintre pictatul pe pânză și comunicare

Metaforic, ce fac eu e un soi de comunicare care mă ajută să mă înțeleg mai bine și să pun lucrurile într-o perspectivă nouă. Așa că, dacă forțez și extrapolez un pic răspunsul ăsta, aș zice că mă ajută să îmi imaginez că oamenii nu sunt compuși doar din alb și negru, ci au nuanțe care se așază în fața privitorului în funcție de contextul în care se află.