Andrei Zincă a mostenit pasiunea pentru povesti de la tatal sau, scriitorul Haralamb Zincă, insa el a ales imaginile ca instrument de lucru. Spune ca filmul este calea cea mai directa prin care subiecte interesante pot ajunge cel mai repede la mase, iar dorinta sa este sa faca filme care raman cu publicul zile in sir dupa terminarea proiectiei. Desi locuieste in America de aproape 40 de ani, Romania continua sa-i fie un alt acasa, unde se intoarce uneori sa filmeze.
Pentru ultimul sau lungmetraj, ”Si atunci, ce e libertatea?”, a scris si scenariul, inspirat din nuvela „Proiecte de trecut” de Ana Blandiana. Acesta a capatat forma odata cu filmarile, astfel ca actorii primeau scenariul in noaptea dinaintea revenirii in platou sau chiar in dimineata zilei respective.
“De la Dan Pita am invatat ca un regizor inteligent si talentat isi implica echipa in toate fazele creatiei. Pornesc mereu de acolo si incerc sa urc trepte pe drumul acesta. Cu “Si atunci, ce e libertatea?” am invatat cat de importante sunt focus grupurile, in care poti asculta opinia unei audiente inainte ca filmul sa fie aruncat pe piata.”
Andrei Zincă este primul regizor roman de telenovele, avand in filmografia sa cateva produse si regizate in anii ’90 si 2000. In Romania a realizat serialul “La urgenta” (2013) si a regizat lungmetrajul „Puzzle” (2013).
Vorbim cu regizorul Andrei Zincă despre ultimul sau lungmetraj ”Si atunci, ce e libertatea?”, lansat anul acesta in cinematografele de la noi. Aflam si cateva intamplari memorabile de la filmari, care s-au desfasurat pe parcursul a zece luni, la Herculane si pe soarele si frigul din Campia Baraganului.
Drumul catre film
Mi-a fost greu sa aleg catre ce vroiam sa ma indrept. In clasa a XI –a cand incepusera deja framantarile, ma jucam cu literatura, jurnalistica si dreptul. Doar ca toate cereau un studiu mult prea meticulos pentru ceea ce eram eu pregatit sa accept. Pe la sfarsitul anului scolar, fotografiile pe care le faceam si care ma pasionau, au ajuns sub ochiii fiului Margaretei Niculescu, directoarea Teatrului Tandarica. “De ce nu dai la operatorie, la IATC?”, m-a intrebat el care tocmai terminase operatoria. “Cu ce se mananca”, l-am intrebat la randul meu. Nu auzisem pana atunci de meseria aia. Dupa ce am inteles despre ce era vorba, toate indoielile si cautarile mele au disparut. Ceva a facut “clic”, si asa a inceput drumul meu catre film.
Adaptarea la vremurile noi
M-am adaptat ca palmierul pe furtuna. Cred in divinitate si ma supun ei. Sper intr-un viitor in care oamenii sa fi inteles ca trebuie sa traim in sincronicitate cu natura, ca banul nu poate lua locul lui Dumnezeu, ca indiferent cate miliarde de locuitori are si va avea planeta, de fapt suntem doar particule ale aceluiasi TOT.
Proiecte din aceasta perioada
Impreuna cu Tunde Skovran, una din cei trei parteneri pe care ii am in Voxx Studios, studioul nostru de post-productie in Los Angeles, lucrez la un documentar de lung metraj pe care Tunde il regizeaza. Este produs de compania mea Double 4 Studios, aceeasi care a co-produs filmul “Si atunci, ce e libertatea?”, care a avut premiera in Romania in iulie anul acesta. Documentarul de lung metraj se numeste “Who I Am Not”, si este filmat in Africa de Sud. In asteptarea ultimei faze de filmare, care se tot amana din cauza pandemiei, a trebuit sa ne limitam la interviuri pe skype, la pre-montaj, si la multe alte operatiuni specifice post-productiei.
Reintoarcerea la film romanesc
Pasiunea de a povesti probabil ca mi-a transmis-o tatal meu. Am ales imaginile ca instrument, pentru ca sensibilitatea mea nu locuieste nici in auz, nici in voce, ci in in ochi. M-am intors la film dupa multa televiziune, pentru ca incerc sa ajung la sufletul omului, sa-l indemn sa se trezeasca inainte ca omenirea sa-si piarda total umanitatea. Cred ca, intre arte, filmul este unealta cea mai directa si cu cea mai mare sansa de a ajunge la mase. Cand am plecat din tara, e drept - am lasat o parte din mine in urma. Oricat ar fi fost, Romania continua sa curga prin venele mele. Subiectele pe care le abordez se nasc din mine, asa ca sunt sortite sa fie “botezate” de ceea ce-mi alimenteaza inima.
Primul lucru pe care il faci cand te gandesti la un nou film
Cred ca intrebarea ar suna mai bine “cand te gandesti la un subiect pentru un nou film”. Ti-as raspunde ca primul lucru pe care il fac este sa ma conving de ce acel film merita sa fie facut acum, si de ce de catre mine.
Temerile si emotiile
Nu exista decat indoieli artistice. Am invatat sa ma inconjur de oameni cu care pot dezbate idei, viziuni, imagini. De la Dan Pita am invatat ca un regizor inteligent si talentat isi implica echipa in toate fazele creatiei. Pornesc mereu de acolo si incerc sa urc trepte pe drumul acesta. Cu “Si atunci, ce e libertatea?” am invatat cat de importante sunt focus grupurile, in care poti asculta opinia unei audiente inainte ca filmul sa fie aruncat pe piata.
Colaborarea si increderea in cei din jurul tau sunt elemente de baza in procesul de creatie. Ceea ce am reusit cu “Si atunci, ce e libertatea?” si vreau sa pot duce la un nivel si mai inalt, este comunicarea cu un public foarte divers atat ca varsta si profil socio-economic, dar si ca limba si implicit, istorie, cultura, mentalitate. Vreau sa ajung la un public international cat mai vast, continuand sa fac doar filme care raman cu tine zile in sir dupa terminarea proiectiei.
Si atunci, ce e libertatea?
Proiectul a sosit la mine cu doua saptamani inainte de inceperea filmarilor. Am citit cartea Anei Blandiana, am descoperit in ea aceeasi dureroasa cautare a libertatii care pe mine m-a impins la exil, si cu binecuvantarea prietenului meu, producatorul Calin Papura, am inceput sa–mi pun pe hartie viziunea in etape, asa cum urma sa fie si filmarea.
Procesul creativ
Filmarea a fost pe anotimpuri si a durat cam zece luni. Cam atat a durat si scrierea scenariului, care a “cresut” la filmare. Apoi au urmat cam 4-5 ani de lucru in post-productie, unde am incercat sa construim o poveste cu mai multe nivele de deslusire.
Teme si conflicte
Las publicul sa defineasca conflictele. Tema este exprimata in titlu. Pe de-o parte, cred ca omenirea a ajuns la un nivel de diviziune mai mare ca oricand in generatia mea cel putin, iar filmul ofera o radiografie a intelegerii, a tolerantei, a modului in care se poate forma o comunitate in imprejurari extraordinar de ostile. Pe de alta parte, libertatea este folosita azi atat de mult pentru a justifica vrute si nevrute. Cred ca suntem indusi in a uita adevaratul sens al conceptului de libertate, pe care filmul isi propune sa-l caute impreuna cu cei care il vor vedea. Cred ca viitorul nostru, al tuturor depinde de regasirea adevaratului sens al libertatii, pe care sistemele politice o promit mereu, doar ca sa termine la fel de des utilizand-o un scut in spatele caruia se naste totalitarismul.
Distributia
In pare parte, distributia i-o datorez lui Nicodim Ungureanu, care a fost si directorul de casting al filmului. Iulia Lumanare, Radu Iacoban si Tuned Skovran imi erau cunscuti din proiectele anterioare pe care le-am regizat in tara. Restul distributiei mi-a fost propus de catre Nicodim. Lucru cu ei a fost a superba aventura in care am intrat cu totii. Rezultatele se pot aprecia pe ecran.
Dupa cum va spuneam, scenariul aprins forma in acelasi timp cu filmarea. Cu mici exceptii (filmarile complexe, cu multi figuranti si mai multe camere), actorii primeau scenariul in noaptea dinaintea filmarii, sau chiar in dimneata respectiva. Traiau intr-un necunoscut al zilei de maine, la fel ca si personajele pe care le intruchipau. Pe deasupra, pentru 10-12 ore pe zi, caldura sau frigul Baraganului au fost la fel pentru ei, ca si pentru cei care l-au suportat in deportare.
Constructia personajelor
Biografia personajelor indica mai tot: modul de a se exprima prin limbaj verbal, sau corporal, gesturi, reactii, relationarea cu alte personaje etc. Acestea sunt pilonii pe care construiesc impreuna cu actorii, carora le-am propus un laborator pe platou. Viziunea regizorului sau actorului trebuia argumentata pe baza biografiei personajului, iar decizia se lua de comun accord. Cred ca indicatia cea mai importanta a fost sa le explic cu claritate in ce urmau sa se bage daca acceptau rolurile oferite.
Provocari ale filmarilor
Provocare cea mai mare a fost ca nu am avut mai mult de doua saptamani de pregatire, timp in care a trebuit sa formulez si un schelet de sceanriu si sa definitivam o distributie care sa acopere aprox. 15 roluri importante. Partea cea mai coplesitoare a fost vijelia din iarna care pentru noi a durat doua zile.
Intamplari memorabile din platou
In primul rand, as aminti modul in care, incet-incet, grupul de actori a format o familie la fel ca si personajele. Altfel, la finalul filmat cu macaraua, aceasta s-a stricat exact dupa ce am tras prima dubla a ultimului cadru planificat sa fie filmat cu ea. Din fericire, dubla a fost foarte buna. Acelasi succes cu prima dubla l-am avut si in alte doua scene foarte complexe din punct de vedere actoricesc, si filmate la ora de aur, in care soarele si lumina se duc cu o viteza catastrofala. In amandoua cazurile, in zece minute s-a filmat imposibilul, si rezultatul pe ecran sunt doua scene cu un impact emotional deosebit de puternic.
Primele reactii fata de film
Trei premii ale publicului la TIFF Cluj-Napoca 2020 ( cel mai bun film romanesc ), la Sedona ( cel mai bun film international) si la SEEfest LA ( cel mai bun film) atesta ca atat in tara cat si in Statele Unite publicul il apreciaza la fel de mult. Proiectiile la care am avut Q&A cu publicul au fost impresionante, atat in tara, cat si in Germania si US. Cu exceptia unui singur articol aparut in tara, restul criticilor, atat din Romania cat si din State, auprimit filmul cu superlative, la fel ca si publicul.
Cu ce speri sa ramana oamenii dupa film
Sa se intrebe cu insistenta daca libertatea pe care cred ca o au este cea la care au aspirat sau aspira, si daca nu, hai sa gasim impreuna raspunsurile la intrebarea din film: SI ATUNCI, CE E LIBERTATEA?
Cinematografia romaneasca in pandemie
Iarta-ma, dar mi-e imposibil sa analizez cinematografia romaneasca, caci traiesc atat de departe de ea. Cinematogafia mondiala este intr-un impas. Sala de cinema, care simbolizeaza experienta colectiva, se lupta sa supravietuiasca, sugrumata de catre internet – experienta individuala. Noi, majoritatea cineastilor, ne luptam pentru o lume cel putin hibrida, in care experienta colectiva sa poata exista cot la cot cu cea individuala. Daca vom reusi sau nu, vom afla dupa pandemie.
Ce urmeaza pentru tine
Sper sa putem termina cu succes documentarul despre care v-am vorbit, si sa initiez un proiect nou pe care sa-l regizez.
