[Viață de ONG-ist] Dan Dobre: Îmi place să cunosc poveștile oamenilor și să înțeleg mai profund problemele cu care se confruntă

Când înțelegi că schimbarea se întâmplă doar atunci când ești pregătit să te implici direct în proces, lucrurile încep să se miște în direcția bună. E ceea ce a înțeles Dan Dobre când în 2014 a înființat alături de alți colegi din cadrul masterului de Teorie și Analiză Politică la SNSPA - Științe Politice Centrul de Studii Comportamentale. Așa a început drumul lui spre a-și căuta un job care să îi permită să contribuie direct la îmbunătățirea cauzei în care alege să se implice. Bankwatch România s-a dovedit a fi locul pe care îl căuta. A ajuns aici în 2019, iar acum e coordonatorul campaniei de tranziție justă din cadrul asociației.

„Backgroundul în științe politice și mai ales înțelegerea modului în care funcționează instituțiile, m-a ajutat să mențin o relație stabilă cu autoritățile cu care lucrez, să înțeleg perspectiva lor și să îmi dau seama până unde pot merge într-o campanie de advocacy. În timp, rolul meu s-a centrat mai degrabă pe coordonarea campaniei de tranziție justă - proces menit să asigure că tranziția energetică de la combustibili fosili la surse regenerabile de energie nu se face în defavoarea regiunilor monoindustriale, care își bazează dezvoltarea economică în jurul cărbunelui.”

De când a intrat în sectorul ONG, simte că munca lui produce rezultate care au un impact pozitiv pentru comunitate, iar asta îi aduce satisfacții și la nivel personal. Munca lui se împarte între București, Valea Jiului și Gorj, cele două regiuni miniere din România unde Dan încearcă să aducă o nouă perspectivă prin campaniile de advocacy. Cel mai mult îi place să înțeleagă problemele prin care trec oamenii din acele zone ascultându-le poveștile care scot la suprafață păreri diferite față de același subiect.

Mai multe despre ce înseamnă cu adevărat munca lui, părțile bune și cele mai puțin bune, viitoare proiecte și dorințe ne-a povestit Dan în interviu.

Momentul 0

În 2014 eram student la masteratul de Teorie și Analiză Politică la SNSPA - Științe Politice. Împreună cu câțiva colegi și profesori, fiind nesatisfăcuți de abordările economice din teoria deciziei - știință care se ocupă cu înțelegerea deciziilor umane, am înființat Centrul de Studii Comportamentale – un think-tank care folosea economia comportamentală (venită mai degrabă din psihologie) pentru a explica deciziile umane. După două articole publicate și câteva conferințe la care am participat, centrul a fost desființat din lipsă de capacitate de a atrage finanțări. Văzând cât de greu e să atragi finanțări într-o organizație nou creată, fiecare dintre noi s-a reorientat spre a-și găsi un loc de muncă stabil.

Dorința de a lucra într-un ONG

După câteva job-uri în domenii diverse, în 2019 am aplicat pentru un post de campaigner la Bankwatch România. Dorința de a lucra într-un ONG mi s-a clarificat în cei 5 ani de pauză, când am avut ocazia să lucrez și în domeniul public, cât și într-o multinațională. Am realizat că ambele au dezavantajele lor - domeniul public este politizat și rezistent la schimbare sau idei inovatoare; iar multinaționalele sunt dezumanizante ca mediu de lucru. Întotdeauna am avut probleme de motivație la locul de muncă, probleme care au dispărut abia odată ce m-am angajat în ONG. Aici am senzația ca munca mea produce niște rezultate care au un impact pozitiv pentru comunitate și mă mulțumesc și la nivel personal.

Parcursul tău ongist

Neavând experiență până atunci în sectorul de mediu, începutul a fost destul de greu. Însă, backgroundul în științe politice și mai ales înțelegerea modului în care funcționează instituțiile, m-a ajutat să mențin o relație stabilă cu autoritățile cu care lucrez, să înțeleg perspectiva lor și să îmi dau seama până unde pot merge într-o campanie de advocacy. În timp, rolul meu s-a centrat mai degrabă pe coordonarea campaniei de tranziție justă - proces menit să asigure că tranziția energetică de la combustibili fosili la surse regenerabile de energie nu se face în defavoarea regiunilor monoindustriale, care își bazează dezvoltarea economică în jurul cărbunelui. Fiind mereu interesat de tipurile de marginalizări sociale din România, campania de tranziție justă a fost întotdeauna mai aproape de sufletul meu.

Îmi place să cunosc poveștile oamenilor și să înțeleg mai profund problemele cu care se confruntă. Strict pe tema cărbunelui, există păreri foarte diferite chiar în aceeași localitate. Pe de o parte sunt oamenii care lucrează în cariere de lignit și nu doresc ca exploatarea cărbunelui să se încheie, ceea ce e normal, fiind meseria pe care au învățat-o și care le asigură traiul. Pe de altă parte, sunt oamenii afectați de exploatare, ale căror case se surpă din cauza excavărilor, care nu mai au apă potabilă sau care trăiesc în miros de sulf aproape toată viața lor. Este bine-cunoscut faptul că problemele de mediu îi afectează mai ales pe cei deja vulnerabili, iar pentru ca aceștia să nu plătească prețul poluării noastre, procesul de tranziție justă trebuie să îi aducă și pe ei la masa discuțiilor.

Poveștile despre Valea Jiului

În toamna 2020, am mers cu un coleg de breaslă, regizor, pe teren  și am făcut două filme scurte despre tranziția justă în Valea Jiului. Primul este despre cum a fost dezvoltată strategia Văii Jiului și ce proiecte există în zonă. Aici ONG-urile au fost foarte active înainte ca tranziția justă să devină un termen uzual, așa că am vorbit despre câteva proiecte de ale lor. Dar am stat de vorbă și cu autoritățile locale și consultanții care au dezvoltat strategia. Prin acest film mi-am dorit să arăt că există speranță și în Valea Jiului. Pentru că de fiecare dată când se scrie ceva despre acea zonă totul este fie tragic, fie stigmatizat din cauza percepției oamenilor asupra minerilor. Realitatea este destul de diferită. Există mulți oameni tineri, creativi, dornici să dezvolte zona dincolo de cărbune. Doar trebuie să li se ofere resurse, iar cu fondurile europene care vor veni, vor avea această oportunitate.

Un exemplu specific și al doilea film pe care l-am realizat este Sala de cățărare „Fără limite”.  Un proiect de suflet pentru noi care reușește să ofere viitoarei generații speranța că poate să crească și să trăiască în Valea Jiului. Felipe Silva asigură copiilor un spațiu de recreere, dar și educație și strânge fonduri pentru cei care vor să devină cățărători profesioniști.

Proiectele din 2021

În 2021 am lucrat mult la partea de planificare a tranziției juste în județul Gorj și încercăm să asigurăm o participare cât mai largă în acest proces, implicând cât mai mulți actori relevanți. Vrem să ajungem să facem în județul Gorj ce am realizat în Valea Jiului - să descoperim societatea civilă și să stimulăm implicarea ei, schimburi de sfaturi și bune practici între cele două regiuni.

De asemenea, în viitorul apropiat începem un proiect menit să contribuie la integrarea femeilor pe piața muncii în Valea Jiului - direcție neexplorată până acum în ceea ce privește tranziția justă în Europa de Est. Toate activitățile noastre au ca scop final ameliorarea efectelor negative ale tranziției energetice pentru regiunile miniere.

Perspectiva de la început și cea de acum

Un ONG precum Bankwatch, care are o puternică dimensiune de watchdog, trebuie să stea cu ochii pe instituțiile statului, dar și pe organizații private pentru ca acestea să respecte legea. Avem directive importante pe energie și mediu agreate la nivel european, avem transpuneri în legislația națională, dar uneori nu avem niciun organism de stat care să asigure respectarea acestor legi. În alte contexte, nu vorbim de încălcări de legi per se, cât mai degrabă de principii, mai ales în ceea ce privește consultările publice, unde pare că nu avem deloc exercițiu ca societate, iar majoritatea consultărilor sunt de formă. Nu cred că într-o societate ideală acesta ar trebui să fie rolul ONG-urilor, dar din păcate nu trăim într-o societate ideală.

Cea mai valoroasă lecție învățată

Că instituțiile statului pot ajunge să își facă treaba dacă stai destul cu ochii pe ele și eventual le și sugerezi care sunt direcțiile acceptabile de acțiune.

Partea cea mai grea

Cred că per total ceea ce facem noi este dificil. Societatea românească este una destul de rezistentă la schimbare, iar atunci când vii cu idei considerate progresiste te vei întâlni cu foare multe piedici. Este nevoie de multă muncă de convingere ca autoritățile și oamenii, în general, să înțeleagă că nu putem continua „business as usual” dacă vrem ca generațiile viitoare să trăiască măcar la fel de bine cum o facem noi. În sectorul energiei este cu atât mai dificil, cu cât este un domeniu de importanță strategică, care afectează întreaga activitate economică și multe locuri de muncă. Schimbarea trebuie realizată cu pași mici și este necesar ca întreaga societate să fie implicată în deciziile luate pentru un viitor mai bun.

Preconcepțiile oamenilor vizavi de ONG-uri

Cred că nu e clar pentru multă lume că ONG-urile mai degrabă centrate pe advocacy și activități de watchdog sunt puțin diferite de cele care lucrează la firul ierbii. Primele se uită mai de grabă la cum sunt elaborate politicile publice și veghează respectarea legii în domeniile în care lucrează, acolo unde autoritățile nu intervin cum ar trebui. Cea de-a doua categorie lucrează direct în comunitate și implementează proiecte care au impact direct asupra individului. Noi le facem pe ambele în funcție de ce funcționează mai bine pentru campanie, dar avem o tendință mai mare spre  a lucra pe documente la nivel de planificare, legi și să participăm la consultări publice. Credem într-o complementaritate între campainingul clasic (facut de noi sau de alții) și munca de influențare a politicilor publice.

Viața de ONGist in România

Viața mea se împarte între București, Valea Jiului și Gorj (cele două regiuni miniere din România). Munca este foarte diversă, sau cel puțin pe cât de diversă vrei să ți-o faci. Cred că regiunile miniere din România pot să-și schimbe fața și din punct de vedere economic dar și la nivel simbolic; și faptul că pot să am și eu o contribuție în acest sens mă împlinește teribil.

Schimbări necesare

De când am avut prima mea interacțiune cu sectorul, numărul de ONG-uri a crescut exponențial, iar sursele de finanțare s-au diversificat. Nu ne putem compara încă cu ONG-urile din occident, însă cred că suntem pe drumul cel bun. Una din problemele pe care le-am întâlnit în mod repetat este capacitatea redusă de colaborare cu alte organizații din sector, sau chiar lipsa ei. Este dificil să ne strângem toți la o masă și să realizăm o panificare strategică a acțiunilor viitoare, în mare parte pe fondul lipsei de timp și resurselor umane. ONG-urile din România se coalizează mai degrabă reactiv, când este nevoie să oprească un decalaj grav al autorităților, nu se asociază proactiv pentru a pune pe masa politicienilor teme presante. Lucrurile funcționează și așa, dar cu siguranță pot fi îmbunătățite să aibă un impact mai mare în societate.

Gândul renunțării

Nu am luat acest lucru în calcul. Cred că există o durată de viață a proiectelor la care lucrez și nu aș renunța la ele până nu simt că ne-am atins obiectivul și am avut un impact pozitiv în acele comunități. În același timp, cred că încă mai am multe de învățat despre sectorul ONG și de despre campainingul pe mediu. Astfel, încă n-am niciun motiv să plec, ba din contră, văd noi oportunități în acest domeniu.

Daca Romania ar fi un organism, ce organ ar fi ONG-urile ei

Ar putea fi sistemul imunitar pentru că au rolul de a apăra și reprezenta drepturile și libertățile cetățenești atunci când funcțiile vitale ale organismului, pe care ar trebui să le îndeplinească statul, nu funcționează.