Ghost Ship e o navă fatamorganică, ce apare din când în când, cu precădere la festivalurile de Light Art din afara țării sau la evenimente speciale care, uneori pot ține și 10 minute, alteori 2 luni, după cum declară artistul Mihai Baba, de la cârma proiectului. Ghost Ship a fost creat anume pentru Amsterdam Light Festival 2014, dar de atunci a navigat în multe orașe. Instalația e mai mult ca o sculptură ce impresionează prin formă, dimensiuni și prin profunzimea imaginii.
Light art-ul ca performance (și aici mă refer la proiecții, videomapping, 3D mapping) e mult mai concentrat. Proiecția e motivul pentru care publicul e acolo. Nu sunt alte elemente care să distragă atenția. Și atunci trebuie să oferi mai mult, conținutul să fie mai bun, mai lucrat.
Nava Fantomă e un produs zero waste, pentru că materialele folosite la instalație se refolosesc mereu pentru următoarea reprezentație. Cât despre forma pe care aceasta o poate lua, diferă de la țară la țară, potrivit specificului local, de la vasul unui rege viking, până la un sampan panjang.
Cum ai ajuns să lucrezi în domeniul artelor vizuale
Să fi fost vreo 2008-2009 când am văzut o proiecție pe o clădire la un eveniment organizat de ASAI. A fost... efectiv magie. Nu înțelegeam ce văd. Se transforma clădirea și totuși era tot acolo! Marfă! Tre' să facem și noi la Cluj, îmi zic. Doar că artistul care a realizat acea proiecție nu a mai fost disponibil.
Și-atunci am zis: cât de greu poate fi? Hai să găsesc un proiector împrumut și să încerc eu.
Diferențele dintre VJ-ing și light art
Diferența principală e durata performance-ului. VJ-ingul durează ore întregi, iar atenția publicului e mai diluată. Mai sunt și lumini de scenă, mai face DJ-ul cu mâna, mai varsă cineva un cocktail pe jos. Light art-ul ca performance (și aici mă refer la proiecții, videomapping, 3D mapping) e mult mai concentrat. Proiecția e motivul pentru care publicul e acolo. Nu sunt alte elemente care să distragă atenția. Și atunci trebuie să oferi mai mult, conținutul să fie mai bun, mai lucrat.
Light art fără un background de VJ?
Pasul 1: fă rost de un proiector.
Pasul 2: deschide VLC și fă-l fullscreen; bagă niște VJ loops găsite gratis de pe net.
Gata! Tehnic, eșți VJ.
Acum problema e că oricine poate să fac asta. De unde vine nevoia de diferențiere.
Pasul 3: creează-ți propriul conținut video, în stiulul tău, cu semnătura ta.
Pasul 4: cartează conținutul video astfel încât să se muleze pe suprafața de proiecție.
Acum nu mai ai jdemilioane de concurenți, ci doar câteva mii care își creează conținut propriu și îl și cartează.
The Ghost Ship: de unde a venit inspirația
Ghost Ship a fost creat anume pentru Amsterdam Light Festival 2014. Aveam deja câțiva ani de experiență în proiecții, iar partea de apă a fost un ingredient firesc pentru că Amsterdam. Apă, canale, tradiția maritimă a olandezilor, you name it.
Din punct de vedere tehnic, instalația e mai mult ca o sculptură: impresionează prin formă, prin dimensiuni și prin profunzimea imaginii.
Cât de complicată e partea de producție
Planificarea începe de obicei cu câteva luni înainte și e remote. Apoi, cu câteva zile înainte de un vernisaj, ne deplasăm la față locului și începem asamblarea.
După eveniment, totul se dezasamblează, iar echipamentele se folosesc la alte instalații, show-uri etc. Din punctul ăsta de vedere, e o instalație verde, sustenabilă - zero waste.
Cea mai lungă reprezentație Ghost Ship
Philadelphia, Munkebo și Amsterdam-ul original au fost cam 2 luni fiecare.
Cât de variat poate fi contentul
E întotdeauna un vas, o corabie cu pânze. Dar încercăm să facem corabia adaptată la specificul local de fiecare dată când sunt informații istorice disponibile. De exemplu, în Danemarca a fost vasul unui rege viking, iar în Singapore a fost un sampan panjang.
Cea mai extravagantă cerință a fost un eveniment privat timp de 10 minute. Doar 10 minute - cât să vină oaspeții, să vadă proiecția, apoi să între în sală la eveniment.
Proiecte similare
Păi, se fac proiecții pe apă foarte des. Dar (mai) toate sunt pe un alt tip de ecran acvatic, ceea ce le limitează mult durata de expunere. Noi am găsit o metodă pentru a ține holograma pornită seară de seară, săptămână după săptămână.
Reprezentanții în România
Spotlight Bucureșți 2015. Dar asta a fost o excepție – mulțumim ARCUB, btw, am colaborat excelent! În general ne adresăm doar pieței internaționale.
Locații și tipuri de eventuri
Uf. Am descoperit că festivalurile au în general bugete mici, insuficiente pentru a duce instalații mari, complexe, fără a fi nevoie de concesii majore din partea artiștilor. Cu toate astea, ALF s-a remarcat încă de la început pentru procesul lor de selecție. Open Call deschis pentru toată lumea (de pe orice continent, din orice țară), bugete clare, transparente, comunicate încă din faza de selecție și jurizare profesionistă. Cred că acest model de lucru l-a făcut să devină festivalul de referință pentru toată comunitatea internațională de light art.
Ce-ți propui pentru viitorul apropiat
Îți dai seama că cererea a dispărut complet odată cu COVID 19. Acum urmărim de pe margine să vedem cum și când se redeschide lumea pe măsură ce numărul vaccinărilor crește.