[Dans & Energie] Daniel Alexandru Dragomir: A durat destul de mult timp să îmi dau seama ce îmi place să dansez. În acest moment simt nevoia de corpuri prezente, sincere, pline, care oferă totul

Daniel Alexandru Dragomir s-a întâlnit cu dansul la niște cursuri de street-dance, pe la 16 ani. Stătea prea mult timp în fața calculatorului, fiind la profilul mate-info la școală, și s-a gândit să își schimbe stilul de viață cu unul mai activ. Acela a fost un punct de cotitură în viața sa, care l-a dus din zona de științe exacte către sectorul artistic. A mers la Secția de Artă Coregrafică a UNATC și în anul al treilea s-a găsit în fața unei noi alegeri importante de carieră: creație sau pedagogie.

"Eram pregătit să renunț la creație din cauza unor gânduri parazitare care vin și pleacă din mediul universitar: colegi, profesori. Am luat decizia de a continua, totuși, pe partea de creație și timpul mi-a dovedit că a fost alegerea corectă."

Coregraful Daniel Alexandru Dragomir își amintește de primul performance de după lockdown-ul de anul trecut, când a dansat alături de trei colegi lângă o fântână din Deva. Emoțiile încuiate luni de zile, undeva în el, începeau să se retrezească. Cu el vorbim în continuare despre învățăturile dansului și despre cum se folosește de numere pentru a construi mișcarea din spectacolele sale.

De unde vii

Este o întrebare utilă la care nu m-am gândit până acum în ceea ce privește locul sau momentul din care provin și pe care îl recunosc ca fiind important pentru cariera mea. Consider că vin de la specializarea matematică-informatică și spun asta pentru că în prezent în momentul în care construiesc un spectacol folosesc teme exacte ce conduc interpreții în proces, folosesc combinații de numere pentru a construi mișcarea și a o defini, îmi place ca totul să fie ordonat în spectacol, fiecare interpret să știe unde se află în timpul și spațiul spectacolului.

De ce dans

Am ajuns în acest domeniu dorind o schimbare, mi-am dorit să îmi schimb stilul de viață în care stăteam toată ziua în fața calculatorului. Am început să merg la cursuri de street-dance în cadrul unei școli de dans în care am învățat ce înseamnă bunul simț și disciplina. Din păcate în acel loc nu consider că am învățat foarte multe lucruri în ceea ce privește dansul, modalități de a te dezvolta, baze, technici de lucru. Retrospectiv, consider că acest lucru nu a fost important pentru acel moment, ci a fost suficient și poate mai important faptul că am fost în cadrul unui grup în care respectul era pe primul plan.

Am ales dansul pentru că îmi face plăcere chiar și în momentele în care mă pune în dificultate din diverse puncte de vedere: tehnic, organizatoric, sentimental.

Cred că am ales dansul și pentru că alți oameni au ales să mă urmeze, să îmi fie alături, atât interpreți, cât și cursanți. Am ales dans pentru că doar așa puteam fi alături de ei (cursanți) și așa ne-am apropiat (interpreți).

Alte roluri profesionale

Nu mă identific doar cu meseria de dansator sau performer, o consider doar o parte din activitatea mea de zi cu zi. Această alegere s-a construit în timp, a prins contur pe durata anilor de facultate în care am avut multe întrebări la care am găsit și nu am găsit răspuns. Cel mai mult a contat faptul că am avut încrederea câtorva colegi care au ales să mă urmeze în ceea ce doream să experimentez și faptul că doamna profesoară Elena Zamfirescu a ales să nu îmi ofere întotdeauna răspunsurile, să mă lase să încerc și să îi dovedesc și să îmi dovedesc ceea ce doream să experimentez.

Mă identific ca dansator (interpret, învățăcel, executant) + Coregraf + profesor (emițător și receptor) + proaspăt manager de proiect. Din fiecare parte am învățat și încă învăț foarte multe, sunt părți care mă construiesc și care îmi sunt necesare, nu le pot da la o parte, chiar dacă uneori este dificil să faci tot sau chiar dacă nu reușesc întotdeauna la calitatea maximă propusă.

Prima întâlnire cu dansul

Prima întâlnire cu dansul a fost la 16 ani, luna mai 2010, cursuri de street-dance. Punctul care m-a făcut să urmez acest drum pe mai departe a fost după ce am absolvit primii 3 ani de facultate și a trebuit să aleg ce fac mai departe. Am avut de ales în a merge pe partea de pedagogie sau de a merge pe partea de creație.

Eram pregătit să renunț la creație din cauza unor gânduri parazitare care vin și pleacă din mediul universitar: colegi, profesori. Am luat decizia de a continua totuși pe partea de creație și timpul mi-a dovedit că a fost alegerea corectă. De multe ori timpul mi-a dovedit acest lucru, la început consideram că multe întâmplări, multe schimbări de planuri au fost neprotrivite, dar ulterior toate lucrurile s-au așezat.

Spectacole care ți-au marcat începuturile

Printre primele spectacole văzute au fost cele semnate de Simona Deaconescu și au reprezentat un reper pentru mine. Erau un model de așa da, un model pe care la acel moment mă întrebam dacă pot să îl depășesc.
De asemenea, în cadrul orelor de “Istoria Dansului”, curs susținut de doamna profesoară Simona Șomăcescu, am avut posibilitatea de a vedea primele spectacole de dans clasic. Acele lecții au fost importante pentru mine în a-mi schimba percepția asupra dansului clasic. Venind din zona de street-dance aveam o părere eronată față de oamenii care practicau acest stil, iar părerea mea a rezonat mult timp cu a altor colegi. Această părere s-a schimbat datorită acestui curs, a acestor spectacole văzute în cadrul cursului și acest lucru a făcut să încerc să cunosc persoane care au practicau acest stil, să înțeleg cum lucrează, să înțeleg cum pot lucra eu cu aceste persoane.

Dezvoltarea ta artistică

Consider că este o diferență enormă între cel de acum și cel aflat la început prins în experimentele și dorințele unui student de facultate. De-alungul timpului am fost influențat mult de ceea ce se întâmpla în jurul meu, de spectacolele din București, de spectacolele văzute online și a durat destul de mult timp să îmi dau seama ce îmi place să dansez, ce îmi doresc să dansez, ce îmi doresc să creez, ce îmi doresc să dau mai departe, să conștientizez ce am de oferit din diferite ipostaze.

În acest moment simt nevoia de corpuri prezente, sincere, pline, care oferă totul.

Colaborările comerciale

Calitatea este lucrul care m-ar face să accept colaborări comerciale.

Învățăturile dansului

Am devenit mai disciplinat, am început să înțeleg mai mult ceea ce simt ceilalți și am învățat că ai nevoie atât de un timp în care să stai singur, cât și de un timp în care să stai alături de ceilalți.

Greutăți, prejudecăți și cutume ale meseriei

Una dintre cutumele care sunt prezente în peisajul artistic din care fac parte este următoarea: ”Oricine poate fi pe scenă”. Este un lucru promovat de alți colegi, alte persoane care își desfășoară activitatea în zona Artei Coregrafice.

Eu gândesc acest lucru sub forma unui paradox, a unei contradicții – “Oricine poate fi pe scenă și în același timp nu oricine poate fi scenă.” – Consider că cei ce urcă pe scenă trebuie să fie potriviți pentru contextul din care fac parte, rolul de a-i încadra revenind coregrafului sau regizorului. Consider că cei ce urcă pe scenă trebuie să cunoască ceea ce fac în acel context, cum îl modifică, care este rolul lor și să fie pregătiți pentru acel lucru. Am văzut de-alungul timpului spectacole în care pe scenă erau prezenți amatori care pretindeau că sunt profesioniști, un lucru ce încă este prezent nu doar pe scenele din România, ci la nivel internațional.

Acest lucru îl consider lipsă de respect față de cei care muncesc și care petrec destul de mult timp înainte de a urca pe scenă și lipsă de respect față de spectatori, oamenii care plătesc bilet să învețe de la tine, să se încarce din ceea ce ai de oferit. Consider că avem responsabilitate foarte mare față de cei care ne privesc și să conștientizăm care este rolul artei noastre, ce vulnerabilități expunem, ce sentimente le oferim celorlalți și să ne antrenăm modul de a oferi, de a învăța să culegem fructele cu conținut înainte de a le da celorlalți.

O greutate pe care toți cei din zona Artei Coregrafice o resimțim este lipsa finanțării acestui sector. Cred că în ultimii ani dansul contemporan din România s-a dezvoltat mult din punct de vedere al calității și a dovedit că poate să construiască și să dezvolte lucruri chiar și din cel mai mic ajutor, dar acest lucru nu ar trebui să fie un lucru obișnuit. Cred că este un moment bun în care dansul contemporan să fie susținut mult mai bine din punct de vedere financiar.

O privire asupra sectorului de dans contemporan

Cum am spus și mai sus, consider că dansul contemporan a crescut din punct de vedere al calității. Acest lucru este determinat foarte mult de noua generație de coregrafi, performeri și manageri culturali ce vin cu dorințe aprinse de a schimba ceva în bine.

Cele mai importante schimbări din zona dansului sunt: apariția mai multor colective, companii, structuri ce dezvoltă dansul contemporan și diversitatea proiectelor.

Adaptarea la pandemie

Perioada pandemiei m-a făcut să mă întreb care este rolul dansului contemporan și dacă aș fi pregătit să renunț la dans. Cred că aș fi pregătit să renunț în momentul în care simt că ceea ce fac nu are un rost atât pentru mine, cât și pentru ceilalți. Am oscilat între momentele în care îmi spuneam că trebuie să găsesc un alt mod de a mă întreține și momente în care îmi era dor de dans și mă mișcam puțin în bucătărie.

Un sumar al proiectelor tale din ultima perioadă

Primul proiect din pandemie a fost un spectacol pe care l-am realizat alături de alți 3 colegi și l-am dansat în august 2020 la Deva, afară, lângă o fântână. A fost un moment extrem de plăcut și în timp ce dansam retrezeam anumite sentimente care au stat închise în perioada martie – iulie 2020.

Din luna noiembrie 2020 am început să lucrez în cadrul a 3 proiecte din mediul universitar: un spectacol de licență și 2 spectacole de disertație (coregrafie). Am lucrat alături de prieteni și au fost procese ce m-au ținut activ, mi-au pus probleme, m-au încântat, spectacole ce au ieșit la iveală în lunile mai și iunie 2021.

Totuși, pentru mine această perioadă a fost benefică deoarece am reușit să obțin primele 2 finanțări pentru 2 proiecte ce le-am depus la AFCN. Au fost proiecte ce m-au obligat să mă dezvolt rapid, să găsesc soluții, să mă adaptez la schimbări, să comunic, să ofer și să primesc.

Inspirația

Nu am găsit ceva anume în această perioadă care să mă inspire, însă am analizat o parte din ideile care mă frământă de mai multă vreme, am căutat răspunsuri la întrebări din trecut.

Inovația

Prin cele 2 proiecte ce au obținut finanțare am fost forțat să mă adaptez la schimbare rapidă, să găsesc soluții la probleme pe care nu le-am prevăzut, să învăț să renunț la anumite idei care păreau destul de stabile.
Mi-am pus întrebarea des cum aș putea și cum ar trebui să mă adaptez la situația prezentă și am experimentat alături de colegii mei realizând un film de dans, experiment ce a dus la un rezultat despre care nu pot spune nici că este bun, nici că este rău.

În perioada pandemiei am văzut foarte multe spectacole online și doar câteva companii s-au adaptat la acest mediu. M-am întrebat dacă în România ar fi posibil să prezentăm spectacole calitative în mediul online, adaptate la mediul online. Nu cred că este posibil acest lucru.

Condiția actuala a artistului român

Pandemia a accentuat starea de nesiguranță a acestui sector și a scos la iveală puterea oamenilor de a semăna din cel mai uscat pământ.

Solidariatea breslei

Nu știu dacă aș putea să vorbesc despre breasla noastră, cred că există foarte multe structuri bune care dezvoltă proiecte calitative dar care nu construiesc împreună un nucleu, nu comunică în mod direct.

Nu cred că este un lucru neapărat greșit. Dacă fiecare dintre noi își face treaba până la capăt punând preț pe calitate, atunci îl va ajuta și pe cel de alături în mod indirect.

Ce iei cu tine mai departe

Alături de mine rămân prietenii și toți oamenii cu care lucrez. Ei sunt sursa mea de inspirație și este tot ceea ce am nevoie.