Când vedem un spot, un print sau orice fel de campanie, în spatele lor sunt de fapt zeci de alte idei care au murit în pitch-urile agențiilor. Și cu fiecare proiect nou se nasc alte zeci de idei care vor muri, pentru ca în cele din urmă să fie alease variantele mai puțin costisitoare, mai rapide, mai sigure.
Pentru că se învârte în lumea asta și a văzut îndeaproape tot procesul, regizorul Eno Freedman Brodman a scos un scurtmetraj care explorează călătoria ideilor de la pitch la producția efectivă. Și, as imagined, totul începe cu un apel între regie, producție și creație care are puțin din tot pachetul “discuție formală care nu se vrea a fi formală”, inclusiv small talk.
Absurdul din lumea publicități e surprins foarte bine de campania care ar trebuie să fie o colaborare între un brand de chicken nuggets și căști bluetooth. Așa apar în call idei precum boxe în crustă de panko, comuniunea om-natură unde nuggets simboliează să dai înapoi pământului. Ideile ajung să atingă referințe la Tree of Life sau American Beauty, toate astea doar pentru ca avalanșa asta de propuneri să fie oprită abrupt de lipsa banilor care ia forma unui greenscreen limitativ. Așa am asistat la moartea unor idei care ar fi avut toate șansele să bubuie în media, oricât de ciudate ar fi părut.
Cred că scurtmetrajul ăsta surprinde foarte bine și natura distorsionată a publicității care trebuie să vândă orice, indiferent de mijloace. I mean, boxe pané, ochelari de soare în panko și jointuri cu firimituri de pâine?
Un alt element foarte prețios mi se pare conversația despre cum ar trebui să arate protagonista spoturilor: “she’s hip, she’s authentic, she’s not really a model but she’s very, very, very, very attractive”. Pentru că mi se pare că mereu a existat un conflict între a include în campanii oameni normali, care să fie relatable și a alege actori și actrițe care să fie atractivi într-un fel aproape standardizat. Una peste alta, e un mod bun de a privi parodic industria publicității, în loc să o luăm ca atare.
