Kiss FM, Magic FM și Rock FM au adus la malul mării – KIMARO, cel mai mai mare festival al muzicii românești, o călătorie prin genuri muzicale de la electro la pop, rock, rock simfonic, la dance, hard rock și super hituri, interpretate în fața publicului de unele dintre cele mai mari nume ale muzicii românești în Portul Constanța. la Poarta 1.
Pe 12 august, seara Electro Symphonic, au urcat pe scena KIMARO Diosa Symphonic EDM, Edward Maya Symphony și Voltaj & Simona Strungaru Symphonics, care au creat o atmosferă unică prin deosebita îmbinare a muzicii simfonice cu elemente pop, rock, etno și muzica de film.
Magic Sunsets, cea de-a doua seară a festivalului, prezentată de Liana Stanciu, realizatoarea matinalului Magic FM, i-a adus în fata publicului pe Direcția 5, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana si Ștefan Bănică. Un show memorabil, cu cele mai iubite hituri ale artistilor, piese romantice, sau energice, cântece nemuritoare pe care publicul le cântă de fiecare dată împreună cu artiștii.
Sâmbătă pe 14 august, în seara Kiss Energy, prezentată de realizatorii matinalului de la Kiss FM, Andrei Ciobanu, Ionuț Rusu și Ana Moga, publicul a cântat și a dansat pe piesele energice ale lui Smiley și Connect-R, sau pe ritmurile latino ale Antoniei. Atmosfera s-a schimbat odată cu cântecele romantice și pătrunzatoare ale celor de la Carla’s Dreams, pentru ca la ultimul concert al serii, B.U.G Mafia să aducă ce e mai bun din hip-hop și rap la malul mării.
KIMARO s-a încheiat duminică 15 august, cu un foc de artificii grandios, imediat după concertele legendelor rock Phoenix, Cargo, Paul Ciuci Compact, Vama și Trooper. Cargo a urcat pe scena KIMARO cu noul chitarist, singurul elev al regretatului Adi Bărar - David Cristian, alături de care au cântat cele mai cunoscute piese, în fata unui public vădit emoționat de tributul adus marelui chitarist.
Ca de obicei, seara rock a fost prezentată de Cristian Hrubaru, care la invitația celor de la Trooper a cântat alături de ei "Două roți" imnul motocicliștilor din România.
Experiența de festival a fost completată pe parcursul celor patru zile de o zonă gastronomică, food trucks și baruri cu o oferta variată de "street food" de la mâncare indiană la burgeri și înghețată artizanală, de la cocktailuri la selecție de vinuri spumante, plus alte delicii.
KIMARO este un eveniment al Primăriei MUNICIPIULUI CONSTANȚA, prezentat de Kiss FM, Magic FM și Rock FM. Parteneri: Lenovo Legion, Siropurile Laurul, Exclusiv Auto, DerTour, The Iconic Estate.