După aproape un an fără concerte, în care a lansat un album solo din sufrageria sa - pentru sănătatea sa mintală, după cum spune - gândurile lui Dan Byron nu sunt chiar atât de sumbre. Întâlnirile post-pandemice cu publicul l-au ajutat să facă lucrul adevărat, când vine vorba de muzică, și anume să cânte pentru oameni care sunt pregătiți să asculte pe bune. Se va întâmpla și la Living Rock, weekendul viitor.
"De vreo 20 de ani încoace am cântat indiferent de circumstanțe, iar multă vreme n-au fost unele chiar roz”, spune Dan, care crede că anul trecut a educat publicul “să fie mai prezent, să nu mai vină la concerte doar pentru că n-a găsit altceva mai bun de făcut".
Living Rock este singurul festival de rock alternativ de la mare, care va avea loc în weekendul 20-22 august, pe plaja sălbatică de la Tuzla. Despre festivaluri postpandemie, muzică și artă, povestește mai mult Dan Byron în rândurile de mai jos.
Concerte în fața oamenilor
Diferența dintre concertele online și cele obișnuite e foarte mare. Oricâte comentarii ai citi și oricâte reacții ar fi, nimic nu se compară cu o întâlnire față în față. Bineînțeles că suntem norocoși că ne-am născut în secolul ăsta în care se pot face concerte de la distanță fără niciun risc. Mai mult ca sigur, cei care au trăit pandemia de gripă spaniolă de acum un secol nici nu visau că într-o bună zi va fi posibil un lockdown cu livrări de mâncare la ușă și concerte în direct, în sufragerie. Însă, după cum spuneam, nimic nu se compară cu “the real thing”, am resimțit-o și noi de pe scenă, și publicul. Au fost niște momente magice în vara asta, momente care probabil nu s-ar fi întâmplat dacă nu am fi învățat cu toții să apreciem mai mult ce avem. Mă aștept ca într-o bună zi să ni se pară din nou normal, dar cred că mai avem de așteptat un pic.
Schimbările la față
Știi momentele alea în care ne vedeam cu prietenii și din când în când, plictisiți, ne mai uitam pe facebook sau ne verificam mailul? Mi se pare că au cam început să dispară, cel puțin din repertoriul meu. Dacă nu mă mai bucură o întânire, prefer să plec, prezența de complezență mi se pare și nepoliticoasă și pierdere de vreme. La fel, publicul mi se pare că a început să fie mai prezent, să nu mai vină la concerte doar pentru că n-a găsit altceva mai bun de făcut.
Album solo, din sufragerie
În primul rând, am făcut-o pentru sănătatea mea mintală. Am avut o jumătate de an de pauză + semi izolare, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată. A trebuit să-mi fac de lucru. Nu m-am simțit în stare să scriu ceva nou (bine, m-am apucat la un moment dat, dar nu am fost foarte fericit cu rezultatul, starea aia de stat în casă numai inspirațională nu era), așa că am cotrobăit prin sertarele cu cântece „refuzate la export” (cântece care rămăseseră pe dinafara oricărui album și în mod clar nu mai aveau niciun viitor), am ales patru care mi s-au părut potrivite momentului și timp de vreo lună și ceva am trăit din nou frenezia creării unui disc, înregistrând absolut totul acasă. L-am lansat de pe canapeaua din sufragerie, cântând singur la o chitară. Bine, așa pare simplu, dar e un pic mai complicat când vrei să iasă totul perfect tehnic. Pentru concertul ăsta am făcut cele mai multe probe de sunet din viața mea. Au durat în jur de o săptămână. Nu că aș fi avut altă treabă. Cred că lumea s-a bucurat, dar repet, în primul rând l-am făcut ca să n-o iau eu razna.
Primul concert
Primul meu concert a fost prin clasa a II-a, așa că nu prea mi-l amintesc. De atunci nu m-am oprit aproape deloc, iar asta mă face să am o oarecare stabilitate emoțională când sunt pe scenă.
Gânduri fără muzică?
N-o să mă crezi, dar nu prea. De vreo 20 de ani încoace am cântat indiferent de circumstanțe, iar multă vreme n-au fost unele chiar roz. Știu că nu pare, dar eu nu prea sunt trist, iar motivat sunt încontinuu, n-am nevoie neapărat de ajutor. Dacă - să zicem - n-aș mai putea să cânt la un moment dat, probabil aș scrie în continuare cântece pentru alții. Bine, cu condiția să se mai asculte cântece, cine știe la ce alte concluzii ajunge specia noastră până atunci?
Visuri de pandemie
Am visat și visez încă să mă întorc la Rock Werchter, festivalul din Belgia la care merg an de an să văd toate numele care contează din muzica internațională. Am încă biletul pentru 2020, care între timp a devenit valabil în 2022, când sper că totuși se va ține. Headlinerii s-au mai schimbat, dar oricum nu pentru ei merg de obicei la festivalul ăsta.
Versurile epocii, varianta Dan Byron
Râzi, râzi, nu mai e timp pentru altceva,
Râzi, râzi, ne scufundăm cu tot cu podea…
și
Didn’t care about the weather till we saw sun’s scorching shine
And the air we took for granted became that thing we couldn’t buy…
