În această primăvară, am dansat printre posibilitățile de răspuns la viață, alături de pacienții și personalul medical de la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina. În fiecare Vineri, timp de 8 săptămâni am călătorit până la ei, încercând să le punem în mișcare corpurile, mințile și emoțiile, într-un mod creativ, blând și empatic.
Sesiunile au fost ghidate de Loredana Larionescu (dans-terapeut) și Alexandra Bălășoiu (coregraf), iar muzica a fost, de cele mai multe ori, compusă live de Paolo Profeti și Denis Bolborea, care s-au adaptat energiei și cerințelor grupului, creând mereu un cadru surprinzător la intersecția dintre jazz, tango, vals, beatbox și muzică populară. Când am fost restricționați de carantină și izolare, am continuat online, cu un suport tehnic și emoțional fantastic din partea echipei spitalului.
Am prezentat, în aer liber, în curtea spitalului, două spectacole adaptate din repertoriul Indie Box:
- I am you - concert A-C Leonte și Denis
- [ship of fools] - performance work in progress
“Eliberare, descătușare, comunicare, sprijin, spirit de comunitate, bucurie, bună dispoziție”. Așa au fost simțite, de către pacienții participanți la ateliere, propunerile noastre. Dorința de continuare și revedere a fost mereu prezentă în feedback-urile lor.
Ne dorim și noi ca finalul acestui proiect să fie doar un punct de privire, un moment de împărtășire a experiențelor și o șansă de a formula contexte și abordări noi.
Program | Casa de Cultură Geo Bogza, Câmpina
Vineri, 13 august, ora 18:00
[SHIP OF FOOLS]
Film de dans, 20 minute
Patru dansatori călătoresc printr-o multitudine de spații, într-o ”barcă” empatică, care le permite întâlnirea unor lumi interioare complexe cu răbdare și înțelegere, lăsând deoparte așteptările și stereotipurile. Aceștia îmbrățișează diversitatea posibilităților de a fi, găsind în mișcare modalități poetice și creative de a întâlni necunoscutul și de a face pace cu absurditatea înconjurătoare. Dansul devine o metodă de a supraviețui sufletește și de a te scufunda în propriile adâncimi, o modalitate de reconciliere cu natura noastră haotică.
Concept și interpretare: Virginia Negru, Alexandra Bălășoiu, Denis Bolborea, Cătălin Diaconu
Regie și imagine: Gabriel Durlan
Imagine: Victor Păcurari
Montaj și colorizare : Adrian Stratulat
Compoziție muzicală: Cătălin Diaconu
Design de sunet: Denis Bolborea
Costume: NoirMorphosis
Un proiect Indie Box, implementat cu sprijinul Caleido.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Credit foto: Dumitru Angelescu
SESIUNE DE ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI
La eveniment vor participa:
★ Loredana Larionescu (dans terapeut)
★ Alexandra Balasoiu (coregraf)
★ Irina Minescu (managerul Spitalului Voila, Câmpina)
★ Gabriel Durlan (regizor film)
✉ Accesul la eveniment este gratuit, iar locurile pot fi rezervate pe e-mail, la [email protected].
Intrarea în sală se face în urma verificării temperaturii. Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toata durata evenimentului. Nu există condiții și verificări în ceea ce privește vaccinarea.
Credit foto: Dumitru Angelescu
În aceeași zi, Alexandra Bălășoiu va prezenta în avanpremieră, în diferite spații publice din Câmpina, un performance în aer liber. Mareele de primăvară ale unei fete cuminți (30 min) expune diferite puncte de vedere asupra nebuniei, a felului în care ”nebunul” este văzut social, precum și a felului în care el se simte în raport cu ceilalți. Eticheta ”nebunului” te poate plasa în raporturi diverse cu lumea ”normală”: o problemă care trebuie rezolvată, un izvor de creativitate, o oglindă a disfuncțiilor sociale, un obstacol de evitat, un amalgam de incoerențe. În discursul ei, Alexandra integrează atât memoria personală, cât și fragmente din memoriile cu care s-a întâlnit de-a lungul acestei cercetări.
Concept și interpretare: Alexandra Bălășoiu
Artist vizual: Amalia Dulhan
“Mareele de primăvară ale unei fete cuminți” este o producție Indie Box creată în cadrul programului 4 Corpuri - colectiv pentru dans, un program multianual coordonat de Fundația Gabriela Tudor și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
“Movemental” este un proiect dezvoltat în parteneriat de Profeti Art și Indie Box, cu sprijinul Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina și Asociației Române de Psihoterapie prin dans și mișcare.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.