În momentul în care nu va mai avea emoții, ar trebui să se lase de meserie, crede regizorul Radu Muntean. ”Întregalde” e cel de-al șaptelea lungmetraj al său și, poate, cel mai riscant. Un bătrân, trei tineri care s-au pierdut pe drum, o discuție necesară și incomodă, amânată mereu, despre bunătate. O producție realizată în pandemie, cu o parte din actori neprofesioniști - localnici ai satului în care s-a filmat.
Ideea i-a venit lui Radu Muntean acum zece ani, când a vrut să facă un film ieftin, care să pună în discuție generozitatea. După două variante de scenariu și un concurs picat la CNC, Întregalde nu a fost deloc ieftin, dar e aici, așteaptă să îl vedeți în cinematografe. A fost proiectat la TIFF, va fi văzut la Anonimul și în cinematografele din peste 20 de orașe din țară.
Ca regizor, cred că aduc din exterior cu un antrenor din ăla agitat care vrea să intre în teren cu jucătorii. Intru într-un fel de transă și am pretenția ca actorii să răspundă cu același nivel de intensitate și implicare. Dar nu-i păcălesc niciodată, explică Radu Muntean
De data asta, relația cu actorii a fost specială, pentru că în film joacă și săteni, oameni obișnuiți. Pe Luca Sabin, care joacă un rol esențial, l-a întâlnit în timp ce prospecta locul de filmare. Cum a fost experiența de filmare în aceste condiții, care au fost cele mai copleșitoare și grele cadre și de ce ar trebui să vadă oamenii Întregalde, povestește Radu Muntean mai jos.
Primul lucru pe care îl faci când te gândești la un film nou
Mă închid în cameră și-mi storc creierii, ca să aflu ce anume mă mai mînă în luptă.
Temeri & emoții la începutul unui film nou
Întotdeauna emoțiile sînt legate de altceva, în funcție de natura scenariului. Întregalde a fost probabil cel mai riscant film pe care l-am făcut. Covidul, vremea și mai ales integrarea actorilor neprofesioniști (localnicii din Rîmeț), toate au fost elemente cu mare potențial destabilizant.
Să zicem că experiența te ajută să gestionezi mai bine situațiile, dar asta nu înseamnă că nu am emoții înaintea fiecărei zile de filmare. Cred că în momentul în care n-o să le mai am, ar trebui să mă las de meserie.
Cum s-a schimbat procesul de creație
De la Hîrtia va fi albastră, cel de-al doilea film pe care l-am făcut, procesul de creație a rămas cam același. Ba chiar și echipa cu care lucrez s-a schimbat foarte puțin. Sînt la al șaselea scenariu pe care-l scriu împreună cu Răzvan Rădulescu și Alex Baciu, filmez în cadre secvență pe care le repet mult și le filmez pînă mi se pare că au ieșit. Altfel, sînt genul care se aruncă cu capul înainte în fiecare nou proiect, nu merg la sigur și mi se pare important să-mi asum riscuri, de cele mai multe ori legate de actori sau de dificultatea unei anume scene.
Întregalde: începutul
Acum vreo zece ani, s-au întîlnit dorința de a pune în discuție generozitatea, cu nevoia de a face un film ieftin, eventual fără CNC. Partea a doua nu mi-a prea ieșit, filmul s-a dovedit a fi pînă la urmă destul de costisitor, dar după două prospecții umanitare, două variante de scenariu și un concurs picat la CNC, uite că am reușit să fac filmul și acum mă pregătesc să-l lansez.
Cele mai grele filmări
Au fost multe cadre complicate. Preluarea bătrînului de pe drum, un cadru de 9 minute, din mașină, prima filmare a lui Luca Sabin, (localnicul pe care l-am distibuit într-un rol principal), se anunța a fi cel mai dificil moment. Dar a fost bătut clar de secvența de la gaterul părăsit și de cea de dimineață, filmată în zăpadă, la minus 7 grade, din nou cu un localnic debutant și o căruță cu un cal care avea probleme să urce panta înghețată din pădure.
Cum a evoluat colaborarea cu actorii
Așezăm lucrurile destul de clar, în cîteva rînduri de repetiții, poate că acolo negociem dacă e cazul, și la filmare încercăm să profităm de intensitatea momentului ca să facem secvența încă și mai vie decît ne-a ieșit la repetiții.
Ca regizor, cred că aduc din exterior cu un antrenor din ăla agitat care vrea să intre în teren cu jucătorii. Intru într-un fel de transă și am pretenția ca actorii să răspundă cu același nivel de intensitate și implicare. Dar nu-i păcălesc niciodată. Discutăm mult despre personaj și mergem la filmare în aceeași barcă. Nu prea mi s-a întîmplat să filmez cu actori doar pe jumătate convinși de ce fac.
Întâlnirea cu Luca Sabin
Am știut de la început că n-am cum să distribui un actor profesionist în rolul lui Kente. Mi s-a părut imposibil de livrat tipul de autenticitate pe care mi-l doream de la personaj, din partea unui actor care a lucrat zeci de ani în teatru. Domnul Sabin a înțeles repede un lucru important, că nu se joacă pe sine ci pe Kente, dar neavînd nici o experiență actoricească, omul nu juca ci era instantaneu personajul care a înțeles că trebuie să devină.
L-am întîlnit în timpul prospecției de locații, pe un drum din Rîmeț și mi s-a părut că arată așa cum îmi imaginasem personajul principal. Am oprit mașina și l-am întrebat dacă vrea să joace în film, iar peste cîteva ore eram la el în gospodărie și serveam un pahar de țuică turnat de tanti Măriuța (soția domnului Sabin care o joacă în film pe vecina lui Kente). Imediat mi-am dat seama că arată fragil dar e în mare formă fizică și mentală, că înțelege imediat ce vreau de la el și că e un om serios. Ca bonus, a avut exact meseria personajului Kente și am integrat multe din poveștile lui în text.
Experiența filmării
La început a fost diferit, sigur. De multe ori cînd lucrezi cu un actor neprofesionist e mai bine să nu-i dai să învețe textul, pentru că riști să-l reproducă fals, să nu și-l asume. Așa că, după ce m-am convins că domnul Sabin înțelege pergfect și își asumă situația, i-am instalat o cască minusculă într-una din urechi, prin care îi suflam textul în timpul cadrului. La început, procesul a fost mai anevoios, pentru că e greu să spui o replică în timp ce o auzi pe următoarea, poate fi confuz. Dar imediat, s-a reglat și asta. Domnul Sabin prelua parte din vorbe și modifica uneori frazele în felul lui, asumîndu-și, cum spuneam, personajul. Ceilalți actori l-au tratat de la început ca pe un coleg de platou și am ajuns treptat să lucrăm de-a dreptul profesionist. Trăgeam o dublă, ne uitam la videoasist, vedeam ce n-a funcționat și încercam din nou. Fiind un om foarte serios, a înțeles că e acolo la treabă și că nu plecăm acasă pînă nu iese ca lumea.
Cum i s-a părut filmul
L-a văzut de trei ori. De două ori la Cluj, la TIFF și o dată la premiera de gală de la București. I s-a părut că am făcut cu toții o treabă foarte serioasă și că ar trebui să dea de gîndit la oameni. Evident a fost foarte impresionat de primirea extrem de caldă de la TIFF. Chiar a spus la unul din Q&A-uri, că spectatorii l-au aplaudat “mai ceva ca pe domnul Ceaușescu”.
Un film despre generozitate
Cred că de multe ori sîntem generoși din inerție, din obligație social sau morală, din simpatie pentru beneficiarul actului. Mi-ar plăcea ca filmul să îndemne oamenii să-și chestioneze impulsul de a fi generos, motivele și relevanța actului în sine. Pentru că, după mine, ajută să fii lucid în viață.
Măsura bunătății în 2021
La începutul pandemiei îmi imaginam, naiv, că tot acest șoc va produce niște schimbări la nivelul mentalului colectiv. Că vom fi mai puțin superficiali și mai atrași de ceea ce e cu adevărat relevant. Acum nu mai cred asta. Oamenii vor uita foarte rapid și vor reveni la viața dinainte, poate chiar mai circumspecți și mai grăbiți să se afirme, indiferent cum.
Ce simți când termini un film
Uite fix acum sînt în momentul ăsta și simt un mare gol. Am nevoie de un timp, probabil de o lună-două, să mă resetez și să încep să mă gîndesc la ce vreau să fac în continuare.
Planuri
Încă nu știu ce-o să fac mai întîi. Ficțiune, documentar sau serial. Mă prind eu pînă la sfîrșitul anului. Pînă atunci, o să-mi fac porția de publicitate.
