[Netflixizarea] Radu Crahmaliuc: În comparație cu cinema-ul, streamingul e comod dar și profund antisocial

Ce aduce binging-ul în viețile noastre? De ce simțim nevoia să consumăm în exces, chiar dacă știm că nu obținem din asta atât cât investim? Psihologii spun că este un mod de a face față emoțiilor negative. Eu văd ca pe o revoltă paradoxală împotriva paradigmei eficienței, care ne spune cum, când și de ce să ne distribuim timpul pentru a fi sau a deveni cât mai de succes. Despre micile rebeliuni de dinainte de culcare aflăm mai multe de la scenaristul Radu Crahmaliuc.

“Văd o sinonimie între streaming și binging. Oamenii nu vor să mai investească în niște personaje și un plot de două ore. Vor relații de lungă durată nu aventuri pe întuneric. Preferă să se uite la o chestie de 30 de ore care-i ține treji toată noaptea și îi face zombie a doua zi în conferința de Zoom de la cafeluță. Ajută foarte mult și faptul că cinema-ul s-a transformat într-un șir nesfârșit de filme cu supereroi, remakeuri, prequeluri, spinoffuri și alte bălării”.

Este bingingul un obicei prost? Este așa pentru că ne face să dormim mai puțin, să mâncăm mai mult, să consumăm produse culturale de mai proastă calitate? Să vedem ce putem afla de la Radu Crahmaliuc pe această temă.

Intrarea în era Netflix

Nu e sfârșitul cinema-ului, așa cum prorocesc apostolii apocalipsei. Cinema-ul o să continue să existe bine-mersi ca experiență premium pentru fanii hardcore care vor să vadă filmele așa cum a intenționat Nolan, pe ecran mare, nu pe ecranul de la ceas. Nostalgia o să țină în viață în continuare cinema-ul, așa cum ține în viață și vinilurile, care apropo în 2020 au reușit un comeback și au rupt la vânzări. Dar era Netflix era inevitabilă, s-a întâmplat deja pentru presă, pentru muzică și pentru jocuri, n-avea cum să nu se întâmple și pentru cinema. Bine, pandemia sigur a accelerat procesul, dar e o chestie care se întâmplă într-o formă sau alta de 10 ani, cine zice că nu se aștepta la asta e rupt de realitate.

Avantaje si dezavantaje pentru cinema vs. streaming

Depinde din ce punct de vedere vorbim de avantaje și dezavantaje. Pentru publicul larg streamingul e clar varianta câștigătoare. Poate n-ai timp, sau bani să mergi la film. Poate trăiești la Cuca Măcăii și n-ai Multiplex. La prețul unui bilet de cinema poți să vezi un milion de filme și seriale din orice perioadă vrei, fără să-ți pui pantaloni pe tine. Pentru producători, în special pentru cei mici e o variantă safe, îți vinzi filmul la Netflix și primești o sumă fixă. Și dacă merge și dacă nu merge tot aceiași bani îi primești. Prin comparație, dacă mergi pe varianta tradițională, dacă filmul e bun poti să câștigi niste sume enorme, dar în același timp și riscurile sunt enorme. Ai dat-o în bară, aia a fost, nu mai primești a doua șansă. Mi se pare că dacă faci filme direct pentru streaming se încurajează cantitatea, nu calitatea. Firește mai e și varianta hibridă în care îți lansezi filmul la cinema, îl distribui tradițional și la finalul vieții de cinema oricum îl bagi pe Netflix. Mai e și punctul de vedere al fanilor hardcore de cinema pentru care streamingul poate nu satisface experiența socială de a ieși în oraș, a mâncat popcorn și a vedea ceva pe ecran mare. Dar nu-i oprește nimeni să facă asta în continuare, poate doar DSP-ul.

Cum sunt comunicate filmele

Nu știu dacă mai sunt comunicate. Mai sunt comunicate? Streamingul mizează foarte mult pe conținut evergreen nu neapărat pe chestii noi. Poți să te uiți o viață la aceleași lucruri: policieuri englezești, filme pentru adolescenți cu vampiri, telenovele turcești și să nu afli niciodată că a apărut ceva nou. Altfel te uiți la ce îți recomandă algoritmul, newsletterul, Mercur în retrograd.

Treji toată noaptea, zombie a doua zi

Văd o sinonimie între streaming și binging. Oamenii nu vor să mai investească în niște personaje și un plot de două ore. Vor relații de lungă durată nu aventuri pe întuneric. Preferă să se uite la o chestie de 30 de ore care-i ține treji toată noaptea și îi face zombie a doua zi în conferința de Zoom de la cafeluță. Ajută foarte mult și faptul că cinema-ul s-a transformat într-un șir nesfârșit de filme cu supereroi, remakeuri, prequeluri, spinoffuri și alte bălării. Deci practic tot niște seriale de văzut la mall. Serialele te lasă să dezvolți ploturi mai complexe și mai elaborate, ai timp să zici o poveste mai mare nu doar un fragmențel.

Streaming-ul si atitudinile fata de continutul video

Nu cred că streamingul a schimbat așa mult modul în care consumăm video. Restul internetului a făcut asta. Youtube-ul, Instagramul, Facebook-ul, Tiktokul, Pornhubul toate celelalte chestii care ne mănâncă timpul online ne-au împins spre fastforward și acum a băgat și Netflix opțiunea de fastforward. Bine, pe Youtube are sens să te uiți la un tutorial pe fastforward, pe Netflix nu înțeleg de ce-ai vrea să te uiți mai repede la ceva, poate doar ca să îndeplinești profetica căutare de pe Google: ”Cum să dormi opt ore în patru”.

Efectele streaming-ului asupra producției video și creatorilor

Tot aud chestia asta că streamingul e un fel de fast food pentru video. Este și nu este. Depinde de direcția platformei. Vorbind de producțiile proprii, Netflix merge pe populism și mulțumirea maselor. Echivalentul unui post de televiziune generalist. Nu trebuie să te dea pe spate, trebuie să te țină pe platformă. Există un bazin uriaș de subiecte ușurele, nu foarte elaborate, nu foarte scumpe, drăguțe de binge-uit dar overall de 5-6 pe IMDB. Sunt și chestii mai edgy, chestii mai serioase, chestii care iau premii, dar astea sunt mult mai puține. Amazon merge mai mult pe experimental. Unele ies foarte bine, altele nu, dar bazinul e mai mic decât la Netflix. Subiectele sunt aceleași care sunt la modă peste tot: supereroi, social issues, mental issues. Ca structura și plotline totul e construit alert și trebuie să te împingă spre bingeing. Dacă faci bingeing, ești fericit, nu-ți trebuie altceva. Dacă nu, poate te duci la concurență.

Conținutul supus analytics-urilor

Filmul e suspus analyticsurilor de foarte mult timp, poate nu așa de elaborat ca acum, dar nu-i ceva care s-a întâmplat peste noapte. Dacă faci film de artă și nu te interesează să faci profit, ok, poate nu contează așa de mult, go wild, revoluționează lumea, dar altfel e o afacere ca oricare alta. Ai niște investitori de mulțumit, un public țintă de atins niște markeri financiari de îndeplinit. Oricât de mult ne-ar plăcea ideea romantică de regizor care a văzut lumina, sau scenarist care într-o noapte a scris o capodopera, din păcate nu se poate fără bani.

Pierderi în era Netflix, la nivel de țesătură socială

Se spune că dacă toți oamenii din lume se uită în același timp la Seinfeld apare Soup Nazi pe cer și le arată calea. Erau niște momente de consum colectiv pentru că era mult mai puțin conținut disponibil. N-aveam de ales. Trebuie să ne uităm la Twin Peaks, sau la Beverly Hills, sau la Hercule și Xena. Dar nu mi se pare că s-a pierdut foarte mult din astea. Ne uităm în continuare la aceleași seriale, că alea sunt noi, sau pe trend. Diferența e că serialele alea sunt mult mai multe și e mult mai mult loc de gusturi personale. Poate vrei să mergi mai mult pe crime, sau pe telenovele cu pirați. Go for it. Altfel, în comparație cu cinema-ul, streamingul e comod dar și profund antisocial. În afară de miticul Neflix and chill, în cele mai multe cazuri te trezești singur la 4 dimineața uitîndu-te la un cal depresiv. Dar poate că asta voiam de la început și mersul la film cu oameni a fost doar o minciuna.

Cântărirea opțiunilor

E treaba criticilor să fie revoltați în permanență de câte ceva. Nu cred neapărat în standardizarea gusturilor, tocmai pentru că acum sunt mult mai multe opțiuni. Cred în redescoperirea gusturilor, chiar dacă gusturile alea sunt discutabile. Deși activez oarecum în zonă, în ultima vreme am consumat foarte puțin streaming pentru că prefer să investesc orele alea în somn. Știu că sună posh, dar ziua e scurtă și sunt atâtea lucruri de făcut. Mă uit pe Amazon la “Ferma lui Clarkson” care e Top Gear, dar pentru boomeri cu tractoare. Aștept să apară următoarele sezoane de "The Boys” și “Mandalorianul”. Mi-a plăcut ”The Expanse”. Într-un weekend am băut mai mult și am văzut ”Emily in Paris”.