Pentru Iulia Rugină, echipa e foarte importantă în crearea unui film. A învățat asta în facultate, atunci când studenții fac câte puțin din toate în timp ce lucrează la un film. Despre colaborare și echipă a fost și experiența serialului RUXX, o producție HBO regizată de Iulia și Octav Gheorghe, care va fi proiectată în avanpremieră la TIFF pe 30 iulie. Stresul determinat de faptul că serialul a fost filmat într-o perioadă incertă s-a dizolvat datorită profesionalismului celor de pe platou. Așa s-au născut personaje carismatice pe care vrei să le scoți în oraș și să stați la povești.
Toată bula asta despre care vorbeam a fost tare frumoasă pentru că am fost o echipă tare frumoasă. Fericirea aia de a fi pe platou am simțit-o aproape zilnic datorită lor și asta a adus înapoi toată energia bună pierdută cu panicile și anxietățile. Pe Octav nu-l cunoșteam înainte de Ruxx și mă bucur foarte mult că am lucrat împreună.
Filmele Iuliei au început să fie proiectate la TIFF încă de când era la facultate. Vine de 17 ani la festival și fiecare ediție a adus-o față în față cu filme și momente care i-au schimbat viața. A trecut și prin experiența lucrului pentru festival, atunci când a coordonat atelierul Let’s Go Digital! și proiectul Transilvania Talent Lab. TIFF e experiența completă pentru ambele ipostaze în care se regăsește, de cineast și cinefil. Mai multe despre aventurile ei la festival și RUXX, după cum urmează:
De la primul film și până acum
Primul meu film e făcut în facultate, între 2002 si 2006, în funcție de cum definim filmul. În școală sistemul e altul decât cel din viața reală – echipa e mică și nu știe multe lucruri, toată lumea face de toate, operatorul cară decor, regizorul face sendvișuri, scenaristul bate clacheta, editorul trage sunet. Asta e frumos cumva și așa a fost și pentru noi în școală. De multe ori regia în sine era pe ultimul loc, iar asta cred că nu îți lăsa suficient timp să te dezvolți și să înveți să lucrezi cu instrumentele tale, pentru că lucrezi permanent cu ale altora. Dar tot asta te ajută să înveți să respecți celelalte departamente și, cu timpul, dacă ai norocul meu să lucrezi ulterior cu oameni cu experiență și foarte profi, înveți să let go, să delegi, să aștepți interpretarea creativă a colaboratorului, să pui laolaltă ideile tuturor în direcția pe care ți-o dorești ca regizor. De la film la film am învățat câte ceva și încă mai am mult de învățat. Încerc să ascult pe toată lumea, să iau de la fiecare câte ceva. Cred că acum știu că e vital să lucrezi cu oameni care te înțeleg emoțional, știu ce încerci să spui și să faci și trag în aceeași direcție cu tine.
Schimbări în industria filmului
Depinde de când până când și unde. Dacă vorbim în general, cea mai mare schimbare cred că a venit odată cu digitalizarea, care a venit la pachet cu democratizarea cinemaului. Când accesul la echipamente de filmare digitale, ieftine și accesibile oricui a crescut, mult mai multă lume s-a apucat de cinema. Candva aveai nevoie de mulți bani, studiouri, echipe uriașe să susții o filmare pe peliculă. Acum poți filma cu telefonul mobil, lumina cu o lampă și face un film la tine în sufragerie. Asta deschide două drumuri: unul care abundă de creativitate, oportunitate, inovație și altul care abundă de impostură.
Eu cred că un film nu e condiționat de suportul pe care filmezi. Da, de când cu smartphone-urile, sau chiar de dinainte, de când cu camerele digitale de consum, e mai ușor; da, poate oricine; da, poți urca filmul tău la liber pe Youtube și să te autointitulezi cineast. Dacă, doamne ferește, mai face și multe vizualizări, abia atunci cred că începi să aluneci pe o pantă greșită. Simt că din ce în ce mai mult, în ultimii 15-20 de ani, accesul la tehnologie ne-a făcut autosuficienți, atotștiutori și ne-a dat o putere falsă în materie de cinema. Asta a venit la pachet cu lipsa de respect pentru profesioniști – texte de tipul “a, puteam și eu să filmez secvența asta și o făceam mai bine” mă enervează foarte tare. Nu, nu puteai. Un lung metraj nu se scrie într-o săptămână doar pentru că ai Final Draft instalat pe laptop. Un telefon 4k nu te face director de imagine. Și faptul că strigi acțiune pe platou nu te face regizor. Ăsta e drumul care abundă de impostură.
Celălalt drum e mai frumos și asta e ce a rămas neschimbat - faptul că poți experimenta cu cinemaul, că poți găsi mijloace de povestire și instrumente noi, că poți reinterpreta ce au făcut alții înaintea ta. Căutarea asta constantă e ce îmi place cred cel mai mult la felul în care a evoluat filmul de când s-a născut el și până acum.
Credit foto: Adi Marineci
Industria filmului în România lui 2021
Nu cred că putem vorbi de o industrie de film în România. În rest e ca în celebra replică din Filantropica – “Ce țară mică, câteva mese”. O industrie produce și aduce profit, oferă locuri de muncă, dezvoltă oportunități. Mă enervează că statul român, indiferent de cine a fost la putere, nu a înțeles niciodată asta. Că nu mai există săli de cinema, că filmările cu echipe străine pe teritoriul României nu sunt încurajate absolut deloc, din contră, că educația cinematografică lipsește total din schema de învâțământ. Și cred că pandemia ne-a îndepărtat de cinema ca formă de cultură și ne-a apropiat de cinema ca formă de entertainment. Nu că ar fi greșită forma asta, nu că cinemaul nu are o latură de entertainment de când a apărut el, dar cred că uneori uităm că mai exista și altceva, nu mai avem răbdare, nu mai avem timp, preferăm să bingeuim un serial într-un weekend decât să stăm două ore la un film care ne provoacă. În plus, experiența mersului la cinema a fost întreruptă și ciuntită, iar ea în sine e, cred eu, parte din magia filmului cu totul. Experiența colectivă a uitatului la un film a dispărut din viețile noastre și mi se pare că am început să ne dezobișnuim. Ar fi trist să ne dezobișnuim de cinema.
Credit foto: Adi Marineci
Proiecte actuale
Lucrez la un film documentar, un proiect pe care l-am început în 2017 și care a tot fost pus în stand-by din lipsă de finanțare. Când am avut cât de cât bani, n-am mai avut timp deloc, deci el a rămas cumva acolo în background până acum, la început de 2021, când l-am reluat. Povestea s-a construit diferit în felul ăsta, înspre binele filmului cred, pentru că e un film care vorbește și despre timp. Se numește deocamdată Septembrie, e produs de Parada Film și are foarte mare legătură cu discotecile din perioada comunistă. Deci va fi un film cu multă muzică, atât de multă încât sper să ne și permitem drepturile pentru ea.
Serialul RUXX
Cum s-a născut nu știu exact, cred că cel mai bine știe Vera Ion, scenarista din spatele lui. Pentru mine povestea a început în partea a doua a lui 2019 când Johnathan Young și Ioanina Pavel, producătorii serialului din partea HBO, m-au invitat la o cafea. A fost o mare onoare și o mare provocare. Am regizat 6 dintre cele 8 episoade ale serialului, pe celelate două le-a regizat Octav Gheorghe.
Temeri & anxietăți vizavi de serial
Toate temerile din lume și toate anxietățile din lume, mai mult decât am avut oricând legat de orice până acum. Pentru că a fost prima dată când am regizat un serial și fix atunci s-a nimerit și o pandemie mondială. Pentru că a fost prima dată când am regizat ceva pentru care nu am scris. Pentru că nu cunoșteam decât foarte puțină lume din echipa cu care am lucrat. Pentru că era un maraton, nu un sprint, cum foarte frumos mi-a spus unul dintre producători înainte să începem (iar eu nu știam decât cu sprintul, alergi, dai tot, leșini după 30 de zile – nu știam să dozez aproape de trei ori pe atât). Și pentru că HBO e un nume foarte important și o miză foarte mare.
Provocarea acestui proiect
Provocările au fost toate cele de mai sus și foarte greu de dus a fost pandemia. Noi am filmat practic în mijlocul valului 2. Am avut o permanentă panică despre Covid, nu de boala în sine în contextul ăsta, ci de ce ar fi însemnat pentru producția serialului dacă eu sau unii dintre oamenii cu care lucram îndeaproape s-ar fi îmbolnăvit. Și deci cel mai greu cred că a fost lucrul în sistemul ăsta total nou pentru toată lumea, cu reguli foarte stricte, protocoale și adaptare zilnică la tot ce se întâmpla în jur. Am încercat, pe perioada filmărilor, să limitez pe cât posibil contactul cu oamenii din afara echipei, iar asta m-a plasat într-o bulă spațială și temporală pe care nu o pot compara cu nimic din ce am trăit până acum, nici ca factură, nici ca intensitate.
Colaborarea cu Octav Gheorghe și actorii din distribuție
Toată bula asta despre care vorbeam a fost tare frumoasă pentru că am fost o echipă tare frumoasă. Fericirea aia de a fi pe platou am simțit-o aproape zilnic datorită lor și asta a adus înapoi toată energia bună pierdută cu panicile și anxietățile. Pe Octav nu-l cunoșteam înainte de Ruxx și mă bucur foarte mult că am lucrat împreună. Și chiar așa s-a întâmplat – am lucrat împreună, ne-am ajutat unul pe altul sincer, dezinteresat și la capacitate maximă. Cred că se întâmpla rar asta între doi regizori (români) pentru că orgolii, ego și alte tâmpenii. Cred că și eu și Octav suntem genul de regizori care nu fac meseria asta ca să fie mai buni ca ceilalți și care nu sunt în vreun fel de competiție, iar dacă sunt, sunt cu ei înșiși, nu cu ceilalți.
Iar despre lucrul cu actorii din distribuția principală, e destul de simplu pentru mine – dacă nu erau ei, nu se întâmplau multe dintre lucrurile foarte bune din Ruxx. E greu să ții un personaj un sezon întreg atunci când nu filmezi cronologic, mai ales dacă el are, din scenariu, transformări subtile și multe nuanțe în evoluție. Teoretic e pe umerii tăi, ca regizor, dar aici cu toții și-au luat-o și asupra lor, iar asta pe mine m-a ajutat enorm. Personajele din Ruxx sunt extrem de carismatice. Aș ieși la o bere oricând cu oricare dintre ele și cu oricare dintre actorii care le-au făcut vii și nu m-aș plictisi nicio secundă,
Cu ce ai vrea să rămână publicul
As vrea ca publicul să vrea să iasă și el la bere cu personajele din Ruxx, undeva în Bucureștiul care se vede tare frumos în serial.
La ce te gândești când auzi TIFF
Filme foarte bune, o super atmosferă, un oraș minunat și cel mai mișto public din România. De 17 ani de când merg, întotdeauna mă întorc de la TIFF cu cel puțin UN film care mi-a schimbat viața. În plus, de când sunt în facultate, majoritatea filmelor mele au fost proiectate în premieră la TIFF. Cum probabil se poate intui, momentul primei proiecții e extrem de emoționant pentru un regizor și extrem de important. Le țin minte pe toate în cele mai mici detalii și sunt extrem de recunoscătoare că s-a întâmplat așa. TIFF-ul mi-a făcut foarte mult bine și ca cinefil și ca cineast. În plus, pentru mulți ani am lucrat la TIFF. Am coordonat pentru câțiva ani workshop-ul de film pentru adolescenți Let’s Go Digital! și apoi pentru alți câțiva proiectul Transilvania Talent Lab. Știu ce înseamnă să lucrezi la un festival de film și știu și cât efort implică să construiești ceva atât de mare și complex cum a ajuns să fie TIFF-ul. Așa că am cel mai mare respect și admirație pentru toată echipa din spate căreia i se datorează foarte mult.
Credit foto: Adi Marineci
Cele mai importante schimbari ale festivalului
E clar ca a crescut enorm, mai multe secțiuni din festival, evenimente paralele, un accent pe industria de film internațională. Cel mai important e, cred, felul în care TIFF-ul a reușit să educe publicul în materie de cinema și e cea mai buna dovadă că se poate, pentru oricine se îndoiește. Publicul din Cluj știe cinema, respectă cinemaul, știe să se uite la un film, ce întrebări să pună și să își pună. Și asta nu are cum să nu aibă legătură cu atâția ani de expunere la cinema de calitate, pe care TIFF-ul îl promovează. A rămas neschimbată efervescența lui, senzația de apartenență la un grup de oameni pasionați de același lucru, informalitatea lui și un sentiment de camaraderie cu care mă întorc de fiecare dată de acolo.
Amprenta TIFF
TIFF-ul are continuitate iar continuitatea lui nu ține de numărul de ediții, ci de ce se întămplă cu oamenii din jurul lui. Cu spectatorii care revin de la an la an, cu echipa care se mărește și cu cineaștii pe care TIFF-ul îi descoperă și apoi îi susține. Eu am fost toate trei la un loc și am crescut pe lângă TIFF în toți anii ăștia – ca cineast, ca manager de proiect și ca spectator. Îi datorez enorm din cauza asta. Asta cred că face el, TIFF-ul, foarte special. Crește oamenii din jurul lui și îi crește frumos, deschiși la minte și îndrăgostiți de cinema.
