[Profesori altfel] Mihai Vladimirescu: Studenţii mei au voie să butoneze pe telefoane, pe laptopuri sau pe tablete. Au dreptul să îşi aleagă instrumentele care le facilitează învăţarea

În prima zi la catedră, din urmă cu 21 de ani, profesorul Mihai Vladimirescu le-a predat studenților săi litere din alfabetul grec. Și trecea printre rândurile din sală pentru a-i ajuta pe tineri să scrie, uneori chiar ținându-le mâinile cu mâna sa. Peste ani, a aflat că studenții săi îl numiseră ”Domnu’ Trandafir”.

Mihai predă și astăzi la Universitatea din Craiova, păstrând pasul cu vremurile, iar unul dintre reperele sale este acela că vede profesorul și studenții într-un parteneriat în procesul de învățare. Drept care, la finalul fiecărui curs sau seminar, le cere tinerilor feedback, încurajându-le exprimarea neîngrădită.

”Cel mai important lucru este să generăm în studenți emoția asociată întâlnirii cu o nouă idee. Cel mai bun semn al unei grupe bune este modul în care studenţii reacționează nu la tine, ca profesor, ci între ei, unul faţă de altul. Vorbesc când intri în sală? Dacă da, probabil că sunt bucuroși să fie acolo.”

Cunoașterea ar trebui să fie pe primul plan în învațământul universitar, mai zice Mihai. Iar cei mai buni profesori nu sunt cei care au un răspuns la toate întrebările, ci aceia care învață studentul să își pună întrebări, să caute. În 2007, Mihai Vladimirescu a primit Premiul „Profesor Bologna” oferit de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România. Discutăm în continuare despre studenții noilor generații și aflăm cum formulează el scopul examenelor din facultate.

Din biografie

Mă numesc Vladimirescu Mihai şi sunt un profesor pasionat de litere, de cuvinte şi de poveştile din spatele cuvintelor. Îmi plac foarte mult cuvintele. Milioane de combinaţii posibile pentru a exprima ce simţim, ce gândim, ce iubim, ce dorim, de ce ne temem. Cuvintele sunt printre cele mai frumoase lucruri din viaţă. 

Niciodată nu am avut vreun dubiu referitor la ceea ce mi-ar plăcea să fac în viaţă. Întotdeauna mi-a plăcut să împărtăşesc ceea ce ştiu. În copilărie joaca mea preferată era simularea rolului unui profesor, ceea ce mi-a şi atras anumite antipatii din partea copiilor de vârsta mea care preferau să îşi petreacă timpul liber în orice alt mod, nu continuând orele de la şcoală, cu un alt profesor.

De-a lungul timpului am avut câteva colaborări care mi-au marcat viaţa în mod fundamental. Mă refer în primul rând la rectorul Institutului Biblic Pontifical din Roma, profesorul José María Abrego de Lacy, specializat în istoria culturală a Orientului Apropiat şi în literatura ebraică intertestamentară. Pe parcursul întregului an academic 2004-2005 am avut bucuria de a colabora cu renumitul profesor Adrian Schenker de la Universitatea Misericorde din Fribourg (Elveţia), unde istoria textului biblic devenise o specialitate odată cu activitatea de catedră şi cu lucrările regretatului profesor Dominique Barthélemy. Realizările proprii în sfera didactică au fost facilitate şi de faptul că în anul 2000-2001 am beneficiat de un stagiu de cercetare la Universitatea Ebraică din Ierusalim (Israel) unde am avut marea şansă de a lucra cu specialişti de renume mondial în domeniul studiilor filologice şi biblice: Wayne Horowitsch, James Kugel, Hila Kobliner.

Primii ani de învățământ 

Am început cariera didactică în anul universitar 2000 ca preparator în cadrul Universității din Craiova. În cei 21 ani de activitate am predat discipline precum Istoria culturii şi civilizaţiei, Antropologie culturală, Studii biblice, Limba greacă veche, Limba ebraică biblică. De asemenea, în cadrul Centrului de Studii și Cercetări ale Istoriei, Culturii și Civilizației Evreilor din Sud-Estul Europei, al Facultății de Istorie a Universității din Craiova, am predat cursul de Limbă ebraică modernă (ivrit) și cursul de Cultură și civilizație iudaică.

Am fost permanent implicat în activități de cercetare și în activități didactice specifice, predând cursuri al căror caracter interdisciplinar și intercultural derivă din convingerea că un fenomen literar nu poate fi explorat corect fără a fi luate în calcul elemente extraliterare, precum cultura, societatea, limba, educația.

Prima mea zi la catedră a fost încărcată de emoţii, desigur: îmi aduc aminte că predam cursul de greacă veche şi am început ex abrupto, cu alfabetul, cu accentele şi cu spiritele. Întrucât nu toată lumea putea reda uşor literele am fost nevoit să merg printre rânduri, în sală, şi să îi ajut să le scrie, uneori ţinându-le mâinile în mâna mea. Am aflat ulterior, peste ani, ca obişnuiau să îmi spună Domnu’ Trandafir, iar acest lucru m-a bucurat nespus.

Învățământul românesc atunci

Cred că în trecut era mai multă rigiditate administrativă şi academică. Întrucât lumea se schimbă acum foarte repede, ceea ce am fost învățați la facultate în urmă cu douăzeci de ani nu ne mai este suficient pentru tot restul vieţii.

Învățături din predare 

Am avut momente în care m-am oprit în faţa sălii de curs şi mi-am spus: „nu pot face asta”. Eram epuizat. Apoi am intrat în sală, mi-am văzut studenţii şi – asta mi s-a întâmplat de foarte multe ori – am simţit un val de energie, o râvnă de a oferi tot ce am mai bun. Predarea cere dar şi oferă multă forță emoțională.

Învăţământul centrat pe studenţi îi încurajează pe studenţi să descopere modul în care învață cel mai bine, cum aplică diferite strategii de învățare şi cum înţeleg examenele ca pe o experiență de învățare, mai degrabă decât ca pe o verificare a cunoștințelor.

Prea mulți experţi descriu starea actuală a învățământului superior românesc, în special a științelor umaniste, ca pe o criză. Eu aş vorbi mai curând de un set continuu de probleme, o distincție care la început ar putea părea doar semantică. Din perspectivă umanist academică, termenii așa-numitei crize sunt întotdeauna aceiași: valorile corporative sunt foarte aproape de a copleși idealurile artelor liberale și de a transforma universitatea într-o instituţie focusată doar pe antreprenoriat.

Despre facultatea în care predai 

În prezent predau în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova. Studenții de azi prezintă niveluri mult mai variate de pregătire academică, culturală și lingvistică. Totodată, au o gamă mai diversă de așteptări și de nevoi.

La cursurile mele studenţii învăţă să simtă ceea ce grecii din vechime numeau “mângâierile filozofiei”, se plimbă cu Seneca pe străzile Romei pentru a-l asculta pe acesta spunând “cel mai mare imperiu pe care poţi să îl stăpâneşti eşti tu însuţi”, lasă în urmă iureşul străzii pentru a păşi în lumea din spatele textelor sacre şi trec de la micile frământări ale vieţii de zi cu zi în catedrala marilor gânditori ai lumii. Dacă învață să deblocheze aceste portaluri, nicio putere de pe pământ nu le mai poate lua cheia.

Mai multe despre studenții noilor generații 

Cel mai important lucru este să generăm în studenți emoția asociată întâlnirii cu o nouă idee. O predare abilă presupune reacții rapide. Trebuie să detectezi din mers ceea ce studenţilor li se pare cel mai interesant și să te orientezi în acea direcție. Gândiți-vă cum vă simțiți atunci când aveţi o discuţie foarte interesantă cu cineva și un străin intervine brusc și schimbă subiectul. Este extrem de frustrant ca cineva să pună frâna atunci când minţile sunt foarte implicate.

Unii studenți sunt tăcuţi nu pentru că nu se implică, ci pentru că apreciază atât de mult discuția încât sunt dispuși să contribuie la un moment dat doar cu ideile lor cele mai gândite. Cel mai bun semn al unei grupe bune este modul în care studenţii reacționează nu la tine, ca profesor, ci între ei, unul faţă de altul. Vorbesc când intri în sală? Dacă da, probabil că sunt bucuroși să fie acolo.

Chimia profesor-studenți 

V-aţi surprins vreodată repetând ad litteram ceea ce v-a spus odată, demult, în clasă, un profesor? Un cuvânt, o propoziţie sau o definiţie transmisă din generaţie în generaţie, ca o poveste? Acesta cred că este unul din semnele că acel profesor v-a marcat indelebil vieţii.

Cum este un profesor creativ

Oamenii văd creativitatea ca pe un dar de mare preţ pe care nu îl are toată lumea. Ce este unic la profesorii creativi? Au capacitatea de a profita la maximum de fiecare situație. Au o receptivitate la schimbare care le permite să întâmpine cu bucurie noile oportunități. Sunt curioși. Oamenii care comunică bine, se fac auziţi. Cuvintele care transmit o gândire clară sunt muzică pentru ureche. Pentru orice domeniu, o cerință esențială pentru succes este capacitatea de a-i face pe ceilalți să te înțeleagă. Unul din motivele cele mai importante pentru care studenții participă la un curs, indiferent care este cursul, este acela că aşteaptă să îi învățați să gândească și să se exprime clar.

Stilul tău de predare

Progresul educațional este indisolubil legat de păstrarea unui sentiment al valorii de sine. Este esenţial să îţi aminteşti de ce ai devenit profesor și să foloseşti acea energie. În fiecare zi, în jurul nostru, vedem dovezi că emoțiile oamenilor îi influențează pe cei cu care intră în contact. În calitate de profesor, trebuie să creezi acel curent emoțional în sala de curs. Cât de motivat eşti tu, ca profesor, atunci când spui că vrei să ai studenţi motivaţi? Nu trebuie subestimată niciodată influența pozitivă a contactului cu oameni motivați sau influenţa negativă a contactului cu oameni total nemotivați. Deşi profesorii ar trebui să considere emoțiile ca resurse, acestea sunt adesea ignorate.

Studenţii mei au voie să butoneze pe telefoane, pe laptopuri sau pe tablete. Nu le voi interzice niciodată studenţilor să folosească în sala de curs laptopurile, tabletele, chiar şi telefoanele mobile în silent mode. Au dreptul să îşi aleagă instrumentele care le facilitează învăţarea. Dacă se plictisesc şi îşi verifică conturile de instagram sau de facebook este de datoria mea să le prezint cursul într-un mod mai captivant.

Zece minute de conversație cu cineva pe care tocmai l-ai întâlnit sunt suficiente pentru a-ţi da seama dacă doreşti sau nu să ai mai mult de-a face cu persoana respectivă. În acel scurt timp poţi detecta o gamă largă de calități pe care eu le numesc „simțul vieții” acelei persoanei. Acesta include energia ei, abilitatea de a se concentra, amploarea viziunii, preocupările sale și, de ce nu, simțul umorului.

Studenții percep “simțul vieții” mult mai bine decât statutul, vârsta sau orice altceva ați putea încerca să-i învățați. Stilul personal le oferă un exemplu pe care pot alege să-l imite sau să-l respingă. Ei sunt singurii care vor stabili dacă acest tip de personaj este sau nu este binevenit în viața lor. Şi când spun asta nu mă refer la felul în care te îmbraci sau la ce fel de accent ai, ci la energia şi la bucuria cunoaşterii pe care li le transmiţi.

Oamenii sunt neimplicaţi doar atunci când li se cere să îndeplinească sarcini triste. Orice persoană care face ceva ce i se pare interesant, emană energie și transmite implicare. Dacă studenţii tăi par neimplicaţi, cel mai probabil acest lucru are ceva de-a face cu natura experienței de învățare pe care ai creat-o pentru ei.

Super-puterea ta

Una din cele mai periculoase idei în universităţi este aceea potrivit căreia studenţii nu ar fi interesaţi de un anume subiect întrucât li s-ar părea prea greu de înţeles. Studenţii sunt inteligenţi. Niciodată să nu faceţi greşeala să credeţi că titlul academic te face implicit cea mai inteligentă persoană din sală. Cei mai buni profesori nu sunt cei care vă oferă toate răspunsurile la toate întrebările, ci aceia profund entuziasmați de întrebările la care nu pot răspunde, cei care te învață cum să pui întrebări și să se îndoieşti de lucrurile pe care le înveți. În ultimii ani, s-a pus accent în universităţi pe evaluarea profesorilor de către studenţi, aceasta reprezentând chiar un punct important al grilelor de evaluare ARACIS. Întrucât am considerat permanent studentul drept un partener în procesul de învăţare şi am încurajat exprimarea neîngrădită a studentului, solicitându-le feedback la finalul fiecărui curs sau seminar, aprecierea de care m-am bucurat din partea studenţilor a contribuit la obţinerea Premiului „Profesor Bologna” oferit de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din Romania în anul 2007.

Școala românească de azi

Cred că situaţia actuală ne arată că în învățămîntul superior românesc contează foarte mult prestigiul, iar dezbaterea referitoare la calitatea învăţării ne spune ceva şi mai important: criteriile joacă un rol esenţial.

Metehnele 

Principala mea temere este că învățământul superior nu-şi mai urmăreşte scopul fundamental și durabil, acela de a provoca mințile tinerilor şi de a le dezvolta înțelegerea despre lume și, prin urmare, despre ei înșiși. În prea multe facultăţi, din prea multe domenii, această misiune nu mai are prioritate.

În învăţământul superior românesc contează foarte mult raportările, statisticile, procentele, factorul de impact al lucrărilor, granturile mari, promovările, premiile, listele lungi de publicaţii pe care nu le va citi nimeni niciodată. Ceea ce ar trebui să fie pe primul plan: cunoaşterea.

Cum ar putea fi reformat învățământul

În sistemul de învăţământ clasic, profesorii aveau o mare autoritate. În calitate de student, întregul tău viitor depindea de obţinerea aprobării profesorilor tăi. În virtutea dreptului lor de a te promova sau de a te pica, profesorii erau un fel de mici stăpâni. Să nu ne ascundem, mulți dintre profesori au abuzat de această putere. Unii încă o fac. Din acest motiv, mulți studenți au dezvoltat o profundă lipsă de respect față de profesia didactică. Chiar și studenţii care nu au fost ei înşişi nedreptăţiţi de un anumit profesor au ajuns să dispreţuiască un sistem care subminează valoarea și puterea personală. Trebuie să eliminăm aceste teribile forme birocratice de autoritate și să le înlocuim cu autoritatea naturală care rezultă din faptul că o persoană este în măsură să o ajute pe alta.

Cred că acei colegi obișnuiţi cu abordarea centrată pe profesor, pe „înțeleptul de pe scenă”, vor trebui să îşi evalueze rostul, metodele, să fie deschiși la schimbare și să înceapă să îşi modifice stilurile de predare.

Feedback-ul studenților a fost un aspect contestat al calității învățământului superior. Inițial a fost utilizat ca instrument de management al performanței didactice pe care mulți profesori l-au perceput ca fiind extrem de controversat. Treptat, instrumentele de feedback au început să fie recunoscute ca instrumente care pot îmbunătăți predarea și învățarea, ci nu neapărat ca instrumente de monitorizare pentru profesorii neperformanți sau neîndrăgiţi. Feedback-ul studenţilor cu privire la experiența lor în procesul de învăţare este util numai dacă se ţine cont de el.

Scopul examenelor 

În primul rând cred că examenele ar trebui să le ofere studenţilor posibilitatea de a arăta ceea ce știu, nu de a-i pedepsi pentru ceea ce nu știu.

Cea mai bună modalitate de a angaja mintea unui student este de a-i cere să facă ceea ce îi vine cel mai natural unei minți, și anume să încerce să înțeleagă lumea. În loc să-i provoace pe studenţi să-și dezvolte propria gândire, învăţământul tradițional le-a oferit studenţilor rezultatele gândirii altor oameni, aşteptându-se ca aceștia să poată gândi doar așa. Pentru a asigura o interpretare cu adevărat originală a oricăror date, întrebarea esențială este: „Ce părere aveți despre asta?” Dacă problema este formulată în acest fel, nu există nicio limită pentru originalitatea interpretării și, prin urmare, nu există nicio limită pentru energia şi pasiunea pe care studentul le poate investi.

Din pandemie

Ultimele trei semestre au fost despre compasiune, iertare, empatie, flexibilitate și umanitate. Este singura modalitate de a crea un mediu de învățare pozitiv în mijlocul haosului. Acestea sunt abilitățile care, oricum, fac din profesia noastră ceva minunat. Mi-am sunat un fost profesor din Elveţia care a rămas acasă, în autoizolare, din proprie iniţiativă, pentru mult timp. Am schimbat câteva cuvinte, după care m-a întrebat: „aş putea să te ajut cu ceva? Să îmi spui, te rog, dacă pot face ceva”. Are 82 de ani.

Posibile scenarii mai departe

Învățământul trebuie privit ca un proces care duce la crearea de sens. Profesorii din științele umaniste nu pot privi doar înapoi dacă doresc să aibă un loc în universitatea viitorului. Cred că imperativul actual de a fi practic, eficient și profitabil, care are o influență mare asupra mediului academic, va fi și mai puternic în viitor. Aceasta înseamnă că domenii precum filozofia, istoria artei și filologia, se vor confrunta în continuare cu un pericol constant de a fi considerate inutile.

Cererea studenților va continua să influențeze inexorabil deciziile bugetare, care la rândul lor vor dicta ca și mai puțini clasiciști să fie angajați în viitor sau ca programele de studii clasice să fie reduse sau eliminate complet. Pe de altă parte, reacția profesorilor la moartea studiilor clasice simbolizează cealaltă problemă monumentală cu care se confruntă ştiinţele umaniste acum. Nu numai că științele umaniste pierd bătălia pentru curriculum în fața unor discipline mai practice și mai prietenoase cu mediul de afaceri, dar și umaniștii pierd bătălia retorică pentru a defini sensul învățământului superior.

Sunt convins că instituţiile de învăţământ superior au acum ocazia unică de a se reinventa și de a investi mai mult în calitatea actului didactic, încercând să devină mult mai selective în ceea ce aleg să facă.