[Obsesii part-time] Laura Dragomir (Headvertising): Am început să fac sculpturi din fetru care înfățișau un personaj nou, o păpușă care îți zice despre cum e să fii om

Deși în liceu își lăsa creativitatea să ia forma poeziilor sau poveștilor despre un Bob inspirat de filmul Lost In Translation, Laura Dragomir a ales ASE-ul. Și-a dat seama repede că nu e locul ei, încă de când căuta să ofere un twist creativ fiecărui proiect pe care îl avea de făcut. A ajuns în cele din urmă în lumea publicității datorită implicării ei în toate evenimentele related to advertising, printre care Școala ADC.

“Abia în cruntul 2020 am început să creez pentru mine. Izolarea și singurătatea mi-au dat timp să experimentez cu tehnicile mai grele, ca needle felting sau sculptură, dar și cu teme mai sensibile. Animăluțele simpatice pe care le făcusem până atunci mi se păreau brusc doar niște creații umplute cu vatelină, dar goale de sens, care nu reușeau să transmită ceva autentic despre mine sau despre vremurile pe care le trăiam.”

Pasiunea ei de a crea povești și personaje din diferite materiale se amplifica la zilele de naștere ale prietenilor, atunci când voia să le arate printr-un mod autentic că ține la ei. În 2020, a profitat de timp pentru a aborda subiecte mai profunde, care vorbesc despre realitatea complicate pe care o trăim. O astfel de colecție este “E cineva acasă”, care vorbește cu sensibilitate despre revenirea din depresie. Mai multe din ce face Laura puteți găsi pe Instagramul ei, iar acest interviu e unul dintre motivele pentru care să îi dați follow.

Începutul în comunicare 

Drumul meu în comunicare a început cu un detur. În liceu, scriam poezie și scurte povești suprarealiste despre un prieten imaginar - Bob - inspirat de personajul din “Lost In Translation”. Doar că nu îmi era foarte clar în ce meserie s-ar fi tradus acest interes, poate ceva în film? Sau în publicitate? În clasa a 12-a, i-am spus lui tata că vreau să dau la SNSPA. După câteva zile m-a chemat în sufragerie și mi-a făcut semn să mă așez pe taburet. “Spune-mi 5 meserii pe care ai putea să le ai dacă termini SNSPA-ul.” M-am pierdut, am știut să răspund doar “copywriter”. Faptul că am picat “examenul lui tata” m-a făcut să mă îndoiesc de alegerea mea, așa că am ales drumul sigur al ASE-ului, Facultatea de Comerț și Turism, mai exact. Acolo nu m-am simțit la locul meu, încercam să dau un twist creativ sau neobișnuit oricărui proiect. Cum a fost în 2009, când mi-am dat licența în turism spațial, incluzând în lucrare randări cu proiectul Virgin Galactic al lui Richard Branson. Zilele trecute am aflat că au lansat, în sfârșit, primul zbor. Mă întreb dacă profesoara mea de licență a văzut știrea la televizor și dacă a avut o amintire vagă cu o fată vorbind timorată despre prețul piperat al unui loc în avionul care te duce în spațiu. A urmat apoi un master în marketing.

Ca să îmi potolesc setea de creativitate pe care ASE-ul nu mi-o satisfăcea, am început să particip la toate workshop-urile pe tema publicității pe care le găseam: Atelierele ADFel, Teach Me, iar în cele din urma Școala ADC, unde am luat coroniță. Asta mi-a deschis, în sfârșit, drumul spre o agenție de publicitate.

Pasiunea ta

Nu e ușor să mă uit înapoi și să găsesc un punct clar despre care să zic “aha, deci aici a pornit totul”. Poate că a început în școala generală, când bunica m-a învațat să cos flori pentru ora de educație tehnologică. Sau poate că a început cu adevărat în facultate, când am făcut pentru tata un mic pinguin din lut pentru colecția lui de magneți de frigider.

Etapele acestui drum

Mult timp, ani la rând, dorința mea de a face lucruri de mână se trezea doar în ajunul zilelor de naștere ale prietenilor sau a ocaziilor în care e frumos să oferi cadouri. După orele de muncă, noaptea mă găsea aplecată deasupra biroului de acasă unde coseam făpturi din fetru, care speram să-i bucure și să-i surprindă pe primitori. Era felul meu de a arăta lumii că țin la ea.

Abia în cruntul 2020 am început să creez pentru mine. Izolarea și singurătatea mi-au dat timp să experimentez cu tehnicile mai grele, ca needle felting sau sculptură, dar și cu teme mai sensibile. Animăluțele simpatice pe care le făcusem până atunci mi se păreau brusc doar niște creații umplute cu vatelină, dar goale de sens, care nu reușeau să transmită ceva autentic despre mine sau despre vremurile pe care le trăiam. Atunci am început să fac sculpturi din fetru care înfățișau un personaj nou: o fetiță care poate sunt sau nu eu, dar care sigur încearcă să-ți zică ceva despre frici, singurătate sau fragilitate. O păpușă care îți zice despre cum e să fii om.

De curând mi-am încercat mâna cu două sculpturi funcționale într-un proiect pe care l-am numit “E cineva acasă”, despre semnele subtile de viață ce au loc în interiorul unui om care încearcă să-și revină din depresie. 

Cadouri pentru colegi 

 “Handle yourself with care”

“When alone, keep yourself afloat” 

“There’s somebody home” - incense burner 

“There’s somebody home” - candle holder

Cum ai prins skill-ul

Pasiunea asta a mers mult timp pe o benzină numită “îndemânare”. Dar, din când în când, mai trebuie să consulți și manualul de bord. De undeva trebuia să învăț care ar fi cel mai potrivit tip de lut sau cu ce fel de ustensilă aș putea să modelez un năsuc de câțiva milimetri. Așa că anul trecut am început să urmăresc un sculptor pe YouTube și să absorb cât mai mult din procesul lui. Mai am pe watchlist câteva cursuri Domestika. 

Alte creaturi delicate pe pagina de Insta

Schimbări & transformări 

Lucrurile pe care le fac acum sunt mici versiuni ale mele, un fel de autobiografie din lut sau din fetru. Dar nu vreau să mă opresc aici. De curând am început să lucrez la primul meu bărbat :) - una din mai multe păpuși pentru un proiect pe care îl fac cu un prieten. 

Timp & efort 

Atunci când lucrez la un proiect, îi dedic orele de după muncă, orele din weekend și orele din pat, în care nu reușesc să adorm. Cel mai greu a fost să fiu blândă cu mine, să accept că e ok să iau pauze și să dau mai încet butonul de volum al criticului meu interior - vocea e tot acolo, dar e din ce în ce mai slabă. Partea bună e că acum mai aud o voce. Când fac treabă prin casă, se mai întâmplă să-mi intersectez privirea cu o păpușă. Atunci aud “Hei, tu ai făcut asta!” și e ca o bătaie pe umăr.

Descoperiri

O surpriză recurentă e să aflu că oamenii apreciază ceea ce fac. De exemplu, o prietenă m-a întrebat într-o zi dacă aș vrea să-i vând una dintre păpuși ca s-o facă cadou cuiva căruia a văzut-o și a îndrăgit-o. Am fost măgulită, dar după ceva timp de gândire am zis “nu”, pentru că nu mă puteam despărți de prima mea fetiță din fetru. O altă supriză a fost când un prieten mi-a propus să creez păpuși pentru un proiect la care lucrează. La asta am zis “da”. 

Legătura dintre comunicare și pasiunea ta

Toate se întâlnesc la mine în cap, unde au un spațiu generos, de 59 cm în circumferință. Mereu am fost un copywriter vizual, dacă pot să zic asta. Când mă gândesc la un proiect, primul lucru care îmi vine în minte e mereu o imagine. Uneori e o cârtiță care dansează noaptea în grădină, altă dată e o fetiță curajoasă care plimbă în lesă un dinozaur. 

Într-o lume ideală, nu ar trebui să mă împart între ele. Aș scrie un scenariu pentru o reclamă stop-motion și tot eu aș face păpușile care apar în ea.

Echilibrul dintre viața profesională și hobby-uri

Uneori trebuie să renunți la niște lucruri ca să ajungi unde vrei, ca la niște saci de nisip pe care îi arunci din balon. Eu, de exemplu, am renunțat la ieșitul pe afară după orele de muncă sau am rărit mersul la film ca să pot să-mi dedic timpul câștigat creațiilor mele. Dar pe mine asta nu mă deranjează atât de tare, am fost mereu o creatură de interior.