[Profesori altfel] Venera Roth-Gross: În anii recenți elevii au învățat să spună mai deschis ce îi doare, ce își doresc. Luptă pentru drepturile lor

A devenit profesoară în primii ani după Revoluție, când praful vechiului era așternut încă în strat foarte gros prin toate școlile, iar tehnologia lipsea cu desăvârșire. Venera Roth-Gross își amintește primii săi ani la catedră și cum dactilografia testele de limbă engleză la mașina de scris, folosindu-se de câte cinci file de indigo odată.

Sunt profesori care au rămas în trecut, blocați în ”pe vremea mea…”, nu sunt în pas cu vremurile, cu tehnologia, și, mai ales, cu mințile deschise al elevilor de astăzi. Venera este, însă, un profesor altfel. Și am descoperit cu bucurie, construind la seria noastră, că sunt tot mai mulți astfel de dascăli în învățământul primar și gimnazial. Dintre cei care aduc în discuție dragostea pentru copii, dintre cei care recunosc în fața lor când greșesc. Dintre cei care au coborât de pe piedestalul înalt al autorității mai aproape de cei cărora le predau, de orice vârste ar fi ei. Dintre cei care aplică metode moderne de predare, așa cum face și Venera Roth-Gross, care își infuzează orele de limbă engleză cu literatură, film și media.

"Încerc să fiu la curent cu ce le place copiilor. Să trăiesc în prezentul lor. Care e așa de fain! Încerc să modelez comportamente cu fapta, nu doar cu vorba. Iar ei când vorbesc despre mine în absența mea, am aflat că îmi zic simplu, Venera. Iar asta e de bine".

În prezent, Venera Roth-Gross predă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița și vorbește în continuare despre metehnele școlii românești și despre elevii viitorului.

Din biografie

Sunt Venera Roth-Gross, născută în Întorsura-Buzăului, jud. Covasna, trăită în Brașov (Liceul Unirea – clasa de traducători), Cluj-Napoca (Facultatea de Litere – secția engleză – italiană) și acum Bistrița (profesor de engleză la C. N. „Andrei Mureșanu”). Mă pasionează cunoașterea. Poate sună pompos, dar chiar așa e. Îmi place să știu, să aflu, să mă informez, să cunosc. Altfel nu cred că aș putea să am pretenția să îi învăț ceva pe alții.

Prin clasa a VIII-a eram calificată la faza națională și la Olimpiada de lb. și literatura română, și la cea de biologie – am ales româna și cred că atunci a devenit clar că voi fi profesor și nu medic. Profesor de engleză, nu de română, pentru că mi s-a părut mai cool și mai orientat spre viitor / Occident – erau anii imediat de după Revoluție.

Primii ani de învățământ

Primii ani au fost mai grei pentru că îți ia ceva timp să faci acele reglaje în tine însăți și în „mânuirea” clasei de elevi. E o perioadă de grație, cumva, cauți calea aia îngustă, linia fină pe care vei păși mai apoi întreaga ta viață profesională – modul cum te raportezi la și comporți cu elevii tăi.

Țin minte că la sfârșitul primului an, un an muncit pe brânci, o elevă mi-a scris pe fișa de feedback „vă îmbrăcați prea serios, ca o persoană mai în vârstă”. Mă amuz acum, pentru că cine mă cunoaste știe că mă îmbrac super casual, aproape ca elevii mei. Dar probabil atunci, tânără și speriată cum eram, am crezut că așa voi inspira mai mult repect.

Învățământul românesc atunci

Am predat în primul meu an în orașul meu natal, Întorsura-Buzăului, unde nu mai avuseseră la liceu profesor calificat de mult timp. Așa că directorul mi-a dat o normă și jumătate. Vă dați seama ce înseamnă asta pentru un profesor începător ? Dactilografiam testele la mașina de scris, cu câte 5 file de indigou, deci scriam de cate 5-6 ori un test cap-coadă ca să aiba toți elevii câte o copie în față. Greu. M-au salvat în primii ani caietele mele de engleză din liceu. Pentru că am avut cea mai tare profesoară de engleză de pe planetă, doamna Magdalena Luca. Încercam să predau cum făcea dânsa. Și cred că am pornit cu dreptul.

Lecțiile primilor ani la catedră

Primii ani de învățământ m-au învățat să predau ! Din păcate, metodica și practica pedagogică din facultate nu m-au ajutat prea mult. Eram doxă de teorie, dar habar n-aveam CUM se face. Learning by doing a fost, clar. Norocul meu e că îmi place la nebunie ceea ce fac, deci am învățat și m-am perfecționat mereu, o fac și acum și o voi face până la pensie.
Cred că studenții beneficiază de prea puține ore de pregătire pedagogică și metodică. Auzim mereu cât de multe ore de pregătire fac cei care devin profesori în Finlanda. Așa e firesc. Asta nu e o meserie ușoară și nu o poți face dacă nu ești foarte bine pregătit.

Școala unde predai acum

În prezent predau la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița. E una dintre cele mai bune școli din județ. Am mai predat ( timp de patru ani, respectiv un an) și la alte școli din oraș, dar am ales această școală în 2006 pentru că imaginea generală era de „acolo se face școală serioasă”. Mi-am dorit să am elevi pasionați de limbile străine, de engleză, să pregătesc copii până la cel mai înalt nivel posibil. Și pot să spun că o fac. Elevii vin la școala aceasta tot din motive de „școală serioasă”. Am elevi buni, deștepți, preocupați de viitorul lor profesional, mă consider norocoasă din acest punct de vedere.

Elevii noilor generații

Elevii despre care pot să vorbesc sunt cei cărora le predau sau le-am predat. De 20 de ani de când sunt profesoară nu aș putea spune că profilul elevului s-a schimbat radical. Am avut elevi grozavi și în primii ani de muncă, am și acum. Copiii sunt copii indiferent de epocă, dacă îi iubești cu adevărat și îi pui mereu pe primul loc în ecuația educațională, totul va fi bine.

În anii recenți elevii poate au învățat să spună mai deschis ce îi doare, ce își doresc. Comunicarea e acum reală, adică merge ”both ways”. Luptă pentru drepturile lor. Dacă nu o fac, eu îi încurajez mereu să o facă. E un bun exercițiu pentru viața de după școală.

Elevii vor să vadă în fața lor un om căruia îi pasă de ei. Nu un livrator de informații. Informațiile se găsesc și pe Internet. Ei au nevoie de un facilitator, de un mediator, de un interpret, de un ghid. Unul empatic. Unul îndrăgostit de meseria sa. Ei miros de la distanță omul plictisit, care a venit în clasă doar ca să poată semna condica la sfârșitul zilei. Și nu vor învăța niciodată nimic de la persoana respectivă.

Chimia profesor-elevi

Chimia dintre profesor și elevi e importantă. Clasa e un grup eterogen, chimia nu se produce cu 100% din elevi, e firesc. Dar dacă ești pe aceeași lungime de undă cu majoritatea clasei, lucrurile vor merge bine. Nu toți elevii au engleza printre materiile favorite, clar, dar scopul orelor mele e să se producă progres. Dacă la sfârșitul liceului elevul a progresat în raport cu el însuși, cu ce știa în clasa a IX-a, e bine. Cu cât a progresat mai mult, cu atât mai bine.

E adevărat, învățarea se poate produce și când nu există chimie, când alte motivații exterioare puternice acționează, dar nu e situația ideală.

Stilul tău la catedră

Eu la catedră sunt eu. Sunt autentică și cred că elevii simt asta. Sunt aceeași în școală și în afara ei. Muncesc zi de zi, sunt serioasă și temeinică, urăsc lucrurile fușerite sau neterminate, superficialitatea și „miserupismul” . Bănuiesc și sper că asta se vede în ceea ce livrez la clasă. În schimb, cer aceleași lucruri de la elevi : seriozitate, lucru temeinic făcut, implicare.

Îmi place să fiu permanent la curent cu tot ce e nou în domeniul acesta: metode, mijloace de predare, tehnici noi, abordări diferite. De aceea și merg la cursuri și formări care mi se par relevante în mod constant. Și apoi aplic la clasă, iar elevii par fericiți că la această materie nu se folosesc metode prăfuite și greoaie. Infuzez orele de limba engleză cu cât mai multă literatură, film (artistic și documentar) și elemente de educație media. Pentru că simt că datoria mea e și aceea de formator de oameni, nu doar de „învățător” de limba engleză. Limba engleză vine la pachet cu valori, atitudini, sfaturi de viață.

Super-puterea ta

Nu cred în super-puteri :) Dar de dragul jocului aș putea spune că super-puterea mea e dragostea pentru copii. Când se simt iubiți, ascultați, înțeleși, răspund înapoi la fel. A nu se înțelege că-s perfectă. :) Greșesc uneori față de ei, dar îmi recunosc apoi greșeala și îmi cer iertare. Asta ajută în relația cu ei. Îmi fac treaba cu seriozitate și cred că și asta le place, in the long run. Încerc să fiu la curent cu ce le place lor. Să trăiesc în prezentul lor. Care e așa de fain! Încerc să modelez comportamente cu fapta, nu doar cu vorba. Iar ei când vorbesc despre mine în absența mea, am aflat că îmi zic simplu, Venera. Iar asta e de bine.

Elevii viitorului

Generațiile viitoare vor aprecia profesorul – ghid. Care să le „lumineze” calea, să le ofere repere, să le faciliteze cunoașterea, să îi învețe să învețe. Profesorul căruia îi pasă de elevii din fața lui. Care îi percepe ca pe niște ființe, nu ca pe niște receptaculi de informație. Care ține pasul cu vremurile, nu rămâne încremenit în „pe vremea mea…”

Școala românească de azi

Școala românească te învață să muncești mult acasă, pe cont propriu, ca să ai succes într-un domeniu. Școala românească e cea mai tare la teorie. Din păcate, ruptă de practică. Școala românească (încă) are o seamă de profesori minunați, care fac lucurile să se miște puțin câte puțin. Ar fi bine să fie mai mulți.

Metehne

E profund inechitabilă. Lasă în urmă o mulțime de copii. Fără remușcări.
E ruptă de realitatea prezentă. Și nu văd guvernanții care să aibă curajul de a zgudui din temelii sistemul și a-l reconstrui în paradigma modernității.
Nu are elevul în centrul preocupărilor. Și nici măcar profesorul. Nici nu știu ce are școala românească în centrul preocupărilor.
E subfinanțată. Cronic. Maladiv.

Cum ar putea fi reformat învățământul

Cu o muuuuuult mai bună pregătire a viitorilor profesori în facultate.
Cu o finanțare decentă.
Cu revizuirea curriculară dusă până la capăt.
Liceeni să aibă mai puține discipline de studiu, din care unele alese de ei și pe care să le studieze în regim intensiv.
Profesorii să fie evaluați măcar de 3-4 ori de-a lungul carierei de niște entități independente, profesioniste și echidistante. Altfel încremenesc pe vecie la catedre niște iluștrii miserupiști titulari.
Profesorii să aibă o mai mare libertate în a alege CUM predau elevilor ceea ce este prevăzut în programă.

Din pandemie

Deși eu personal am învățat și m-am perfecționat în pandemia asta cât pentru 10, pentru că nu am vrut să îmi dezamăgesc elevii și am considerat că e de datoria mea să fac asta, nu pot spune că perioada de învățare online a fost cel mai fericit lucru care s-a întâmplat educației din România.

Online-ul ne-a luat pe nepregătite (cum altfel ? :) ) și nu toată lumea a fost conștiincioasă și serioasă. Includ aici atât profesori, cât și elevi.
Dar marele plus este că toată lumea cred că a înțeles, în sfârșit, că digitalizarea e un MUST și trebuie făcută repede. Că nu mai putem fără ea. Atât metodele de predare adaptate mediului online, cât și dotarea cu mijloace tehnologice a școlilor românești.

Posibile scenarii post-pandemie

Încă nu pot întrevedea scenarii post-pandemie, pentru că tulpina Delta a Coronavirusului îmi încețoșează momentan orizontul. Deci întrevăd tot scenarii pandemice. Cu mască, dar măcar la școală. Sper din suflet ca guvernanții să înțeleagă că școlile trebuiesc închise ultimele și deschise primele. Că online-ul a fost ok pentru un procent destul de mic de elevi, iar pentru o mare parte a lor a însemnat un an aproape pierdut de școală.

Iar pentru viitorul mai îndepărtat întrevăd o fericită împletire a școlii din clasă cu elemente digitale și media.