Când profesorii reușesc să treacă de cealaltă parte a catedrei și să înțeleagă nevoile elevilor lor, devin mentori pentru generații întregi. Este cazul Luminiței Vilae, care acum 14 ani a înființat la liceul unde preda în Alexandria trupa de teatru adolescent Alter Ego. Răzvan, Simona, Iulian, Mariana, Nicoleta, Diana, Sebastian, Andrei, Mădălina, Bogdan și Alexandra sunt membrii actuali ai trupei. Lucrând cu ei, Luminița a văzut cum teatrul le dă curaj adolescenților și îi învață că vocile lor se aud mai tare atunci când lucrează împreună.
"Energia festivalului, oamenii frumoși pe care îi întâlnești, atelierele de dezvoltare personală, prieteniile pe care le legi în cadrul festivalului, ne determină să ne dorim participarea an de an la festival. Pentru noi, Ideo Ideis e tabăra de care aveam atâta nevoie."
Alter Ego este una din cele 9 trupe din toată țara care participă la Ideo Ideis. Pentru că Ideo a crescut de la an la an, odată cu tinerii care vin la festival, ediția 2021 a luat forma unui manifest social și artistic. Între 9 și 15 august, adolescenții vor continua prin workshopuri și evenimentele pregătite de organizatori călătoria către descoperirea sinelui începută în trupel lor de de teatru.
Ca să aflăm cum se simte experiența Ideo chiar de la sursă, am povestit alături de coordonatoarea trupei Alter Ego în materialul următor.
Lucrul cu adolescenții
Să coordonezi o trupă de teatru de adolescenți înseamnă provocare, adaptare, energie, veselie și multă răbdare. Toate acestea sunt însoțite de o sumă de responsabilități, încă din momentul în care faci preselecțiile. Tot timpul trebuie să te asiguri că fiecare membru al trupei se simte confortabil, că face ceea ce-i place, de aceea, de cele mai multe ori, îi las pe ei să aleagă. Sunt fericiți când au oportunitatea să aleagă textul, să vină cu propuneri legate de alegerea recuzitei, a decorurilor, a sunetului.
Cele mai mari satisfacții
Fericirea pe care o văd pe chipurile lor, zâmbetele sincere, îmbrățișările calde înainte și după spectacole, prieteniile care se leagă, entuziasmul lor, dezvoltarea lor personală, curajul pe care îl câștigă pas cu pas, dar, mai ales, mulțumirile lor sincere pentru tot ceea ce fac pentru ei reprezintă cele mai mari satisfacții ale mele.
Membrii Alter Ego
Membrii trupei de teatru “Alter Ego” sunt adolescenți dornici să facă parte dintr-o echipă, mereu în căutarea unor oportunități care să-i ajute să se autodepășească, tineri care au mereu de spus ceva și care vor să fie ascultați.
Povestea trupei Alter Ego
În urmă cu 14 ani, luam decizia de a înființa o trupă de teatru la liceul unde predau. Am simțit că adolescenții au nevoie de un spațiu în care să se simtă confortabil, un loc în care să-și exprime sentimentele, au nevoie de prieteni. Nu a fost nevoie să conving pe nimeni, doar am propus și, în câteva zile , trupa era formată. Împreună am ales numele. Alter Ego ne reprezintă, e un alt eu, unul fericit, implicat și apreciat.
Este destul de greu să o luăm de la capat în fiecare an, dar o facem de fiecare data. Într-un an, 7 membri au terminat liceul. A fost greu să formăm o nouă echipă, dar dorința a depășit orice obstacol.
Ma pot numi o norocoasă. Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez în echipă. În plină pandemie, când aveam cea mai mare nevoie ca cineva să ni se alăture, Liliana Răducu, o bună prietenă și consilierul educativ al liceului, a venit alături de noi.
Puterea lui împreună
Lucrăm în echipă, am învățat să ne respectăm, suntem ca o familie, asta ne aduce ÎMPREUNĂ mereu.
Zilele fierbiți din luna iulie când facem repetiții pentru festival, râsetele colegilor la ora 7 dimineața, Bogdan care întârzie mereu, Andrei care ne mobilizează pe toți, toate acestea ne adună împreună și e tare fain.
Cum te crește o trupă de teatru
O trupă de teatru pentru adolescenți te mentine mereu în formă, mereu tânără. Nu ai voie să obosești. Indiferent de ce meserie vei avea în viață, ai nevoie de curaj, ai nevoie să ai încredere în tine și să ai puterea și curajul să îți susții ideile. Toate acestea le poți dezvolta prin teatru. Aici înveți să lucrezi în echipă, să asculți și să respecți. Înveți să ai încredere în forțele proprii, să fii punctual, să oferi și să primești, să fii responsabil și să zâmbești, da, să zâmbești.
Vara înseamnă Ideo Ideis
Dacă e vară, atunci e Ideo Ideis.
Participarea la Festivalul de Teatru Tănăr “Ideo Ideis” reprezintă cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o. Energia festivalului, oamenii frumoși pe care îi întâlnești, atelierele de dezvoltare personală, prieteniile pe care le legi în cadrul festivalului, ne determină să ne dorim participarea an de an la festival. Pentru noi, Ideo Ideis e tabăra de care aveam atâta nevoie.
Crescând alături de Ideo
Ideo Ideis e oaza de cultură de care avem nevoie an de an. Am participat la trei ediții până în acest moment: 2017, 2019 și 2020. Fiecare ediție ne-a ajutat să creștem și mai frumos, să ne dorim să fim din ce în ce mai buni, să promovăm festivalul în comuninate.
De la festival la manifest
Ideo Ideis a devenit un manifest artistic și social într-un moment în care tinerii au mare nevoie ca cineva să îi asculte, să îi unească, dar cel mai important, să le dea frâu liber creativității.
E necesar ca acest fenomen să ajungă în cât mei multe orașe.
Sfaturi pentru adolescenți&părinți
Să aibă curaj și să se alăture fenomenului Ideo Ideis, cu trupă, fără trupă, voluntar, participant, specator, nu contează, teatru să fie.
Adulții să își facă timp și să participe la activitățile din cadrul festivalului. E mult până vii o dată, apoi doar aștepți să vină luna august și, crede-mă, îți vei planifica concediul în funcție de datele festivalului.