E rușinos să pui întrebări legate de modul în care funcționează propriul tău corp. Ăsta e mesajul pe care îl primesc adolescenții atunci când în țara lor educația sexuală e încă un subiect tabu. SECS se implică activ ca să diminueze această mentalitate și să normalizeze genul ăsta de conversații legate de sexualitate. De asta, de fiecare dată când se implică într-un proiect nou, Corina Bimbașa caută să ajungă direct la adolescenți. Se ocupă cu partea de comunicare și advocacy în cadrul SECS, iar noul lor podcast Talk for Youth le vorbește adolescenților pe limba lor despre subiecte atât de necesare în creșterea lor.
"Ne dorim să le transmitem tinerilor că drogurile și alcoolul nu sunt soluții pentru problemele lor, că e important să-și facă controale medicale de rutină, cum să recunoască tulburările de alimentație, ce să facă în cazul unor cazuri de bullying, că în societate întâlnim norme de gen și inegalități asupra cărora putem reflecta și pe care le putem schimba tocmai pentru a cultiva valori precum empatia, egalitatea, incluziunea și diversitatea."
Timp de 5 minute, cât ține un episod, adolescenții simt că asistă la o discuție cu prietenii. Asta pentru că Ana și Luca, personajele din podcast, vorbesc cu lejeritate și lipsă de prejudecăți despre întrebările firești ale adolescenței. Schimbările corpului, relațiile cu ceilalți, preconcepții, toate se regăsesc în episoadele Talk for Youth. Poate fi ascultat pe Youtube, Spotify, Apple Podcasts sau Google Podcasts, așa că nu aveți nicio scuză ca să nu îi dați o șansă și să spread the word.
Corina ne-a povesit, printre alte subiecte importante, de ce informarea e cea mai bună politică de prevenție.
Despre tine
Sunt Corina Bimbașa, Coordonator Comunicare și Advocacy în cadrul SECS. Din acest rol, mă asigur de buna vizibilitate a organizației, atât prin comunicarea specifică proiectelor în desfășurare cât și legat de inițiativele de sustenabilitate a SECS. Urmărim astfel cele mai potrivite modalități de a interacționa cu beneficiarii noștri, fie aceștia din categorii vulnerabile, instituții, alte ONG-uri sau specialiști.
Sunt de profesie psihoterapeut iar una din pasiunile mele, pe care o manifest în ambele roluri, este preocuparea pentru starea de bine a persoanelor și a relațiilor în care acestea sunt implicate. Chiar și în acest proiect, am ales, împreună cu colegii mei, modalitatea de informare potrivită tinerilor, folosindu-ne de dialog pentru a împărtăși și a stârni curiozitatea tinerilor cu privire la temele noastre.
Misiunea SECS
Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală este cea mai longevivă organizație din România care promovează dreptul la sănătate sexuală și reproductivă încă din 1990. Noi credem că sexualitatea este o componentă esențială a fiecarei persoane pe parcursul întregii vieți, parte integrantă din starea de bine fizică, mentală și socială. Credem într-o societate care valorizează diversitatea, toleranța și incluziunea socială.
Încă de la începutul înființării sale, SECS a introdus și promovat în România abordări noi care și-au dovedit eficiența în alte țări, toate destinate creșterii accesului unui număr mai mare de oameni la servicii de calitate de sănătatea reproducerii. În prezent, SECS promovează drepturile sexuale și reproductive, ca drepturi ale omului, iar programele SECS se adresează cu precădere tinerilor, comunităților vulnerabile și persoanelor aflate în dificultate.
În ultimii doi ani, echipa SECS a fost implicată într-un amplu proiect internațional, „My Body, My Rights!”, alături de organizații din Bulgaria și Serbia, sub coordonarea Federației Internaționale pentru Planificare Parentală - Rețeaua Europeană. În cadrul proiectului am creat o aplicație mobilă gratuită cu informații privind sănătatea reproducerii, disponibilă în limbile română, bulgară, sârbă și engleză. Aplicația Myra oferă utilizatorilor informații personalizate despre contracepție, sexualitate, relații, sarcină, fertilitate și multe altele.
Podcastul Talk for Youth
Așa cum spuneam, o mare parte din munca noastră merge către informarea a tinerilor în privința lucrurilor esențiale care le influențează viața, mai ales în această perioadă a vieții. Căutăm constant cele mai bune mijloace prin care mesajul nostru poate ajunge la un număr cât mai mare de adolescenți. Ne-a venit ideea podcastului pentru că este un vehicul accesibil tinerilor, dar și datorită creșterii popularității acestui mediu în România.
Despre tineri, pentru tineri
Vrem să ajungem la 10 mii de tineri din țară, cu vârstele cuprinse între 16 și 20 de ani. Credem că informarea este cea mai bună politică de prevenire și abordare a problemelor de sanatate în dezvoltare la adolescenți. Ne dorim ca tinerii sa obțină informații corecte din surse sigure și oficiale, așa cum sunt sursele din care ne-am documentat noi pentru acest podcast.
Meet Ana&Luca
Ana și Luca sunt două personaje fictive, doi tineri informați care discută relaxat despre multe teme pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi. Prin poveștile lor, ne dorim să le transmitem tinerilor că drogurile și alcoolul nu sunt soluții pentru problemele lor, că e important să-și facă controale medicale de rutină, cum să recunoască tulburările de alimentație, ce să facă în cazul unor cazuri de bullying, că în societate întâlnim norme de gen și inegalități asupra cărora putem reflecta și pe care le putem schimba tocmai pentru a cultiva valori precum empatia, egalitatea, incluziunea și diversitatea. Acestea și multe alte teme sunt subiectele celor 24 de episoade din podcast, gândite ca niște conversații scurte, de 5-7 minute.
Cele mai mari provocări
Împreună cu colegii mei, i-am învățat din mers limbajul și tot procesul: de la partea de scenarii, trecând prin înregistrarea, cu nenumăratele ei duble, prin editarea audio și, în cele din urmă, lansarea lui pe aplicațiile dedicate de podcasting și promovarea.
Cea mai mare provocare a fost să punem într-un limbaj accesibil temele mari și adesea complicate pe care le abordăm în podcastul nostru. Să transmitem mesajul fără să folosim prea mulți termeni științifici sau medicali, să redăm situații în care ascultătorii s-ar putea regăsi.
Rămâne în continuare o provocare și suntem în mod deosebit interesați să vedem reacțiile tinerilor la episoadele podcastului și mai ales să le cunoaștem nevoile astfel încât să venim în întâmpinarea acestora.
Amintiri dragi de la lucru
Discuțiile cu echipa și cu actorii care au jucat rolurile celor două personaje, care porneau de la câte unul din subiectele episodului și continuau mult timp până să ne întoarcem la treabă – a fost unul din semnele că ceea ce facem noi are sens, este util tinerilor și poate va putea aduce o schimbare. Și, fără îndoială, bâlbele și toate momentele amuzante din studioul de înregistrare, care au fost scoase la montajul de sunet, au dat viață proiectului din culise.
Dorințe&așteptări
Vrem să continuăm proiectul printr-o serie de articole scrise de specialiști, pornind de la cele 24 de teme ale podcastului. De asemenea, vrem să ajungem și la alți profesioniști care lucrează cu tineri, podcastul fiind o unealtă foarte bună, care poate fi folosită ca punct de plecare pentru discuții despre toate aspectele care le influențează adolescenților viața și relațiile cu ceilalți.
Cu ce rămân adolescenții
Știm cu toții că adolescența poate fi o perioadă provocatoare. Cu atât mai greu navighezi prin ea dacă nu ai informații despre schimbările corpului tău, despre cum să interacționezi cu ceilalți, despre societate și preconcepțiile care ne pot afecta relațiile cu ceilalți. Noi nu oferim toate răspunsurile, dar vrem să deschidem câteva conversații necesare despre aceste teme. Ne dorim să îi informăm, să creăm oportunitatea de a reflecta asupra unor realități cu care se confruntă, dar și să le transmitem că nu sunt singuri, că și alți tineri trec prin aceleași lucruri, că este o etapă firească. Și dacă au mai multe întrebări, ne găsesc pe secs.ro.