Pe lângă cât de bine este să aibă un program de lucru, chiar dacă nu merge la birou de dimineață, în papucii de freelancer ilustratoarea Alexa Andra Anastasia a descoperit și că uneori îi place să deseneze în pat. În timp ce își bea cafeaua. În viitorul apropiat se gândește să facă un shop online unde să își vândă ilustrațiile și să renunțe, astfel, la lucrul pe comenzi. Care uneori devine greu, mai ales când apar blocajele.
"Mi-aș dori să avem o galerie de artă doar pentru ilustratori, una imensă dacă se poate, să cuprindem toți ilustratorii mișto din țara asta".
Alexa Andra Anastasia crede că tredurile în ilustrație vor rămâne orientate pe culori puternice, forme, personaje și mesaje care țin de încălzirea globală, sănătate, educație și alte probleme la care ochii maselor sunt mai deschiși în ultima vreme.
Despre tine
Desenez de toate, cam ce îmi vine în minte în momentul respectiv.M-am reapucat de desenat în primul an de maternitate că nu știam ce altceva să fac, iar desenul era singurul lucru pe care îl puteam face de acasă.
Proiectele care te atrag
Proiectele ideale pentru mine, sunt cele in care am libertate. Prefer proiectele in care mi se da o tema si apoi desenez cam ce imi trece mie prin cap pe subiectul respectiv.
Procesul creativ
Majoritatea ilustratiilor pe care le-am facut in ultimii doi ani au fost digitale asa ca procesul e unul simplu, de obicei schitez anumite elemente pe foaie si apoi le mut pe tableta grafică, le arăt clientului și de acolo, adaug sau scot ce nu-i place, schimbăm culori dacă trebuie până ajungem la produsul final.
Inspirația și blocajele
Inspirația o găsesc în toate lucrurile și persoanele din jurul meu, de la familie, la ceva citit într-un articol, la locurile pe care le-am vizitat, în natură. Găsesc mereu inspirație, problema e că de ceva timp mă confrunt cu un blocaj și am atâtea idei notate peste tot de ce să desenez, dar efectiv nu pot lua creionul în mână. Am cam renunțat și la a mai prelua comenzi pentru că nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, așa că mai stau o perioadă pe tușă.
Deocamdata nu am mai desenat nimic, m-am apucat de facut altceva, care e cumva legat tot de creatie, si ma gandesc sa integrez si ilustratiile in acest proiect. Ma uit constant la arta, ilustratie, proiecte ale artistilor romani dar si la cei internationali, merg la filme si expozitii si incerc sa fiu constant cu un ochi in lumea asta, sa urmaresc trendurile. Citesc articole, sunt abonata la newslettere, cateodata caut eu un subiect anume.
Stilul tău artistic
Mereu m-am gandit la intrebarea asta. Adevarul e ca nu am un stil anume, imi place sa experimentez si sa ma provoc constant sa incerc tehnici noi. Pe lângă ilustrație m-am apucat de linogravură, ceramică, croșetat, fac din toate ca să îmi mențin mintea ocupată.
Dezvoltarea artistică
Oh, am evoluat enorm, deși am liceu și facultate de arte în spate am invatat singura sa lucrez in Illustrator si faceam multe tutoriale la inceput iar ilustratiile de atunci arata de parca sunt desenate de un copil. Era destul de diferit să desenez de mână ceva și apoi să încerc să fac același lucru digital, nici nu erau atâtea tablete grafice la îndemână, faceam cu mouse-ul din forme până ajungeam la un rezultat convenabil. E o experiență frumoasă să treci prin toate procesele.
Lecțiile desenului
Inveti sa ai rabdare ceea ce mie mi-a lipsit. La inceput faceam multe ilustratii de mana si tot incercam sa grabesc procesul, nu asteptam sa se usuce nimic, evident ca nu imi iesea, voiam sa termin totul intr-o zi. Când am născut și m-am reapucat de desenat lucram și câte o săptămână la ceva pentru că efectiv nu aveam așa mult timp, atunci am văzut ce bine e să nu te grăbești cum ies toate dacă ai puțină răbdare.
Freelancer în creație
Mi se pare că treaba cu freelancing-ul e de fapt cel mai greu job, ești mereu disponibil sau mă rog lumea crede că dacă ești acasă poți răspunde și lucra când vrei tu. Acum am învățat să îmi pun un program, cumva. De obicei după ce îl I-au pe cel mic de la grădiniță nu prea mai lucrez decât dacă e ceva foarte urgent pentru o campanie, concurs, etc. Pe de altă parte mă bucur că pot lucra de acasă sau de prin alte locuri și nu trebuie să fiu mort copt la 8 dimineața la un job, câteodată vreau să stau singură și să lucrez din pat în timp ce beau o cafea. Dacă am învățat ceva după statul acasă cu pandemia e că e bine să impui niște limite și să nu-i lași pe alții să intervină peste timpul tău.
Ajutorul online-ului
Nu cred că aș mai putea face asta fără online, toată lumea e pe social media și sunt niște motoare foarte bune de promovare. Eu nici măcar nu m-am chinuit ca să spun așa, doar postam ce făceam, lumea a apreciat, au venit comenzi multe din partea aia. Apreciez foarte mulți oameni care au timp să facă asta foarte profi, probabil dacă îmi dădeam interesul mai mult eram abordată mai des pentru comenzi, dar nici nu eram și încă nu sunt prea sigură pe mine, că ce fac e bun sau pot fi considerata un ilustrator, mai am de lucru cu mine la acest aspect.
Amintiri din primul an de pandemie
2020 pentru mine a fost un an foarte bun, am lucrat cel mai mult, am avut mai mult timp să testez constant tehnici noi, sa urmăresc trenduri să stau mai mult pe social media să postez ce fac. O schimbare mai mare în 2020 imediat după lockdown a fost să îmi închiriez un loc intr-un birou și să încerc să merg acolo zi de zi să lucrez. Mi-am dat seama de cât de mult am totuși nevoie de oameni în jurul meu că practic din interacțiunile cu ei îmi trag toată energia.
Cele mai importante proiecte
Cele mai importante proiecte dar cu siguranta cele care mi-au validat munca în timpul pandemiei au fost cu Brd-ul și cu niște prieteni care m-au rugat să le desenez o coperta de LP pe care îl lansau online. Altfel am mai avut diverse colaborări cu firme din România, am ilustrații la NeoGalateca, am expus la Filit, fiecare dintre ele a reprezentat încă o confirmare că ce fac e bine.
Breasla ilustratorilor
Eu cred că nu ducem lipsă de ilustratori în România, mă bucur că e așa multă lume care desenează, mă bucur că avem deja ilustratori consacrați care fac lucruri minunate din punctul meu de vedere și sper să ajung și eu acolo cândva. Eu sunt visătoare când vine vorba de ce să mai facem pe partea asta dar mi-aș dori să avem o galerie de artă doar pentru ilustratori, una imensă dacă se poate, să cuprindem toți ilustratorii mișto din țara asta. Cred că mai avem puțin de educat și masele care încă cred că ilustrația se face așa în cinci minute și că nu merită același statut ca pictura sau fotografia, etc.
Trenduri
Despre trenduri, nici nu știu ce să spun, a fost așa o nebuloasă anul trecut că am avut impresia că toată lumea desena de toate. Cred că trendurile vor rămâne în zona asta de culori puternice, forme si personaje abstracte, texturi și cu mesaje mai puternice în zona de climate crisis, sanatate, politica, educatie, problemele la care am mai deschis mai larg ochii in ultima vreme.
Clișeele
Când apare un trend nou pe ilustratie mult se duc in zona aia si incepi sa vezi aceleasi ilustratii cu aceleasi culori si elemente, la un moment dat aveam post dupa post cu ilustratii facute in stilul lui Matisse, era deja prea mult. Cred că e și ăsta un exercitiu mai ales cănd nu ai un stil definit.
Visuri și dorințe mai departe
Sper ca anul acesta să pun pe picioare un shop online, unde voi integra și ilustrațiile și sincer nu știu dacă voi mai lucra pe comenzi, cred că cel mai mult mi-ar plăcea ca lumea să cumpere deja ce fac. Am în plan să fac niște ilustrații care vor fi folosite pentru decorarea apartamentelor de către designeri, cam asta e zona în care aș vrea să merg. Sper să iasă toate așa cum mi le-am gândit.