Jurnaliști de investigație din mai multe instituții de presă și proiecte independente precum și numeroși experți media vor fi alături într-un proiect fără precedent.
În această seară, la DIGI 24, începând cu ora 20:00 – dar și pe canalele online ale mai multor publicații printre care Libertatea.ro, StirileProTV.ro, Recorder, Rise Project, Republica, Digi24.ro precum și pe Youtube - se va difuza primul episod al seriei EIDOS Talks.
- Invitații lui Claudiu Pândaru | DIGI 24 și Republica.ro vor fi Cristian Tudor-Popescu | DIGI24 si REPUBLICA, Cătălin Tolontan | LIBERTATEA și GSP, Paul RADU | OCCRP și RISE Project și CosminSavu | PROTV - „România, Te Iubesc!” iar tema este „Credibilitatea și Discreditarea Presei”.
Dezbaterea pornește de la premisa că, în era dezinformării amplificate exponențial de social media, există cercuri de interese diverse și tot mai bine finanțate care profită de criza financiară a jurnalismului și de confuzia generată de fake news în ochii publicului și pun sub semnul îndoielii legitimitatea unor demersuri corecte.
După ce am văzut chiar zilele acestea o nouă tentativă de asasinat la adresa unui jurnalist olandez și avem deja două cazuri în Uniunea Europeană de jurnaliști asasinați - sunt și reporterii de investigație din România în pericol?
Cât de greu se câștigă și cât de ușor se pierde credibilitatea? Care e viitorul presei de investigații din România și cum se poate rezolva „conflictul” inevitabil dintre interesul public și subiectele „pe placul” publicului? – sunt doar câteva dintre dilemele pe care Claudiu Pândaru și invitații săi le vor aborda în acest prim episod.
Seria de dezbateri este inițiată de Fundația EIDOS fondată de Cristian Movilă în co-producție cu platforma UPGRADE 100 fondată de Dragoș Stanca și pornește de la premisa exprimată în „manifestul” proiectului că jurnalismul, un factor esențial al funcționării democrației prin informarea corectă și echilibrată a cetățenilor, trece printr-o perioadă extrem de dificilă.
„În haosul informațional digital și audiovizual actual, generat atât de algoritmii optimizați pentru vizualizări și volum, nu pentru corecta informare, cât și de o industrie TV aflată permanent sub presiunea economică a nevoii de a livra cifre de audiență cât mai mari, știrile cu adevărat importante, și informațiile cu impact social pozitiv, ajung tot mai greu la publicul larg.
Derapajelor generate de presiunile pur comerciale li se adaugă campanii de dezinformare tot mai elaborate, gândite de actori care au agende și interese diverse: de la manipularea în scop electoral ori pentru susținerea unor afaceri controversate, până la propagarea unor idei care servesc unor jocuri geo-politice periculoase pentru democrație”, spun organizatorii, în manifestul proiectului.
„E timpul pentru o dezbatere deschisă și constructivă despre resetarea ecosistemului informațional actual și despre susținerea proiectelor media responsabile. E timpul pentru reconsolidarea și promovarea jurnalismului independent, obiectiv, echilibrat, care generează impact social pozitiv în România și în Uniunea Europeană”, mai afirmă documentul.
EIDOS Talks e un proiect realizat cu suportul UniCredit Bank și al Reprezentanței Comisiei Europene în România, alături de numeroși parteneri instituționali precum, alături de numeroși parteneri instituționali precum: US Embassy, British Council, Institut Francais, Unicef, Unesco, Centrul Cultural Clujean, EUNIC România și nu numai.
Printre susținătorii media se numără DIGI 24, ProTV, LIBERTATEA, RECORDER, RISE PROJECT, SUPERSCRIERI, PAGINA DE MEDIA, THINKDIGITAL, AVANPOST - și alții, în curs de confirmare.
(Conținutul EIDOS Talks este deschis preluărilor și liber de drepturi de autor, orice publicație online sau televiziune poate solicita și primi înregistrările la calitate maximă)