[Spiritul Ideo] Rezistența prin teatru: Am crescut simțind că suntem într-un spațiu sigur, unde emoțiile nu ne erau invalidate, ci cultivate armonios

În adolescență debutează curajos căutarea de sine, perioada în care întrebările puse sunt mai importante decât răspunsurile. În călătoria asta au loc multe întâlniri definitorii care creează povești neașteptate.

Genul de povești care apar atunci când o mână de adolescenți din licee diferite, dar mânați de aceleași dorințe, se cunosc în cadrul unui festival de teatru și își dau seama că nu vor să se mai despartă. Așa s-a născut trupa de teatru adolescent Rezistența, după ce participanții veniți individual la Ideo Ideis au petrecut 5 zile non-stop împreună. Carla Oncescu, Maria Ferăstrău, Catinca Baldovin și Dragoș Zărnescu sunt cei care au pus de trupă după ateliere, iar Alexandra Zavelea, Sofia Iordan și Tudor Mihalcea li s-au alăturat anul acesta. Împreună sunt trupa Rezistența. Sub îndrumarea actriței Ana Covalciuc, cea care a fost acolo de la primele ateliere când erau încă niște străini, se pregătesc să se înscrie la ediția de anul acesta a festivalului Ideo Ideis.

"Sunt trainer la Ideo de 12 ani, dar e prima dată când participanții individuali se coagulează într-o trupă după festival. Era un feedback foarte important și foarte concret, pentru mine, ca trainer, să văd că "impulsurile" date de mine în cele 4 zile de ateliere încă au efecte atât de puternice în ei, că îi mobilizează."

Ideo Ideis a crescut de la cel mai mare festival de teatru adolescent care avea loc într-un oraș fără de teatru, Alexandria, într-un manifest artistic și social care să-i susțină pe adolescenți în procesul de descoperire al sinelui și al lumii din jur. La festival participă 9 trupe din toată țara, iar pentru cei care nu fac parte din una dar vor să trăiască experiența Ideo, înscrierile individuale sunt on până pe 15 iulie.

Dacă erați în căutare de motive pentru care să do it, povestea Rezistenței de mai jos s-ar putea să fie unul dintre ele. 

Momentul 0

Trupa Rezistența: Ne-am înscris la Ideo cu gândul de a încerca ceva nou. De a cunoaște oameni noi, de a descoperi lucruri noi despre noi înșine, de a ne împinge să ieșim din zona de confort și să experimentăm. Totuși, cel mai important a fost că nu am venit cu așteptări - nici de la ceilalți, nici de la noi înșine. Așa am reușit să fim foarte naturali, liberi, iar atmosfera care s-a creat ne-a surprins tare plăcut.

Din ateliere răsare o idee

Trupa Rezistența: Autenticitatea și vulnerabilitatea cu care ne-am întâlnit în ateliere ne-au făcut să ne deschidem unii altora cum probabil nu ne-am fi așteptat să o facem unor oameni pe care îi știam de două zile. Și Ana Covalciuc, trainerul de teatru din partea Ideo Ideis, ne-a susținut in tot acest demers enorm de mult și asta cred că a contat pentru întregirea noastră ca grup. 

Nu ne așteptam să plecăm din festival cu o trupă, dar cu siguranță ne doream. Am simțit cu toții că s-a creat o legătură puternică într-un timp foarte scurt și la sfârșitul festivalului simțeam că lăsăm în urma noastră ceva care e foarte frumos, dar neterminat. Așa a apărut ideea de a ne forma o trupă.

Ana Covalciuc: A fost ceva foarte natural, care a progresat de la o zi la alta. Pe măsură ce participanții se cunoșteau mai bine pe ei înșiși, reușeau să comunice mai bine unii cu alții, să lege legături mai puternice, să se implice în exerciții la un nivel mai profund și să vadă tot mai clar lumea în care trăiesc. Am observat o atenție crescută la detalii, care i-a făcut foarte prezenți și activi, în ciuda căldurii și a programului intens. Nici nu voiau pauză, eram eu cea care îi mai trimiteam măcar să bea apă din când în când.

Credit foto: Adi Bulboacă

Posibilitatea unei trupe

Trupa Rezistența: E cumva funny că ne aducem aminte perfect sentimentul de “ce bine ne simțim împreună! cum să ne despărțim așa repede?!!” dar nu mai știm exact cum a luat formă. Cumva, toți ne gândeam la continuitate, pentru că noi deja eram “o trupă”. Lucraserăm, vorbiserăm, mâncaserăm, ne plimbaserăm, stătuserăm, dormiserăm cinci zile întregi împreună, timp în care am ne-am împărtășit cele mai personale și mai puternice trăiri sau amintiri. Totuși, chiar dacă ne gândeam la asta, nimeni nu îndrăznea să enunțe posibilitatea unei trupe. Poate am fi fost luați în derâdere. Poate n-am fi fost de acord. Poate nu s-ar fi putut. Unii dintre noi eram deja în alte trupe de teatru.

Credit foto: Adi Bulboacă

Ideea de pe whatsapp transformată în realitate

Trupa Rezistența: Acum am recitit mesajele de pe grupul nostru de Whatsapp, fix acum un an: 
“Băi, vreți sa ne facem noi trupa noastră?”
“Și eu m-am gândit. Nu glumesc.” 
“Am numi-o <<Rezistența>>. Așa credeam eu că se numește Rezidența BRD [n.r. locul unde s-a desfășurat Ideo Ideis în București]. E amuzant”
“Ce tare! Și poate vrea și Ana [Covalciuc]…“
“Băi, dar cum îți faci o trupă?” 
“Poate comentează lumea <<Aaa, ia uitați, și-au făcut și ăștia de la Ideo trupă si freacă menta>>”
“N-o să zică nimeni nimic. Și, oricum, ce ne pasă? Maria, vorbește tu cu Ana. Sper să vrea!!” 
“Hai să o întrebam ce parere ar avea să coordoneze o trupă și în funcție de răspunsul ei, vedem ce facem după”
“Haideți să ne organizăm puțin. Îi dăm mail? Sau e prea formal?”
“Deci cine dintre noi vrea să ne facem trupă??”
“Dar, Carla, dacă tu ești deja în trupa As, te mai poți băga în alta?”
“Eu aș fi vrut, dar am terminat deja liceul…”

Discuția din seara aia s-a terminat așa:
“Doamneee! Ce ați dezbătut în 443 de mesaje?”
“Ne facem trupă.”

De la idee la trupă cu acte în regulă

Trupa Rezistența: Privind retrospectiv, chiar a fost un entuziasm nebun. La început stăteam și câte 8 ore pe zi împreună prin parcuri sau terase ca să concepem planuri, regulament de ordine interioară, să căutăm oameni, să îi cunoaștem, să ne asigurăm că rezonăm, că ne înțelegem cu toții bine, că avem aceleași dorințe și că putem îndeplini nevoile tuturor. Ne-a ajutat foarte mult faptul că Ana Covalciuc și Alex Călin ne-au lăsat mai liberi la început, cât timp încă testam apele, dându-ne timp sa ne apropiem unii de alții și să legam conexiuni.

Pe măsură ce am devenit un întreg - prin jocuri de cunoaștere, de colaborare și de introspecție, am reușit și să progresăm, și să avem un produs al nostru - un spectacol. Printre școală online, pandemie, neînțelegeri între noi, supărări cu părinții și câte și mai câte, am reușit să construim un spectacol de la zero. Să scriem textul spectacolului nostru de teatru alături de Mihaela Michailov, să avem repetiții cel puțin săptămânale, să ne înscriem la festivaluri și, cel mai important, să ne simțim bine împreună.

Credit foto: Adi Bulboacă

Ana Covalciuc: Nu eu m-am hotărât să le fiu trainer. Ei "m-au" hotărât. Au venit la mine cu un plan deja făcut, cu multă determinare și entuziasm și pur și simplu nu m-a lăsat inima să îi dezamăgesc. Cred că la vârsta asta potențialul lor este uriaș, dar în același timp sunt și foarte fragili și eu sunt conștientă de cât de hotărâtoare sunt întâlnirile astea (și) pentru ei. Tocmai "pompasem" timp de 4 zile curaj și atenție și încredere în ei, cum era să le zic că "nu se poate"?! 

Recunosc că am avut anumite frici, anumite "rezistențe interioare" la început, dar le-am ținut pentru mine. A fost dificil să ne organizăm în pandemie, am avut de jonglat printre carantine și izolări, am lucrat ba în parc, să fim în aer liber, ba online, ba în sala mică de la Teatrul Excelsior, cu măști. A fost un exercițiu continuu de maleabilitate și adaptabilitate pentru grup, și destul de solicitant fiind un grup nou format, dar cred că a participat și la verificarea grupului, căci am trecut prin toate împreună. Am căutat de fiecare dată să profităm de spațiile în care lucram și de diversitatea lor: în parc lucram exerciții mai fizice, senzoriale, profitam de libertatea de mișcare, de stimulii pe care ni-i oferea mediul înconjurător, iar când am lucrat online ne-am focusat mai mult pe substratul pshihologic, mai profund al căutărilor noastre, de la exerciții de introspecție, imaginație până la lucru efectiv pe text, ca apoi să putem improviza și mișca scenele în sensul situațiilor teatrale pe care le studiasem, într-o sală foarte potrivită pentru teatru.  

Lipiciul care ne aduce împreună

Trupa Rezistența: Dorința de a crea singuri ceva personal, ceva al nostru, împreună. Ceva care începe extrem de intim și ajunge cât se poate de public. Spectacolul nostru e despre noi. Despre cum am crescut, ne-am schimbat și am evoluat împreună. Iar dacă adulții din jurul nostru, Ana și Alex, nu ne primeau ideea atât de binevoitori și nu ne-ar fi susținut și ajutat așa tare, cu siguranță nu reușeam să ne ducem ideea la bun sfârșit.

Ana Covalciuc: Sunt trainer la Ideo de 12 ani, dar e prima dată când participanții individuali se coagulează într-o trupă după festival. Era un feedback foarte important și foarte concret, pentru mine, ca trainer, să văd că "impulsurile" date de mine în cele 4 zile de ateliere încă au efecte atât de puternice în ei, că îi mobilizează. E ceva la care visează orice trainer, ca participanții să nu ia jocurile și exercițiile pe care le facem doar ca pe o experiență în sine, să nu rămână la nivelul "ne-am jucat, ne-am distrat" (deși ținem și la acest nivel foarte mult), dar să înțeleagă că pot fi chei care deschid uși către ei și către lumea din jur. Tot ce facem împreună e menit să te facă să vezi și să asculți mai bine. Și apoi o să știi ce ai de făcut. Și ei pare că au știut.

Credit foto: Adi Bulboacă

Cum te crește o trupă de teatru

Trupa Rezistența: De-a lungul procesului, se formează o chimie între oameni, de la care începi ușor-ușor să te îmbogățești. Să te simți parte a unui întreg în care cumulul de emoții oferit de tine și de ceilalți te ajută. Am crescut având ocazia să empatizăm cu ceilalți colegi de trupă, iar prin această empatie am putut să creăm ceva unic, numai al nostru.  Am crescut simțind că suntem într-un spațiu sigur, unde emoțiile nu ne erau invalidate, ci cultivate armonios. Am crescut având alături colegi și mentori minunați, de la care am putut descoperi ce este emoția teatrului. Am crescut punând cap la cap piese din puzzle-ul „ceea ce sunt eu”. Ne-am dat voie să ne deschidem și să vorbim despre părți ale noastre pe care le ascundeam. Ne-am testat limitele și ne-am cunoscut mai bine. 

Ana Covalciuc: Acum știu mult mai multe despre ei înșiși. Își cunosc obstacolele, limitările, dar și super-puterile! Și-au dovedit singuri că pot materializa lucruri în care cred și pe care și le doresc cu adevărat. Că pot mobiliza și alți oameni care să îi susțină, că împreună pot găsi căi prin care să depășească obstacolele și că au ceva de zis. Încă își caută vocea, își șlefuiesc instrumentele, dar și asta e foarte valoros, să fii conștient că ești într-o curbă de creștere, de învățare, și să nu crezi etichetele pe care ți le pui tu sau ceilalți. Au crescut mult și vor continua să o facă. Și o să vedem "efectele" în toate domeniile în care vor profesa, căci sunt destul de hotărâți să schimbe lumea. 

Avantajele lui Împreună

Trupa Rezistența: Atunci când ești într-un grup de oameni interesați de același subiect - și nu numai interesați, ci implicați pro-activ - nu te limitezi numai la părerea ta. Există impulsul indirect de a vedea dincolo de sfera pe care ți-ai creat-o, prin simplul fapt că intri într-o legătură inter-umană cu cineva la fel de pasionat ca tine. În plus, se creează o siguranță alături de ceilalți, pe care știi că te poți baza. Nu mai există frica de a te expune, poate pentru că frica de vulnerabilitate își pierde din putere atunci când suntem cu toții vulnerabili, împreună.

Credit foto: Adi Bulboacă

Un sfat pentru un adolescent

Trupa Rezistența: Să fie deschis la noi oportunități, să poată oferi și să primească, pentru că experiența teatrului este o experiență indispensabilă, care îl ajută să crească. Să nu îi fie frică. Are doar de câștigat. Iar noi îl așteptăm cu mare drag și în trupa noastră, să păstrăm tradiția și spiritul Ideo.