[Editor's Cut] Dan Ștefan Pârlog: Montajul nu ar trebui să salveze, ci să eleveze tot ce s-a întâmplat mai bine și mai frumos la filmare

Montajul e în tot ce se întâmplă în jurul nostru, aplicabil oricărui domeniu, pare să fie definiția cea mai deplină și relaxată a acestei meserii, după cum spune și Dan Ștefan Pârlog, asta dacă ne gândim că lucrurile bune puse într-o anumită ordine dau în final un produs nou. E ochiul din umbră care face ca un produs audiovideo să ne țină cu sufletul la gură sau să ne sară popcornul din brațe. Ștefan predă și la UNATC, așa că știe tot ce mișcă în lumea montajului, deși crede că unele filtre noi sunt doar chestii din trecut reinventate.

Nu știu care e cea mai importantă lecție, dar m-am prins în timp că aroganța și frica suprimă creativitatea, rețetele există doar pentru a fi depășite și montajul apare mai întâi în minte, dar doar după vizionări repetate ale materialului brut.

Anul acesta a terminat montajul la un lungmetraj, „Marocco”, în regia lui Emanuel Pârvu și un videoclip pentru Emaa în regia lui Răzvan Leucea. Nu crede că un monteur ar trebui să accepte vreodată ideea de merge și așa și spune că ar fi mai mult loc de explorat pe zona de efecte și VFX.

Primul cadru

Prima dată am montat în liceu un film al clasei, prin 2004, despre care recunosc că nu îmi aduc aminte prea multe decât că a fost primit cu mult entuziasm din partea colegilor de clasă. La finalul liceului, fix înainte să dau admitere la UNATC, am ajuns la TIFF ca participant la atelierul Let’s Go Digital. Îmi aduc aminte senzația pe care am avut-o atunci la montaj, faptul că filmul apărea în fața ochilor mei în timp ce montam și cadrele comunicau cumva între ele. Întreaga experiență mi s-a părut senzațională, era ca și cum m-am trezit brusc în Wonderland.

Ce nu știe lumea despre montaj

Poate oamenii nu știu că montajul, scos din zona audiovizualului, funcționează ca o metodă de inovație indiferent de domeniul în care se aplică – alături două sau mai multe idei, lucruri, chestii în general, aparent fără nicio legătură între ele și din această alăturare apare altceva, ceva nou. Altfel, presupun că oamenii știu despre montaj cam cât știm în general despre cum sunt croite hainele pe care le purtăm - dacă arată bine și se simt bine, le purtăm pur și simplu, fără să ne gândim neapărat la cusătură, tipul de croială, sau cum sunt tăiate materialele. Nu mi se pare nimic în neregulă cu acest lucru, cine are curiozitatea să afle mai multe o va face.

Cât durează de obicei un edit

Greu de răspuns exact, pentru că sunt foarte multe variabile, dar voi încerca niște aproximări. În medie, un lungmetraj de ficțiune poate fi montat în două - trei luni, un documentar poate dura chiar și ani de zile, oricum, în general mai mult decât un film de ficțiune. Un scurt poate fi montat de obicei în două-trei săptămâni, o reclamă într-o zi - două, iar un videoclip în două – trei zile, mă refer aici la o primă variantă, nu la exportul final. Dar din nou, timpul de lucru variază în funcție de detaliile specifice fiecărui proiect – dacă sunt sau nu cadre secvență, efecte speciale, viteza de lucru și experiența editorului, presiunea unui deadline etc.

Film, reclamă și videoclip

Filmul este de obicei profund narativ și deseori subtil, o reclamă trebuie să creeze o emoție puternică într-un timp foarte scurt care să se rezolve în packshot, iar în videoclip montajul poate fi uneori non-narativ dar mereu în dialog constant cu muzica. O altă diferență constă în tipul de comunicare pe care monteurul îl are cu regizorul – dacă la film discuțiile devin uneori detaliate în ceea ce privește psihologia personajelor și structura narativă, la reclamă și videoclip nu este nici cazul și nici timpul pentru asemenea discuții. Dar în esență, toate aceste forme audiovizuale au la bază o emoție care trebuie transmisă, o poveste care trebuie înțeleasă și un ritm care să le susțină, deci din acest punct de vedere aș zice că nu sunt diferențe atât de mari.

Cum ai învățat

Am învățat să montez la UNATC, Facultatea de Film, secția Multimedia: sunet, montaj, desi e impropriu spus am învățat, mai degrabă acolo am început să mă formez. Am avut apoi ocazia de-a lungul anilor să stau lângă niște monteuri foarte buni de la care am învățat enorm. Adevărul e că învăț să montez cu fiecare proiect nou pentru că cerințele și provocările sunt extrem de specifice fiecărui material brut. Nu știu care e cea mai importantă lecție, dar m-am prins în timp că aroganța și frica suprimă creativitatea, rețetele există doar pentru a fi depășite și montajul apare mai întâi în minte, dar doar după vizionări repetate ale materialului brut.

Trenduri, rețete, manierisme

Ca trend, se vorbește mult despre intensificarea ritmului de montaj, pentru că ecranele devin din ce în ce mai mici, iar atenția oamenilor, conform studiilor, din ce în ce mai scăzută. În același timp, se fac multe filme, videoclipuri, reclame foarte bune cu cadre secvență și un ritm mai degrabă contemplativ decât unul alert. Deci fiecare își poate popula spațiul personal audiovizual cu orice tip de conținut își dorește, ceea ce mi se pare foarte bine. În film, ca manierisme locale, sau mai degrabă maniere cumva recurente, cred că încă se fac cu precădere drame de festival sau comedii de public, cu câteva excepții. Am însă senzația că nu mai durează mult până să apară și la noi filmele de gen – acțiune, thriller, horror, science fiction – ceea ce va duce la noi oportunități legate de montaj. Apoi, un trend de care personal mă bucur foarte mult, este dat de faptul că documentarele încep să prindă vizibilitate din ce în ce mai mare și la noi.

New Media

Am trecut ca montaj prin majoritatea formelor audiovizuale, ceea ce îmi permite să fiu flexibil și deschis (sper eu) față de noile tipuri de conținut video. Deci probleme de adaptare nu am avut până acum. În plus, predau montaj la UNATC și am astfel șansa să fiu ancorat, prin intermediul studenților, la tot felul de lucruri noi. Însă am senzația că ceea ce numim acum conținut nou este de fapt o popularizare destul de subtilă a artei video și a filmului experimental, dacă iau în considerare multitudinea de efecte și tranziții existente, precum și flexibilitatea structurii narative. Este o idee pe care îmi propun să o cercetez în viitor mai serios și să văd este sau nu validă, dar am impresia că filtrele de Instagram de exemplu își găsesc rădăcini în arta video a anilor 1970.

Ce nu se face

Organizarea unui proiect și respectarea termenelor de predare sunt esențiale și elementare. Ce nu se face niciodată la montaj… Cred că un monteur nu ar trebui niciodată să accepte gândirea de tipul „merge și așa”, când știe că ar putea face mult mai bine. Cred că nimeni din domeniul audiovizual nu ar trebui să gândească așa. De fapt, cred că nimeni în general.

Proiecte recente

Anul acesta am terminat montajul la un lungmetraj, „Marocco”, în regia lui Emanuel Pârvu. Un proiect foarte interesant prin faptul că ridică tot felul de probleme morale greu de rezolvat și cumva îți lasă un gust aparte după vizionare. Cred că acest film va mișca lucruri în spectatori. Un alt proiect interesant și antrenant din acest an a fost un videoclip pentru EMAA, la piesa „Zburătorul”. Mi-a plăcut conceptul, un pic altceva decât ce văd în general pe la noi, iar colaborarea cu regizorul Răzvan Leucea și EMAA a fost, pentru mine, una ideală. A fost unul dintre puținele proiecte pe care l-am redeschis după ce toată lumea era deja mulțumită cu montajul, știind că se poate mai bine decât era deja.

Cât poate salva un montaj bun

Pe scurt, un montaj bun poate salva parțial, iar unul prost poate strica total. E însă păcat atunci când se ajunge în această situație, cea în care postproducția caută să rezolve neajunsuri ale producției. Montajul nu ar trebui să salveze ci să eleveze tot ce s-a întâmplat mai bine și mai frumos la filmare.

Am avut cazuri în care da, montajul a „salvat” unele producții pentru că secvențele au putut fi reorganizate astfel încât chiar să se poată rescrie (în niște limite, desigur) scenariul în timeline. Rar și parțial, dar se poate întâmpla. Nu, pentru că uneori chiar nu ai materialul necesar, dar această concluzie trebuie constant amânată în căutarea variantei ideale care se poate obține din ce s-a filmat.

Relația monteur – regizor – DOP

Depinde mult de proiect, pentru că dacă ne referim la film, gândindu-mă la experiențele mele, relația cu regizorul a fost de obicei una strânsă, încă din faza de scenariu. La proiectele de scurtă durată cum ar fi spoturile TV sau videoclipurile, această relație este ceva mai formală, pentru că efectiv nu este timp și nici măcar necesar ca lucrurile să devină prea profunde. Iar relația monteurului cu DOP-ului este în general mai distantă. La ultimul film montat de mine am lucrat însă la decupaj alături de regizor și DOP, cred că este abordarea ideală. Legat de necesitatea prezenței regizorului la montaj… când este nevoie, e bine să fie acolo, dar nu cred că trebuie să fie prezent tot timpul.

Efecte speciale

Nu ajută, nu încurcă, dar sigur influențează, ca orice alt element audiovizual. Contează foarte mult sunetul și colorizarea efectelor. Nu știu dacă avem efecte abuzate, poate sky replacements și efectele de beauty - care au devenit standard în majoritatea videoclipurilor. Cred că din păcate se fac prea puține producții cu VFX serios la noi (din punct de vedere al conceptului, bugetului și timpului de lucru), astfel încât să existe o saturație de ceva anume. Sper ca acest lucru să se schimbe, avem în țară oameni foarte capabili în zona de VFX și CG.

Edituri de ținut minte

Dintre filmele recent vizionate (nu neapărat produse recent) în care am descoperit un montaj foarte bun aș menționa Tokyo Fist (r. Shin'ya Tsukamoto, 1995) pentru libertate, Fast, Cheap and Out of Control (r. Errol Morris, 1997) pentru idei - am aplaudat la propriu montajul anumitor secvențe și Sound of Metal (r. Mikkel Nielsen, 2019) pentru modul în care montajul face sunetul să strălucească.