Digi24 formează jurnaliști și lansează Școala de Media

Digi24 formează jurnaliști și lansează Școala de Media

Digi24 lansează în luna septembrie un program adresat studenților și absolvenților din toată țara.

Şcoala de media Digi24 pornește din dorinţa profesioniştilor acestui post de televiziune de a oferi industriei media următoarele generaţii de jurnalişti, antrenaţi la cele mai înalte standarde profesionale şi etice.

Şansa pe care le-o oferă şcoala noastră celor care vor să cunoască domeniul „pe dinăuntru” este să înveţe de la cei mai buni. Este felul în care profesioniştii noştri, recunoscuţi pentru programele de ştiri relevante şi echilibrate, împărtăşesc din secretele succesului lor tuturor celor care vor să practice jurnalismul de calitate. Programul intens de 3 luni va începe de la 1 septembrie, iar studenții vor lucra în sediul Digi24, în studiouri, în redacție, dar vor merge și pe teren împreună cu echipele de profesioniști Digi24.

 

Ce ne propunem? Suntem pregătiți să vă impărtășim cele trei valori ale noastre: jurnalism, comunicare și networking de calitate

Cei mai buni jurnalişti din redacţiile Digi24, digi24.ro şi DigiFM le vor sta la dispoziţie cursanților pentru a parcurge împreună etapele formării unui profesionist. Vor avea ore de curs şi proiecte, dar şi ore de lucru în redacţie. Vor merge la fimări, vor face ştiri, vor munci cot la cot cu profesioniştii care le vor urmări progresul şi îi vor ghida.

Odată dobândită această aplecare spre comunicare scurtă şi eficientă, vor putea fi jurnaliști mai buni, le va fi de folos în orice altă meserie vor alege şi chiar la nivel personal, în felul în care vor interacţiona cu alţii. Programul nostru de formare nu este doar o transmitere şi fixare de competenţe noi, ci şi ocazia de a interacţiona cu profesionişti, personalităţi, oameni pasionaţi şi dedicaţi meseriei lor. Orice astfel de întâlnire este o deschidere de lumi.

 

Toţi trainerii noştri sunt profesionişti Digi24, jurnaliști cu multă experiență

Teodora Tompea promite că „succesul este rodul muncii și pasiunii investite zilnic”. Împreună cu ea vor alege informaţii pe care le vor documenta şi apoi transforma în ştiri, pe care vor exersa cum să le transmită mai departe publicului. Cosmin Prelipceanu spune cum „la cursul de Comunicare 360 vor petrece foarte mult timp elaborând şi apoi analizând mesaje”. Alături de Lucian Mândruță vor descoperi „landscape-ul media din România. Cine contează, cine setează agenda, de unde pornesc agendele și unde se găsesc oportunitățile”.

Formarea unui jurnalist este un proces de durată, ca în cazul oricărui profesionist. Cere multă încăpăţânare, încredere, energie, timp. Unii spun că e nevoie şi de noroc. Noi credem că norocul ţi-l faci singur, având grijă cum începi şi mai ales cu cine începi. Lasă-ne să avem grijă de începutul tău şi vom fi mândri de tine când vei ajunge mare! Te așteptăm la înscriere până pe 10 august 2021.

 

*Reuters Institute Digital News Media Report 2020

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related