![[Human, Art & Tech] Emilia Vasiliu: Mi se întâmplă des să pornesc de la o idee și să mă tot joc cu ea, să o transform](https://media.iqads.ro/2021/06/pjimage14-cover-850.jpg)
Emilia Vasiliu nu e la prima ei competiție de artă IQads & George. Provocările acestea sunt o super-oportunitate de forțare a limitelor creative, crede ea. Cu atât mai mult subiectul de la Human Technology Street Art Challenge by George, care se cere explorat din diferite perspective. De data asta, Emilia a fost inspirată chiar de ochi - cel care filtrează lumea din jur și creează scenarii noi.
Mi se întâmplă des să pornesc de la o idee și să mă tot joc cu ea, să o transform și să mă țin de firul transformărilor succesive până când ajung la ceva despre care simt că e ce trebuie. Ceva care s-ar putea să nici nu mai semene cu punctul de plecare. Cert e că, prin tatonări, a fost un moment când m-am uitat lung la logo-ul George și parcă l-am simțit cum se uită înapoi - cercul din centrul g-ului. Pupila. Ochiul.
Mâine e ultima zi de înscrieri la Human Technology Street Art Challenge by George. Așa că așteptăm lucrările voastre în care să vă exprimați perspectiva asupra relației dintre om și tehnologie. Între timp, noi vorbim cu Emilia despre lucrarea ei și procesul prin care a ajuns la această variantă.
Bio pe scurt
Eu sunt Emilia. Emilia Vasiliu. Sunt freelancer și trăiesc din cuvinte și design. Un fel de Art&Copy all in one. Fac design digital, content pentru rețele sociale, dar sunt și traducător (de cărți), copywriter, om de marketing și comunicare. În rest, oricând am timp, mai meșteresc la bijuterii și obiecte decorative hand-made, caut inspirație prin călătorii și mă încăpățânez să surprind în fotografii (la rang de amator) ce-i mai frumos în jurul meu.
În ultima vreme am început să lucrez mai mult la portrete digitale. Parțial pentru că încerc să experimentez și pe partea de ilustrații mai soft (specialitatea mea fiind designul abstract, cu esențe tari și linii concise). Dar eu sunt, de fapt, absolventă de Psihologie și poate că încerc să îmbin acum pasiuni din trecut și din prezent. Oricum, mă fascinează cât de mult depinde fizionomia de doar câteva repere și nici măcar nu e asta marea provocare - ci mai degrabă cum poți să-i imprimi chipului și ceva din specificul sufletului.
Înscrierea la Human Technology Street Art Challenge by George
Nu e nici pe departe prima provocare IQads la care particip. Nici măcar prima by George. Particip cu mare plăcere la astfel de competiții; în primul rând pentru challenge în sine. E mereu o super-oportunitate de forțare a limitelor creative, deci până la urmă de creștere. Iar subiectul punctual abordat la această ediție, „human technology,” chiar e ceva extrem de complex, viu, actual, pătrunzător. Cum să nu vrei să explorezi o astfel de temă?
Inspirația
E greu să delimitezi momente și etape într-un proces atât de fluid cum e cel de creație. Asta îmi și place foarte mult la design. E ca un joc. Unul care curge firesc și își schimbă singur regulile pe parcurs. Mie, cel puțin, mi se întâmplă des să pornesc de la o idee și să mă tot joc cu ea, să o transform și să mă țin de firul transformărilor succesive până când ajung la ceva despre care simt că e ce trebuie. Ceva care s-ar putea să nici nu mai semene cu punctul de plecare. Cert e că, prin tatonări, a fost un moment când m-am uitat lung la logo-ul George și parcă l-am simțit cum se uită înapoi - cercul din centrul g-ului. Pupila. Ochiul. Bine, eu oricum am o preferință aparte pentru simbolul ochiului (am și un tatuaj). Tocmai pentru că e calea supremă de acces între lumea interioară și cea exterioară, cu toate valențele aferente. Inclusiv între uman (spiritual, soft, artistic, emoțional) și tech (utilitar, hard, ancorat în concret, rațional prin absolut).
Brieful
Brieful propriu-zis mi s-a părut că a lăsat loc fix cât trebuie pentru a stabili niște linii mari care să lămurească ce se vrea, dar în același timp să lase și libertate arhi-suficientă pentru exprimare artistică. Cea mai provocatoare parte e să ajungi la conceptul acela despre care ziceam mai sus că-l simți a fi ce trebuie. Apoi totul curge lin. Dar până la el, de cele mai multe ori, e multă muncă de tatonare, experimentare, încercare-și-eroare. Nu zic nu, e o muncă foarte faină, doar că uneori e frustrant când tot simți că parcă, totuși, lipsește ceva. Aici chiar e și partea cea mai grea - când durează prea mult și parcă începi să te îndoiești de tine.
Tehnologie, arta & realitatea urbana
Sincer? Simbioza cred că s-a stabilit de la sine. Că poate avem unii sau alții dificultăți mai mari sau mai mici să o acceptăm... Asta e altceva. Dar realitatea urbană e una singură. Dintotdeauna au existat atitudini mai progresiste și mentalități excesiv de rezervate. Din fericire, până la urmă suntem o specie adaptabilă și asta ne-a tot ghidat spre progres.
Oricum, cele trei se alimentează reciproc, așa că și ajung să-și reflecte influențele reciproce. Tehnologia e clar că face parte din viețile noastre în anul de grație 2021. Punct. E atât de prezentă încât nu mai vorbim despre ea strict în termeni de funcțional și durabil; nu mai e suficient un motor mare, zgomotos și greoi. Vrem „usability,” vrem confort la nivel de „user experience,” vrem design prietenos. Astea sunt trăsături cumva artistice. Invers, arta parcă s-a mai abstractizat și, mai mult, și-a găsit noi forme de manifestare prin tehnologie. Ca să nu mai vorbim de ușurința și viteza cu care își pot expune astăzi artiștii operele în fața unui public uriaș, global.
Relația cu tehnologia
Relația mea cu tehnologia a început foarte devreme. Am fost norocoasă, pentru că tata a fost dintotdeauna pasionat de tehnologie și uite-așa am avut eu calculator în casă de prin '90 și-un pic. Nu eram încă la școală. Nici nu știam să citesc, dar am învățat repede ce aveam de făcut ca să navighez pe ecranul ăla albastru de MS-DOS (de pe un 286, parcă?) și să mă strecor printre linii și coloane ca să ajung la jocuri. Prehistorik 2. Wolfenstein 3D. Vikings. Prince of Persia. Apoi, mama, care e contabilă, îmi lăsa uneori în vacanțele de vară câte o listă cu ce registre și alte nebunii mai avea nevoie să fie printate și curgea viața din mine lângă imprimanta aia matriceală.
Primul telefon mobil l-am studiat tot la tata. Era un Nokia 5110 și am făcut cunoștință cu el pe la sfârșit de generală. Primul meu telefon mobil l-am avut după Capacitate - un Ericsson 1018. Uriaș. Inclusiv comparativ cu Alcatelul cel nou pe care mi l-au luat ai mei la început de liceu. Am avut și LG cu clăpiță cu oglindă, Motorola Z6 (care era culisant), Nokia 1110 (oare cum jucam Snake pe baby-ecranul ăla?!). Primul ecran tactil l-am avut tot pe un LG, în facultate, iar primul smartphone a fost un Samsung, pe la 23 de ani. Primul laptop mi l-au luat ai mei când am plecat la facultate. Un IBM ThinkPad. Ce să mai? Am cam crescut odată cu tehnologia. Și e uimitor când mă gândesc cât de multe s-au schimbat în ultimii 20 de ani! Despre viitor nu mi-e clar decât că e peste capacitatea noastră de a ne imagina ce-o să fie peste încă 20! Și nu, nu mă pot gândi la nimic legat de tehnologie care să-mi fi schimbat până acum viața în rău.
Limite
Asta zic - unde NU mai folosim acum tehnologia? Lucrez de la un laptop și mult din munca pe care o fac eu e 100% ancorată în digital. Contorizez pașii cu un dispozitiv din gama wearable. Ascult muzică de pe YouTube la căști wireless care-mi dau libertate de mișcare. Comand taxi și mâncare prin aplicații. Fac shopping online - de la haine și pantofi până la condimente și echipamente IT. Mă uit la filme pe platforme de streaming. Fac poze cu telefonul. Comunic cu prietenele din copilărie prin aplicații de mesagerie. Fac yoga la indicațiile unei aplicații. Planific vacanțe întregi doar online - de la bilete de avion și cazare până la detalii despre ce e de vizitat la locul faptei. Am de ajuns undeva necunoscut? Google Maps. Carduri de fidelitate de la farmacii și alte magazine? Am aplicație. Zi stresantă? Poate o tură de Dota2. Vreau să învăț ceva nou? Există tutoriale online. Programări la medic? „There's an app for that!” Și eu încă nu m-am aventurat în lumea IoT...
Cred că e foarte greu și că ar trebui să fie un efort conștient și susținut să trăiești complet decuplat de tehnologie. Și nu văd rostul. Eu folosesc orice formă de tehnologie care aduce un plus la calitatea vieții mele. Nu-mi pun limite în afara principiului de bun simț al evitării exceselor de orice fel, ceea ce n-are legătură în mod special cu tehnologia și ar fi preferabil să facă orice adult. Copiii, în schimb, da, cred că au nevoie de limite - dar, din nou, nici asta nu e strict despre tehnologie.
Cum te-a schimbat tehnologia
Având în vedere că am crescut cu ea, e imposibil de spus. Dar e ușor de identificat cel mai bun lucru pe care îl aduce tehnologia în viața mea. Într-o mare măsură eu efectiv îmi câștig existența grație unor domenii pur digitale. Și mi se pare atât de firesc încât mi-e greu să-mi închipui cum ar fi fost să fie altfel.
Fără arta & fără tehnologie
Am spus deja că mi se pare că ar trebui să mă forțez să trăiesc fără tehnologie chiar deloc. Dar dacă aș ajunge în niște circumstanțe de izolare extremă, cred că m-aș descurca. Aș prefera să nu fie cazul, normal, dar nu cred că aș intra în „sevraj tehnologic.” Eu și în vacanțe îmi las telefonul uitat în camera de hotel. Lasă-mă în fața unui peisaj natural complex, preferabil plajă, și n-am nevoie de nimic. Abia când văd câte ceva la care aș face o poză îmi amintesc că n-am telefon. A, și mai e reflexul de a avea instant la îndemână informații despre orice. Nu știi, nu-ți mai amintești, vrei să afli mai multe? Un search pe Google și gata! Asta chiar mi-a lipsit uneori. Dar se poate trăi și așa. Nu mai bine, dacă mă întrebați pe mine.
Cu arta e altă discuție, deși mi se pare că tot ar trebui să faci un efort conștient și susținut ca să elimini arta din viața ta. Doar că e chiar mai nerealist decât să scoți de tot tehnologia, pentru că manifestări artistice poți să-ți permiți în nenumărate forme. Sigur că e discutabil ce e „artă,” dar în accepțiunea cea mai amplă a termenului, poți să fii artist și când faci castele de nisip, și când gătești, și prin felul în care te miști etc.
Așa că viață chiar de tot fără ele nu prea se (mai) poate, iar dacă s-ar putea, cu siguranță am avea existențe mult mai terne.
