[Human, Art & Tech] Anastasia Cujba: Arta și tehnologia, în simbioză, pot crea lucruri fermecătoare

[Human, Art & Tech] Anastasia Cujba: Arta și tehnologia, în simbioză, pot crea lucruri fermecătoare

Tehnologiile ne permit să descoperim o lume nouă și să găsim raspuns la cele mai complicate intrebări, crede Anastasia Cujba, participantă la Human Technology Street Art Challenge by George. Iar lucrarea ei, Hope, vrea să sugereze cât mai bine această idee. Este, de altfel, prima creație a Anastasiei realizată digital, ea folosind de obicei creionul sau culorile în ulei.

Cea mai mare provocare a fost concentrarea asupra unei singure idei. Totodată era dorința de a crea o imagine care să fie ușor înțeleasă de cei din jur, povestește ea

S-a oprit asupra unui roboțel care aduce speranță, pentru că e nevoie, crede Anastasia, de tot feluri de poduri care să aducă împreună arta cu tehnologia și experiența umană. 

Mâine e ultima zi de înscrieri la Human Technology Street Art Challenge by George. Așa că așteptăm lucrările voastre: orașele din România au nevoie de culori și idei noi. 

 

Bio pe scurt

Mă numesc Cujba Anastasia, sunt studentă în anul 3 la facultatea de arhitectură. În general sunt concentrată pe proiectele legate de arhitectură, lucrările reprezentate în creion sau culori de ulei sunt doar  un hobby. Lucrarea realizată pentru concurs a fost prima mea lucrarea digitală și a constituit o experiență frumoasă și captivantă.

 

Înscrierea la Human Technology Street Art Challenge by George

Hotărârea de a mă înscrie la Human Technology Street Art Challenge by George a fost destul de spontană. Lucrarea a fost executată în timpul pauzelor dintre examene și pregătirea pentru acestea.

Cea mai mare provocare a fost concentrarea asupra unei singure idei, dorința de a pune tot pe o planșă era permanent în gând. Totodată era dorința de a crea o imagine care să fie ușor înțeleasă de cei din jur.

 

Tehnologie, arta & realitatea urbana

Tehnologie, arta & realitatea urbana sunt trei domenii care pășesc împreună. Pentru a crea o armonie dintre acestea este nevoie de înțelegerea limbajului pe care îl definește fiecare. Arta cu principiile sale clasice , dar care tind spre o continuă experimentare, tehnologia cu exactitatea sa și spațiul urban cu propria structură și reguli, e nevoie de o acceptare a individualității fiecăruia și în același timp de găsirea lucrurilor care funcționează asemenea unui “pod” dintre ele.

 

Relația cu tehnologia

Tehnologia ocupă o mare parte din viața mea, îmi amintesc cu nostalgie de primul telefon apărut în familie, cât de intensă era dorința de a descoperi ceva nou, mai ales fiind un copil de 5 ani, neștiind toate posibilitățile acestuia, tot ce puteam face era să contactezi părinții și uneori să joc „snake”.

În ziua de azi utilizarea tehnologiei a devenit o parte din viața oamenilor, având atât impact pozitiv, cat și efecte negative. Cu siguranță, dacă vom analiza ponderea acestor efecte, putem constata ca evoluția tehnologiei a făcut posibil să devină realitate multe idei extraordinare.

Tehnologia mă ajută să economisesc timp pentru efectuarea unor lucruri care ar dura zile întregi, astfel timpul liber rămas îl pot utiliza pentru crearea amintirilor frumoase.

Viața fără tehnologie ar fi mai complicata, dar cred că totuși posibilă, însa viața fără artă ar fi învăluită în nuanțe sure. Astfel arta și tehnologia, în simbioză, pot crea lucruri fermecătoare, care ne inspiră.

[Maine e ultima zi de inscrieri la Human Technology Street Art Challenge by George. Citeste brieful si inscrie-te aici]

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Sectiune

Dictionar



Branded


Related