[Human, Art & Tech] Alexandra Nicolae: Nu există tehnologie fără artă și nici artă fără tehnologie iar realitatea urbană este doar o pânză albă care cere culoare

[Human, Art & Tech] Alexandra Nicolae: Nu există tehnologie fără artă și nici artă fără tehnologie iar realitatea urbană este doar o pânză albă care cere culoare

Alexandra Nicolae nu are nevoie de limite în folosirea tehnologiei, ea face parte din generația care "bătea maidanul", deci știe că dincolo de acel ecran, există o lume reală si faină care nu necesită filtre, photoshop sau background muzical. Tehnologia e parte din realitate, la fel ca arta, crede ea, iar omul este puntea care le unește, prin folosire și transformare. Cele două lucrări înscrise la Human Technology Street Art Challenge by George”Neon World” și ”Detaliul care ne definește”, abordează tocmai această țesătură interdependentă.

Singurul lucru de care sunt convinsă este că tehnologia m-a făcut mai curioasă. Cred că până la urmă este natura omului să învețe, să încerce, să eșueze și să o ia de la capăt.

Cu Alexandra ne-am mai întâlnit cu ocazia altor competiții TheCreator, dar asta nu ne-a oprit să povestim iar. Mai ales că tema este atât de generoasă. Vorbim cu ea, așadar, în rândurile de mai jos, despre tehnologie, artă, viață și locul de întâlnire a toate aceste dimensiuni. 

Suntem siguri că povestea ei vă va da un impuls să creați propria versiune asupra relației dintre om și tehnologie și să o înscrieți în competiție. Înscrierile la Human Technology Street Art Challenge by George se încheie pe 15 iunie, poate ar trebui să vă grăbiți puțin.

 

Bio pe scurt

Sunt Ale, am 33 de ani și ... pff, iar femeia asta?! - sunt sigură că cineva a gândit-o :)) 

Ținând cont că nu sunt la primul concurs și nici la primul interviu... cred că povestea mea nu mai este atât de relevantă pe cât sunt defapt lucrările mele. Ele vorbesc de la sine și nu doar în cazul meu ci și în cazul celorlalți participanți. Este minunat cât de diferiți suntem, cum percepem lucrurile și cum alegem să exteriorizăm această unicitate individuală.

 

Competiția Human Technology Street Art Challenge by George

Ca de fiecare dată, văd aceste competiții ca pe niște provocări. Este un mod excelent să încerc ceva nou... să-mi ies din zona de confort, mai ales că acest challenge vine și cu partea de execuție la final.

 

Inspirația. Procesul de creație

Nu există un loc secret de unde apare inspirația (dacă știe cineva, să-mi zică și mie :))

În cazul de fața, cu toată sinceritatea, inspiratia s-a lăsat așteptată... prea mult chiar. Aveam un blocaj (sau burnout cum îi mai spun unii - nasoală treabă - chiar speram să nu existe sau să nu-l am decât poate peste vreo 30 de ani) iar acest challange m-a ajutat să-mi repun "rotițele" în mișcare. A fost fix ce aveam nevoie.

Brieful propriu-zis a fost conceput frumos, echilibrat din toate punctele de vedere iar tema aș putea spune că e una comună (chiar inevitabilă în acest secol) dar care, spre bucuria noastră, nu a fost exploatată la maxim.

Cea mai grea parte o consider cea de execuție finală. Să vedem dacă o să-mi fie de ajutor ostilitatea pe care o am față de pereții albi din casă (pe care, desigur, nu i-am 'iertat' și nu au scăpat neatinși).

 

Tehnologia, arta & realitatea

Hmm, o chestiune complexă cu care nu sunt 100% de acord. Nu le văd ca fiind 3 dimensuni diferite, ci mai degrabă ca una singură (realitatea urbană) ce cuprinde alte 2 (tehnologia și arta).

Cele din urmă având desigur o punte de legătură, omul. Nu există tehnologie fără artă și nici artă fără tehnologie iar realitatea urbană este doar o pânză albă care cere culoare. 

 

Relația cu tehnologia

Au trecut 26 de ani (aveam 7 ani) de când părinții mei au decis că un calculator în casă o să fie util, că o să ne ajute în viață și că o să avem altfel de oportunități profesionale. Așa a și fost, au avut dreptate. Toți anii ce au urmat, calculatorul mi-a ușurat existența.

De la teme, proiecte, muzică, desen, socializare, muncă ... a fost și este acolo. Nu mi-am putut închipui vreodată cum aș fi evoluat fără tehnologie. Iar telefonul mobil, cred că aveam 16 ani când l-am primit pe primul, e simpatic acest mini-calculator la purtător :))

Nu consider că mai am nevoie de limite în folosirea tehnologiei, deoarece fac parte din generația care "bătea maidanul", deci știu că dincolo de acel ecran, există o lume reală si faină care nu necesită filtre, photoshop sau background muzical.

Văzând cum tehnologia a luat avânt în ultimele decenii, e posibil ca în subconștient să-mi fi trasat niște limite de bun-simț. I'll never know.

Singurul lucru de care sunt convinsă este că tehnologia m-a făcut mai curioasă. Cred că până la urmă este natura omului să învețe, să încerce, să eșueze și să o ia de la capăt.

Fără artă și fără tehnologie

În prima fază, nu cred că aș știi cum să functionez fără tehnologie dar sunt 100% sigură că m-aș adapta destul de repede. Referitor la artă, tinând cont că am rămas fără tehnologie :)) ... o să devin și mai creativă în a învăța să fac față noului stil de viață.

Deci există o legătură atât de fină între cele două încât ar putea trece neobservată.

[Citeste brieful si inscrie-te aici la Human Technology Street Art Challenge by George]

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Branduri

Sectiune



Branded


Related