Recunoaștere internațională pentru proiectul “Cule în lumină” – marele câștigător SABRE EMEA 2021, la categoria Corporate Reputation – Institutional Image

Recunoaștere internațională pentru proiectul “Cule în lumină” – marele câștigător SABRE EMEA 2021, la categoria Corporate Reputation – Institutional Image

“Cule în lumină” este proiectul câștigător la categoria Corporate Reputation – Institutional Image, în cadrul Premiilor Internaționale SABRE EMEA 2021, una din cele mai importante competiții din domeniul PR și Comunicare, la nivel mondial.

Proiectul “Cule în lumină” a adus în atenția publicului actual, într-o manieră modernă și inedită, tradiția și istoria clădirilor simbol pentru patrimoniul Olteniei. 

Premiile SABRE se numără printre cele mai importante recunoașteri din domeniul PR și Comunicare, la nivel mondial, fiind atente la aspecte legate de angajament, credibilitate și construirea de relații. Prezența pe podiumul competiției de anul acesta reprezintă încă o confirmare a efortului pe care CEZ îl depune pentru excelența în aceste domenii. 

Proiectul “Cule în lumină” a fost dedicat cunoașterii și aprecierii unora dintre cele mai valoroase construcții ale Olteniei unind forțele comunității locale, a autorităților locale și centrale, a studenților de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu și a Institutului Național al Patrimoniului.

Începută în primăvara anului 2019, campania a fost gândită și implementată în parteneriat cu agenția Rogalski Damaschin Public Relations și a cunoscut numeroase dezvoltări în comunicarea internă și externă (social media, autorități, influenceri, presă și experți).

Grupul CEZ nu este la prima reușită în cadrul prestigioaselor premii obținând “Certificatul de Excelență” pentru Campania „Green Power of Neversea” în cadrul EMEA In2 SABRE Awards 2020, în 2018 “Certificatul de Excelență” pentru Proiectul „The Blood Hit”, iar cu un an mai devreme, campania „Biblioteca de energie” a câștigat Gold Awards la SABRE EMEA 2017.

 

“ Este unul dintre exemplele în care din colaborarea extraordinară pe care am avut-o cu autoritățile locale, centrale și cu comunitatea locală, a rezultat un proiect care a cucerit un public valoros de profesioniști. Suntem și mai motivați să continuăm lucrurile bune pe care le facem.”, Ondrej Safar, CEO CEZ.

 

Inițiativa implementată de CEZ a livrat 3 proiecte arhitecturale acționabile pentru restaurarea culelor și un traseu turistic dedicat, cu indicații exacte și informații interesante despre fiecare construcție în parte. 

Compania va continua să pună în lumină moștenirea culturală și arhitecturală a Olteniei cu și mai multă #energiepentrubine.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info
Sectiunea Update cuprinde comunicatele de presa ale agentiilor si companiilor cu privire la activitatea lor, in special in domeniile comunicarii, marketingului si CSR-ului.
Update este un serviciu oferit companiilor in cadrul platformelor IQads si SMARK.
Daca esti reprezentantul unei companii si vrei sa publici un comunicat de presa prin acest serviciu, ne poti contacta aici.


Rogalski Damaschin

Cu peste 17 ani de activitate, Rogalski Damaschin este una dintre cele mai influente și performante agenții de comunicare din România, având un portofoliu de clienți care activează în... vezi detalii »

Festivaluri

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related