KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 19 și 20 iunie, la Opera Comică pentru Copii.
În perioada 19-20 iunie 2021, la Bucureşti, publicul se va putea întâlni cu o selecţie a celor mai bune filme de la ediţia din 2020, la Opera Comică pentru Copii.
SALA MARE, ora 19:00:
BINTI, 2019, +9 ani
Sinopsis: Unul dintre cele mai apreciate filme pentru copii ale ultimului an, cu premiera mondială la Sundance, premiat la Tallinn, Flanders sau Montreal și câștigător al premiului pentru Cel mai bun film pentru copii la KINOdiseea în 2020, filmul spune povestea lui Binti – Binti are 12 ani și s-a născut în Congo, însă a trăit toată viața împreună cu tatăl ei, în Belgia. Chiar dacă nu au o formă legală de a sta în țară, Binti își dorește o viață normală și, mai mult, să ajungă o vloggeriță faimoasă precum idolul ei, Tatyana.
JACKIE ȘI OOPJEN, 2020, +7 ani
Sinopsis: Jackie și Oopjen, filmul olandez în regia Annemariei van de Mond, este o comedie pentru întreaga familie care ne invită să ne plimbăm printre galeriile și operele de artă ale muzelui Rijksmuseum din Amsterdam. La închiderea programului pentru vizitatori, Jackie, fetița de 12 ani a unui custode, descoperă că unul dintre faimoasele tablouri ale lui Rembrandt se trezește la viață. O prietenie puțin probabilă se leagă atunci când Oopjen (un personaj faimos din tabloul lui Rembrandt) o confundă pe Jackie cu sora ei demult pierdută.
GRĂDINA OCC, ora 21:00:
F VINE DE LA FERICIRE (H is for Happiness), 2019, +10 ani
Sinopsis: Tânăra Candice Phee se regăsește într-o misiune aventuroasă când, ca parte a unui proiect de la școală, devine mediatoare în familia ei certăreață și tristă. Candice este entuziastă și amuzantă și își dedică timpul încercând să îi înveselească pe cei din jurul ei. Noul ei coleg, Douglas Benson, crede că ea a venit dintr-o altă dimensiune, dar îi devine un aliat de nădejde în misiunea ei. Filmul este ecranizarea cărții lui Barry Jonsberg - “My Life as an Alphabet” și ilustrează diferitele fațete ale vieții între o pădure fantastică, plină de magie și conservatorismul unui mic oraș.
TRIPLE TROUBLE, 2020, +8 ani
Sinopsis: În 2017, la KINOdiseea, proiecția primului film polonez din serie – Double Trouble – a avut un suces răsunător printre cei mici. Trei ani mai târziu, avem parte pe marele ecran de o nouă aventură a Julkăi și a lui Olek: când tabloul Plaja de la Pourville al lui Monet dispare din Muzeul Național din Poznan, copiii au în față o misiune importantă – să găsească tabloul, să descopere identitatea hoțului și să salveze un pictor nevinovat, acuzat de furt. Cei doi conlucrează în armonie, asta până când apare Felka și încurcăturile o urmează.
Biletele pentru proiecțiile din cadrul KINOdiseea Altfel se găsesc pe bilete.ro. Preț bilete: 10 lei.
KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis. Proiect cultural finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.
KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală și Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA - European Children's Film Association. În cele 11 ediții precedente, festivalul a avut peste 100.000 de participanți.