Cultura și publicitatea: Cristiana Belodan lansează prima sa carte

Cultura și publicitatea: Cristiana Belodan lansează prima sa carte

Dilibau – o colecție de povestioare cu umor oltenesc, inspirate din copilăria autoarei.

Cristiana Belodan, om de publicitate cu peste 15 ani de experiență în industria de advertising, lansează Dilibau, prima sa carte inspirată din amintirile copilăriei din Oltenia. Plină de umor și emoție, cartea ar putea fi varianta oltenească, de la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, a Amintirilor lui Creangă, doar că din perspectiva unei Smărăndițe a popii din Caracal. Dilibau există, este un personaj real, iar Cristiana povestește într-un stil hâtru, pigmentat cu multe oltenisme, năzbâtiile cu care i-a colorat fratele ei copilăria. 

 

„De mai bine de zece ani mă vizita gândul asta: să scriu o carte cu povestiri din Oltenia mea iubită. Așa a luat naștere Dilibau, din dorința de a genera emoție. Am știut, de la titlu la cuprins, că vreau să-i fac pe oameni să râdă. Iar lansarea cărții a coincis cu această perioadă, în care cred că avem nevoie să râdem mai mult ca oricând”, povestește Cristiana.

Aceasta a pregătit și un clip hazliu pentru promovarea cărții:

 

 

Dilibau se adresează generației Nostalgia, celor care sunt acum părinți însă nu și-au uitat copilăria cu vacanțe lungi de vară la țară. Dar și celor din noua generație care pot descoperi, prin ochii Smărăndiței din Caracal, povești autentice despre un spațiu și timp ce astăzi par greu de crezut că au existat, undeva sub arșița soarelui din Oltenia.

Cartea este publicată de Curtea Veche Publishing și se găsește atât pe site-ul editurii cât și în librării.

Cristiana Belodan a venit pe lume în Caracal, într-o familie de preot, pe 19 septembrie 1982. Copilăria și adolescența le-a petrecut pe meleaguri caracalene, iar anii de studenție pe urmele lui Blaga, la Sibiu. Și-a urmat visul de a lucra în agenții de publicitate, în București, deținând la momentul de față funcția de Director de Strategie & Transformare în cadrul agenției Oxygen. După anii de carieră în advertising, a reușit să pună în pagină un alt vis: scrierea primului volum de amintiri - Dilibau.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Oxygen

Oxygen este o agentie integrata de comunicare, cu sedii in Bucuresti si Cluj-Napoca. Cu peste 13 ani experienta pe piata, Oxygen a lucrat de-a lungul anilor cu branduri si companii locale si internationale, din... vezi detalii »

Companii

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related