RADAR Kids 2021, loc de joacă art & tech special creat pentru cei mici

RADAR Kids 2021, loc de joacă art & tech special creat pentru cei mici

RADAR, muzeul temporar de new media art, care va avea loc între 10 și 13 iunie la ROMAERO, lansează a doua ediție RADAR Kids, cu scopul de a familiariza copiii cu noile tehnologii aplicate în artă. Acest demers educațional prezentat prin joacă de Lidl România este format din 12 instalații artistice interactive și un spațiu imersiv – o producție virtuală 360° ce te transpune ca un portal direct într-o altă lume.

La RADAR Kids organizatorii își propun să le arate atât copiilor, cât și părințiilor, prin proiecte aplicate, că tehnologia poate fi un mediu de creație care te ajută să descoperi o lume interactivă plină de mișcare, sunete, culori, roboți și multe alte elemente interactive. Tocmai de aceea, timp de patru zile copiii pot explora un traseu gândit special pentru ei care reunește proiecte de robotică realizate de copiii de la Logischool, de studenții de la UNArte, UNATC și UBB, de artiști din industria jocurilor video și artiști de new media.

Pentru ca traseul să fie cât mai captivant, cei mici vor primi după fiecare aventură, instalație explorată, câte o ștampilă pe un certificat de explorator, pe care îl primesc la intrare. La finalul expoziției, toți copiii care au completat certificatul cu toate cele 12 ștampile primesc o surpriză din partea LIDL.

Unul dintre cele mai spectaculoase locuri pregătite pentru copii este spațiul imersiv – o junglă interactivă. Aici, prin proiecția 360, copiii vor fi înconjurați de plante tropicale și animale sălbatice virutuale, păsări colorare, apă, licurici sau broscuțe.

Printre instalații se numără și ASCII Dreams, locul în care te simți ca într-un vis și te învăță despre limbajul de cod ascii, Fluctuations of Us, o instalație prin care copiii pot explora culori și se pot juca cu sunetele propriilor voci, Simple or Complex, un proiect ce constă în 4 ilustrații care se transformă în imagini fabuloase pe care tu le influențezi sau Fly me now – un avion pe care îl poți pilota prin mișcările corpului.

Un loc unic, creat în rând cu cele mai atractive experiențe digitale, dedicate copiilor, la nivel internațional, un mix perfect între artă și tehnologie, educație și joacă, spațiul RADAR Kids este potrivit pentru copii de toate vârstele.

În cadrul RADAR, publicul va descoperi, în plus, proiecte în domenii precum realitate augmentată, video-mapping, inteligență artificială, instalații interactive, game art, sound design realizate de studiouri creative și artiști independenți din România și nu numai.

Ediția RADAR 2021 este găzduită și realizată în parteneriat cu ROMAERO, companie care în 2020 a celebrat un secol de activitate în industria aerospațială.

Va avea loc în Hangarul 3, cu o suprafață generoasă de 5.800 mp. Cei 4 pereți ai hangarului, cu o suprafața de 1.200 mp vor fi acaparați de un show de video mapping.

Prețul biletelor este de 50 lei pentru adulți și se aplică o reducere de 50% pentru copii, iar accesul este gratuit pentru copiii cu vârsta între 0-6 ani.

Biletele pot fi achiziționate online.

Biletul permite vizionarea expoziției într-unul din intervalele de mai jos:

Joi: 17.30 – 19.30; 19.30 – 21.30
Vineri: 13.30 – 15.30; 15.30 – 17.30; 17.30 – 19.30; 19.30 – 21.30;
Sâmbătă: 11.30 – 13.30; 13.30 – 15.30; 15.30 – 17.30; 17.30 – 19.30; 19.30 – 21.30;
Duminică: 11.30 – 13.30; 13.30 – 15.30; 15.30 – 17.30; 17.30 – 19.30; 19.30 – 21.30.

Accesul fiecărui vizitator se va face doar după termometrizarea noncontact a acestuia și va fi permis doar dacă vizitatorul are o temperatură sub 37,3C. Purtarea maștii de protecție care va trebui să acopere gura și nasul pe toată durata vizitei este obligatorie. De asemenea, vizitatorii sunt rugați să respecte regulile de distanțare socială.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related