În perioada 4-6 iunie, asociaţia Mai bine te aşteaptă la festivalul VegFest să descoperi importanţa hranei sustenabile şi noi modalităţi prin care poţi contribui la îmbunătățirea calităţii vieţii și să adopți un trai sustenabil, mai bun pentru tine, pentru semenii tăi și pentru Pământ. Conștienți de importanța unui stil de viața sănătos, organizatorii festivalului împreună cu partenerii săi și cu Asociația Mai bine, așteaptă oamenii pentru a marca „Anul internațional al fructelor și legumelor”, declarat de Adunarea Generală a ONU, în 2021.
Intrarea este liberă pentru toţi cei dornici să descopere în cele trei zile de festival cum sunt interconectate hrană și schimbările climatice și să-și însușească abilități de grădinărit urban, permacultură și modalități creative de diminuare a risipei alimentare.
Our Food, Our Future: proiect dezvoltat de asociaţia Mai bine, partener oficial VegFest
Fondată la Iaşi, în anul 2009, asociaţia Mai bine va fi prezenta în cadrul festivalului VegFest, pentru a expune valorile şi credinţele pentru care militează.
Proiectul Our Food. Our Future are ca obiectiv informarea tinerilor privind impactul lanțurilor alimentare asupra planetei și asupra oamenilor. Prin activităţi de advocacy adresate Parlamentului European, se dorește o ameliorare a problemelor legate de încălcarea drepturilor lucrătorilor mirați şi lucrătoarelor migrante în agricultură. De asemenea, Asociația Mai bine implica tinerii în activități, campanii și politici de dezvoltare, la nivelul Uniunii Europene, care răspund schimbărilor climatice prin intermediul consumului și producției durabile de produse alimentare.
În calitate de parteneri VegFest, Mai bine încurajează participarea activă a comunităţii la activităţi desfăşurate în cele trei zile de festival, pentru o mai bună înţelegere a relaţiei dintre hrană, schimbări climatice şi migraţie.
Comunitatea poate contribui la un viitor sustenabil
Invitam comunitatea ieseana sa participe la atelierele și provocările pregatite de Asociația Mai bine în cele trei zile de festival, în cadrul standului VegFest de pe Bld. Ștefan cel Mare, precum:
Acest document a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestui document intră în responsabilitatea asociației Mai bine și sub nici o circumstanță nu reflectă poziția Uniunii Europene.
- Plantează #HranăPentruViitor
- Acceptă provocarea #FărăRisipăAlimentară
- Calculează Amprenta ta de Carbon
De asemenea, tot în aceeași perioada, Asociația Mai bine va desfășura diverse activități în mai multe spații din Iași, la care te invităm să te înscrii deoarece locurile sunt limitate.
Vineri, 4 iunie
- Atelier de bombe de semințe, @Muzeul Sadoveanu, între 17.00 și 19.00
Sâmbătă, 5 iunie
- Atelier de permacultură și compost, @Food Forest, între 10.00 și 18.00
- Picnic pentru Descreștere, @CUIB, între 12.00 și 15.00
- Live painting cu @HarceaPacea, @Bld. Ștefan cel Mare, de la 11.00
- Panel Ziua Mondială a Mediului, @Muzeul Sadoveanu, între 19.00 și 20.30
Duminică, 6 iunie
- Food Forest - Vizită ghidată pentru elevi, între 11.00 și 13.00
Activitățile fac parte din proiectul Our Food. Our Future, care este finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul acestei campanii intră în responsabilitatea Asociației Mai bine și nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene.
Acest document a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestui document intră în responsabilitatea asociației Mai bine și sub nici o circumstanță nu reflectă poziția Uniunii Europene.