Eu mă joc. Tu te joci. Pe 1 Iunie ne jucăm cu toții la 1uniFEST

Eu mă joc. Tu te joci. Pe 1 Iunie ne jucăm cu toții la 1uniFEST

De Ziua Națională a Copiilor, copiii și părinții sunt invitați la cea mai mare joacă împreună de către inițiatorul proiectului care a făcut din 1 Iunie Zi Liberă Națională – Itsy Bitsy FM. 1uniFEST lansează anul acesta un Manifest de Joacă, prin care părinții împărtășesc idei de joacă cu cei mici.

Orice părinte, mai ales dupa un an de pandemie, are momente în care simte că-i lipsește inspirația în a propune activități pe gustul celor mici. La 1uniFEST, părinții și SuperEroii Itsy Bitsy împărtășesc jocurile lor preferate și se inspiră unii pe alții într-o mare joacă! De 1 Iunie, părinții și copiii își activează împreună superputerea poftei de joacă, printr-un show LIVE la radio si online.

 

De 16 ani încoace, pe 1 Iunie ne întâlneam în parc cu zeci de mii de părinți și copii, la marea sărbătoare a Zilei Copilului. Abia așteptăm să putem relua întâlnirile, să ne luăm în brațe, să umplem parcul de râsete și voie bună. Dar până atunci, pentru că siguranța tuturor este prioritară, anul acesta ne vom juca live, interactiv, ca și anul trecut, prin intermediul tehnologiei, la radio și online. Manifestul de joacă va ajunge, astfel, și la familiile cu copii români de pretutindeni. Invit părinții să le dăruiască copiilor în fiecare zi, nu doar pe 1 iunie, cea mai mare dovadă de iubire și cea mai mare bucurie pentru ei: joaca cu părinții. Îi asigur că asta le va aduce o conectare și mai bună, relaxare și o comunicare de la suflet la suflet.”, declară Nadia Tătaru, co-fondatoarea Itsy Bitsy FM.

 

Părinți cunoscuți, precum Feli, Andra și Cătălin Măruță, Alina Sorescu, Cristina Bălan, Prințesa Urbană, Simona Dragomir și mulți alții duc mai departe Manifestul de Joacă 1uniFEST și împărtășesc din joaca cu copiii lor. Rețelele de socializare se umplu pe zi ce trece cu idei de joacă, pentru că orice părinte poate încărca pe contul său de Facebook, Instagram, Tik Tok un clip video cu jocul preferat cu copilul său, însoțit de #1uniFEST, #ManifestDeJoaca, #1iunie. În felul acesta, toți părinții au acces la cele mai îndrăgite jocuri ale momentului.

SuperEroii Itsy Bitsy pregătesc 8 ore de joacă LIVE la cel mai mare festival de joacă - 1uniFEST!

Copiii și părinții sunt așteptați la:

  • 4 ore de joacă interactivă la Itsy Bitsy FM, de la ora 9:00 la ora 13:00.
  • 4 ore de joacă interactivă video, LIVE pe Facebook Itsy Bitsy, Facebook 1 Iunie Zi Libera și pe itsyitsy.o, de la ora 17:00 la ora 21:00.

Programul include jocuri în direct pentru copii cu SuperEroii Itsy, Bitsy, SuperZapa, Spark, Spinner și DjDodi, dar și muzică și dans împreună cu partenerii: Academia de talente Contrapunct, Academia Hi Ha Hu, Marili, Andra Gogan’s Dance Academy, Alina Sorescu și Atelierul de Muzică “Picii lu’Soreasca”, Voltaj Academy, CriCriCri – Cântecele pentru copii, Sunetul Muzicii, Corul Meloritm, Asociația Kinetobebe.

Programul Itsy Bitsy din 1 iunie 2021 este realizat împreună cu primii copii absolvenți ai Școlii de SuperEroi Itsy Bitsy – Învață Oul pe Găina, printre care se numără Alexandra Diaconu, Andreea Mirea, Carina Dănețiu, David Măruță, Letiția Păune, Mara Dobre, Maia Proteasa, Mihai Mogoș, Radu Leu.

Ziua Liberă Națională de 1 Iunie a apărut la inițiativa Itsy Bitsy, pentru ca toți părinții să aibă șansa de a petrece timp de calitate cu copiii lor, oferindu-le cel mai valoros dar: atenția lor. Pentru că, doar așa, copiii cresc sănătoși nu doar fizic, ci și emoțional. 1uniFEST este festivalul copiilor și părinților din România care sărbătoresc împreună copilăria, știind că, indiferent de vârstă, păstrăm în noi o parte de copil!

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related