[Profesori altfel] Antonio Momoc: Studenții noilor generații vor în fața lor modele de reușită profesională, vor la catedră exemple de oameni de succes

Când vine în fața studenților săi, profesorul Antonio Momoc este preocupat în primul rând să le stârnească curiozitatea și gândirea, nu doar să le transfere niște cunoștințe. Aloca timp documentării și pregătirii cursurilor pe care le susține la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București și poartă dialoguri constructive cu tinerii care vin la orele sale. A trecut de ceva vreme timpul prezentărilor lungi cu expunere de noțiuni teoretice, studenții actuali nu mai pot fi stimulați așa. Rolul profesorului trebuie să fie și unul de facilitator, de coach. Și, tocmai din acest gen de activitate didactică, se pot naște nu doar niște profesioniști pregătiți, ci unii creativi, curioși și îndrăzneți.

"Ceea ce caută ei este să distingă între surse credibile și surse dubioase, să fie ghidați de profesioniști, să fie orientați de profesori valoroși atunci când selectează o bibliografie; vor să identifice mentorii din școală care să le indice marii autori din domeniu; vor să își dezvolte gândirea critică, să li se ofere oportunități de exprimare, să își fixeze valorile etice și profesionale".

Povestim în continuare cu profesorul universitar Antonio Momoc, Decan al Facultății de Jurnalism de Jurnalism și Științele Comunicării, despre noile generații de studenți și despre metehne ale învățământului nostru.

Din biografie

Pasionat de literatură, la liceul “Iulia Hasdeu” din București, la filologie-istorie, îmi imaginam să fiu redactor la o revistă culturală. Așa am dat admiterea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București. Din anul 1 am făcut practică la o televiziune ca reporter pentru o emisiune politică, m-a prins talk-show-ul politic la modă atunci, și din nevoia de a înțelege teoria politică am urmat simultan și Facultatea de Științe Politice. În liceu îmi imaginam că voi face presă scrisă, dar începând din anul II de FJSC am colaborat cu Radioul public vreme de 3-4 ani.

După un master în științele comunicării și altul în științe politice la SNSPA, am realizat, ceva mai târziu, că interesul meu era comunicarea politică. Din Radioul public, încă student la master, am trecut la o stație comercială, în MediaPro, la InfoPro, unde am realizat emisiuni alți 4-5 ani. Probabil că aș fi rămas doar în presa de radio și televiziune (am lucrat o vreme la Televiziunea Română ca realizator și moderator) dacă nu m-aș fi întâlnit cu doi profesori: sociologul Zoltan Rostas mi-a fost profesor coordonator la licență, apoi la doctoratul în sociologie, iar politologul Cristian Pîrvulescu mi-a fost coordonator la master și referent la doctorat. Rostas mi-a propus să țin seminarii de Sociologia comunicării, iar lui Pîrvulescu i-am fost asistent la cursul de Politologie. Așa am intrat în mediul academic și am început colaborarea cu Universitatea. Sub influența acestor doi mentori, ca asistent universitar, apoi lector, conferențiar și director de departament am colaborat pemanent în media; în toți acești ani în care am predat și am cercetat pentru doctorat și post-doctorat, am lucrat în presa de radio și televiziune. Când am fost ales Decan al Facultății de Jurnalism de Jurnalism și Științele Comunicării tocmai încheiasem colaborarea cu TVR Internațional.

Primii ani la catedră

Primii ani în învățământ au fost dificili pentru că salariul de preparator universitar era modest, iar colaborarea cu radioul public nu mă ajuta prea mult financiar. Am făcut radio în acei ani mai mult din pasiune, fiind ascultător de ProFM, de Andrei Gheorghe și Răzvan Exarhu. În primii ani de predare la Facultatea de Jurnalism am ținut cursuri de radio, iar odată ajuns la InfoPro m-am împrietenit cu colegii din ProFM, Vlad Craiovenu (acum la Aleph News), Ramon Cotizo și Cătălin Stoica (acum la DigiFM), pe care îi dădeam exemple pe la cursuri. Îmi amintesc că în primul semestru studenții mă confundau cu unii din colegii lor (eram cam de vârsta lor) și mă întrebau pe hol dacă știu ceva de seminaristul Toni Momoc (la radio mi se spunea Toni Robert), și erau mirați când îi invitam în clasă și le spuneam că fac seminarul cu mine.

Învățamântul românesc atunci

În 2017 Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) mi-a acordat premiul de Profesor Bologna în urma unei festivități care a avut loc la Palatul Cotroceni și la Palatul Parlamentului. Este unul din premiile cu care mă mândresc foarte tare fiind o recunoaștere și o apreciere directă a studenților mei. Criteriul fundamental de acordare îl constituie metoda de predare, adecvarea instrumentelor de predare la nevoile și așteptările studenților. Am avut șansa să predau la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din anul 2002 încoace, dar în Universitatea din București am colaborat și colaborez și cu alte facultăți: Științe Politice, Facultatea de Istorie, Facultatea de Administrație și Afaceri. După criza din 2009-2010 când s-a închis radio InfoPro și am fost toți concediați, mi-am deschis o micro-întreprindere de training, Red Carpet Production. În perioada când nu am mai lucrat presă am ținut traininguri media în companii private și multinaționale: de Tehnici și abilități de prezentare în afaceri, de Vorbit în public, de Managementul Reputației în afaceri. Am introdus aceste metode de predare de training în cursurile mele de la facultate. Asta au apreciat studenții mei atunci când m-au recomandat și m-au votat Profesorul anului în 2017: stilul de predare. Învățământul românesc a evoluat enorm în ultimii ani prin apropierea de industrie și prin atragerea multor profesioniști (cu metodele și know-how-ul lor) în mediul academic.

Lecțiile începuturilor

Mediul academic are rigorile sale și o anumită rigiditate care constrânge la o adaptare mai lentă la schimbările de pe piață. Evident că astăzi universitatea este mult mai apropiată de piață și de nevoile ei, dar tentația academică în mod natural este de a norma, de a educa și de a forma după propriile reguli, după propria viziune și după propriile manuale. Din păcate sunt și astăzi profesori care predau la școli vocaționale și care au o relație timidă cu industria sau o experiență practică redusă. Profesorii sunt (uneori) cercetători, unii au alții nu au vocația predării, dar nu sunt neapărat și practicanți. Personal nu am avut acest dezavantaj, fiind angajat sau colaborator permanent în media, oferind training sau consultanță în comunicare și relații publice. Poate fi o problemă când cineva care nu a activat nicio zi într-un domeniu să își propună să normeze acel domeniu sau să îi învețe pe alții. Studenții sunt primii care semnalează acest dezacord, mai ales când li se cere să facă practică din parte cuiva care nu este practician.

În prezent

La Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București predau cursuri de Fundamente ale științelor Sociale, Comunicare online, New Media si Comunicare politică, Marketing politic și Publicitate electorală. În Universitatea din București colaborez și cu alte facultăți, am predat cursuri de Comunicare politică la Facultatea de Științe Politice (între 2016-2018), predau Comunicare și relații publice la Facultatea de Istorie (2020-2021), Publicitate și promovarea vânzărilor la Facultatea de Administrație și Afaceri (2018-2021). Studenții FJSC ai specializărilor Jurnalism, Relații publice și Publicitate sunt motivați mai ales de oportunitățile de practică profesională pe care le au încă din anul I, iar cursurile unde pot exersa în echipe campanii de comunicare sunt atractive și inspiraționale.

Chiar și pe perioada pandemiei, studenții FJSC au lucrat în presa online sau în agenții de publicitate. Mulți din colaboratorii Facultății de Jurnalism sunt din industria marcom, astfel că porțile profesiilor comunicării le sunt deschise studenților FJSC. Laboratoarele de jurnalism radio și televiziune, orele de seminar, atelierele practice de relații publice și publicitate se bucură de aprecierea studenților și aici există cea mai mare așteptare pentru revenirea la orele față în față. Studenții vor să profeseze ceea ce învață în facultate și să se afirme cât mai repede în industrie.

Studenții noilor generații

Studenții noilor generații știu o mulțime de lucruri din liceu despre profesia în care intenționează să se afirme, au acces la o cantitate enormă de informație și conținut, vin cu deprinderi și abilități de comunicare digitală, au curaj și spirit antreprenorial. Din ce în ce mai puțini doresc să fie simbriași, tot mai mulți își propun să își dezvolte propriile afaceri. Ceea ce caută ei este să facă ordine în acest bombardament informațional online; să distingă între surse credibile și surse dubioase, să fie ghidați de profesioniști, să fie orientați de profesori valoroși atunci când selectează o bibliografie; vor să identifice mentorii din școală care să le indice marii autori din domeniu; vor să își dezvolte gândirea critică, să li se ofere oportunități de exprimare, să își fixeze valorile etice și profesionale. Vor în fața lor modele de reușită profesională, vor la catedră exemple de oameni de succes, fie în afaceri, fie în viața publică sau civică. Au încredere în profesorii care se bucură de recunoaștere științiifică, de apreciere publică și de prestigiu profesional.

De ce este nevoie ca un student să îndrăgească o materie

Importantă este pasiunea profesorului pentru domeniul său de expertiză. Cu cât profesorul este mai dedicat profesiei de dascăl, cu atât va fi mai dedicat studenților săi fără a-i infantiliza. Profesorul cu P mare are încredere în elevii și studenții săi. Iar elevii și studenții știu cine sunt profesorii care au încredere în ei și care îi tratează ca viitori pofesioniști, nu ca pe niște copii. Încrederea, atitudinea, deschiderea spre interesele și curiozitățile elevilor, stilul abordabil și disponibilitatea de a-i înțelege, de a-i ajuta, de a sfătui și orienta fac din profesor un prieten și apoi un mentor.

Stilul tău de predare

Citesc zilnic, cumpăr cele mai noi cărți, fac cercetare și mă documentez permanent pentru cursurile mele. Dar mai mult mă interesează să stimulez gândirea și curiozitatea tinerilor cu care mă întâlnesc la cursuri. Gândirea, logica, spiritul critic constituie precouparea mea de fond atunci când intru la clasă. Nu faptul de a fi de acord cu mine, nu faptul de a reproduce ce am citit eu, nu copierea unui model, a unui tipar de gândire sau a unui stil mă interesează. Ci autocritica, debarasarea de prejudecăți, eliberarea de stereotipuri sunt valorile cu care mă prezint în fața colegilor mei mai tineri, adică în fața studenților mei. Motivația mea intrinsecă este să învăț în fiecare zi nu doar din cărți și articole științifice, ci și de la studenții mei.

Super-puterea ta

Ei știu că mă pregătesc pentru ei, că aloc timp și că mă prezint documentat în fața lor. Nu pentru a mă auzi pe mine vorbind, ci pentru a vorbi unii cu ceilalți. Sunt recunoscător nu doar pentru că ei îmi acordă timpul și atenția lor, ci pentru că eu îmi petrec timpul cu ei și facem schimb de idei. Multe din întrebările, comentariile sau observațiile lor de la cursuri sunt surse de inspirație sau stimulente pentru lecturi viitoare, pentru ipoteze de cercetare, motive și cauze de dezvoltare personală și profesională.

Punctele forte ale școlii românești

Accentul pe cultura generală, pe cunoașterea teoretică, pe formarea de oameni și cetățeni.

Metehnele

Educația nu este și nu a fost niciodată în ultimii 30 de ani o prioritate în România, deși cu toții ne lamentăm, acuzăm și judecăm sistemul de educație. Impostura și slaba pregătire profesională au afectat grav sistemul de învățământ de la noi; în egală măsură subfinanțarea învățământului și insuficienta dotare tehnică și logistică. Cred că este nevoie și de o reconsiderarea a disciplinelor creative, tinerii au nevoie de mai multă libertate de expresie în școală, avem nevoie de mai multă încurajare și stimulare a creativității, pasiunilor și talentelor elevilor.

Reformarea învățământului

Prin transformarea educației într-o prioritate națională.

Din pandemie

Predarea online a reprezentat soluția de avarie. Învățarea online, însușirea deprinderilor și dezvoltarea abilităților altele decît cele online s-a dovedit misiune imposibilă. Școala online are limitele sale: predarea cursurilor teoretice este posibilă la distanță prin mijloace electronice; Pentru că vorbesc și din perspectiva unui decan al unei facultăți de jurnalism și comunicare, activitatea practică de laborator este posibilă doar la sală: a filma, a merge pe teren, a transmite de la locul de desfășurare al evenimentului, a face investigație jurnalistică, a observa sociologic la firul ierbii, a fi martor al evenimentelor, a relata, a verifica de la sursă, a repeta, a susține sau evalua un discurs public, un speech în fața unui public, presupune interacțiune față în față, interacțiunea cu sala, nu comunicare pe zoom sau google meet.

Posibile scenarii

Sistemul hibrid este posibil. Anumite cursuri teoretice, ședințe de lucru sau consilii, prezentări sau conferințe se pot desfășura și online. În schimb atelierele practice, laboratoarele în care se fac experimente, seminarul unde se învăță anumite deprinderi și chiar discursul public, toate au nevoie de public în sală și de interacțiune nemijlocită. Școala înseamnă nu doar acumulare de cunoștințe, ci și socializare și învățare de norme, valori și comportamente sociale dezirabile în interiorul grupului de vârstă.

Rolul profesorului

Într-o epocă în care diferența dintre online și offline va fi din ce în ce mai redusă, în care informația și conținutul (fie și educațional) abundă pe internet, rolul profesorului va fi din ce în ce mai mult acela de a lămuri, de a fixa reperele, de a orienta și ghida. Profesorul care livra odinioară cunoaștere teoretică și practică este azi mai mult un facilitator, un coach, un trainer. Profesorul cu P mare este și un model uman, nu doar profesional și științific. Acela este un mentor.