Fundaţia CHARTA, în colaborare cu Asociația Culturală “Grigore Vasiliu Birlic”, organizează, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, în perioada 3 - 12 septembrie 2021, cea de-a XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival, prima mare competiţie cinematografică de film de lung metraj organizată în capitală. Astfel, și în 2021, festivalul își continuă tradiția de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai așteptate filme recente din întreaga lume, cu participarea unor invitați de marcă.
"Vedem filme bune, socializăm și suntem din nou față în față. Acest lucru mă bucură enorm.", Dana Dimitriu-Chelba, inițiatoarea și directorul Bucharest International Film Festival.
Ediția din 2021 a festivalului aduce secțiuni și programe noi
Conceput ca un festival deschis cinematografului de artă, care încurajează curente cinematografice nou-apărute, descoperă talente și promovează tineri realizatori de film, cea de-a XVII-a ediție va cuprinde următoarele secțiuni:
- Competiția oficială de lungmetraj
- Panorama
- Focus: Grecia
- “100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României“, secțiune organizată cu sprijinul Casei Regale
- Program Special Spania, pentru a marca celebrarea celor 140 ani de Relații Diplomatice între România și Spania
Programul festivalului, conceput de Mirona Radu, noul manager de program al festivalului, profesionist în industria cinematografică cu o experiență de 10 ani în curatoriere, producție, distribuție și festivaluri internaționale, va conține pe lângă proiecțiile de filme și discuțiile cu invitații speciali, și o serie de masterclassuri.
"Sunt cu adevărat onorată să am șansa să propun cinefililor un program îndrăzneț și valoros în cadrul celui mai important festival de film din capitală. Am pregătit alături de Dana o serie de surprize pentru această ediție și lucrăm intens în acest sens pentru revederea cu publicul, pe care îl îndrăgim și căruia ne adresăm cu dor, respect și dragoste de cinema, după o perioadă atât de dificilă pentru noi toți. Așteptăm cu bucurie reîntâlnirea, pe care o vom transforma într-un adevărat festin cinematografic.", Mirona Radu, manager program Bucharest International Film Festival.
Cele 16 ediţii anterioare ale Festivalului au confirmat necesitatea existenţei unui asemenea eveniment ṣi recunoaṣterea sa pe plan naţional si internaţional prin prezenţa publicului ṣi prin invitati de notorietate precum: Nikita Mihalkov, Andrei Konchalovsky, Amos Gitai, Danis Tanovic, Rutger Hauer, Jerzy Skolimovsky, Jan Harlan, Radu Mihaileanu, Franco Nero, Vanessa Redgrave.
Pentru cea de-a XVII-a ediție, festivalul va organiza atât proiecții în săli, cât și în aer liber, respectând toate măsurile de protecție sanitară și normele prevăzute de contextul epidemiologic actual.