Vremurile nu l-au provocat către inovație, ci l-au obligat să folosească tehnologia și mai mult decât o făcea pentru spectacolele sale jucate pe scenă, ca să își modeleze creațiile artistice pentru mediul online. Coregraful Ștefan Lupu spune că, în perioada pandemiei, a fost si este unul dintre artiștii norocoși care lucrează destul de mult, făcându-și meseria și în contextul absurd actual.
"Mulți artiști tineri și talentați au renunțat la profesia pentru care au muncit atât de mult. Dacă ar fi existat sprijin din partea autorităților în ultimii 10 ani și ar fi luat naștere spații, hub-uri culturale, așa cum se întâmplă în tări mai mult sau mai puțin dezvoltate, probabil că în această perioadă artiștii ar fi avut o casă, un loc în care să-și păstreze vie dorința de a profesa în domeniu".
Mergem mai departe în seria noastră cu oameni care fac artă din dans cu Ștefan Lupu, coregraf și regizor de teatru-dans. Dacă în primii ani de viață profesională a experimentat din plin meseria de dans actor și performer, de ceva vreme explorează regia și coregrafia în montări curajoase, care s-au jucat pe scene importante din țară. Și s-au văzut mai mult online în ultimul an.
Ștefan vine de la Sfântu Gheorghe, iar prima sa întâlnire cu dansul a avut loc în perioada liceului, într-o trupă de artiști amatori din care făcea parte. A făcut Facultatea de Teatru la Cluj, iar în 2008 s-a mutat în București și s-a angajat la Teatrul Mic.
Despre tine
Sunt Ștefan Lupu, am 36 de ani, m-am născut în Sfântu Gheorghe, județul Covasna. În domeniul artelor spectacolului am ajuns printr-o întâmplare fericită cu ajutorul inițiativei unei profesoare de limba latină care a dorit să formeze un cerc de teatru și să creeze un spectacol după piesa lui Plaut, Aulularia. Am zis “da” acestei inițiative și pas cu pas a luat naștere trupa de amatori “ Ecou” a Colegiului Național Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe prin intermediul căreia am am avut primul contact cu această formă de artă minunată, care mi-a deschis acest drum.
În primă fază mi-am dorit să devin actor, și s-a întâmplat. Între anii 2004-2008, absolvind facultatea de Teatru și Televiziune, a Universității Babeș–Bolyai din Cluj-Napoca, secția actorie. ”Dansatorul din mine” s-a născut din dorință mea de a deveni un actor fizic, din plăcerea de a dansa și din perseverența de care am dat dovadă prin intermediul atelierelor și întâlnirilor cu mari coregrafi sau dansatori.
Declicul
Prima întâlnire cu dansul a avut loc în perioada liceului, în cadrul trupei de amatori din care făceam parte, sub îndrumarea atentă a actriței și coregrafei Fatma Mohamed, în contextul spectacolelor la care lucram. Declicul, însă, s-a produs în perioada facultății, prin cursurile obligatorii de mișcare scenică, balet și dans contemporan, acesta din urmă fiind și declanșatorul pasiunii pentru dans, alături de Vava Ștefănescu. Îi mulțumesc! :)
De ce dans și nu altceva
Dansul pentru mine a început mai degrabă ca o pasiune și a devenit o a doua profesie. Dacă ar fi fost altă meserie? Nu știu, nu pot să îmi dau seama. Am simțit o înclinație către artă încă de la o vârstă fragedă, prin intermediu muzicii și al instrumentelor muzicale (chitară, blockflote) sau al desenului, o pasiune ascunsă la care țin foarte mult. Acestea din urmă nu s-au materializat așa cum mi-am dorit, dar întâmplarea face că teatrul și conexiunea cu această artă m-au transformat în ceea ce sunt astăzi.
Primele spectacole memorabile
Consider că acest început a avut 3 etape semnificative: prima în perioada liceului, spectacolul “Nunta”, de A.P. Cehov, cea de-a doua, spectacolul “Miles Gloriosus”(Soldatul Fanfaron) de Plaut, în perioada facultății iar cea de-a treia, “Furtuna” de William Shakespeare, aceasta din urmă fiind și debutul meu la Teatrul Mic, în regia Cătălinei Buzoianu.
Dezvoltarea artistică
Dat fiind faptul că am lucrat foarte mult și am experimentat cu diferite laturi ale artei teatrale, având astfel întâlniri importante alături de mari personalități artistice, m-a ajutat să învăț și mă dezvolt foarte mult din acest punct de vedere.
Dacă în prima parte a carierei am fost focusat pe actorie și coregrafie (dansator), în punctul în care sunt acum mă regăsesc mai mult în ideea de regie și coregrafie (coregraf). La început, totul părea simplu și totuși imposibil, iar acum totul pare greu dar totuși posibil.
Greutăți și prejudecăți în meseria ta
Orgolii, respect, responsabilitate, generozitate, ipocrizie, minciună, empatie, înțelegere, acceptare, conștiință, echilibru, iubire, cunoaștere, descoperire, umor, profesionalism, conflict, scop, și situații… scenice. :)
Condițiile în care ai cotit și către comercial
În condiții de foame. Cele mai interesante au fost reclamele pe care le-am filmat. M-am simțit bine alături de echipele de filmare, am fost respectat și m-am bucurat că am învățat lucruri noi.
Învățăturile dansului
Am învățat că trebuie să am grijă de corpul meu. De-a lungul vremii s-au schimbat perspectivele asupra meseriei mele și odată cu asta și eu m-am transformat, am devenit matur, dar curajos, mai înțelegător și mai atent la oamenii din jurul meu.
Despre teatrul dans, din interior
Deși lumea folosește parcă din ce în ce mai mult dans în spectacole, în evenimente artistice, în emisiuni de divertisment etc., pare că teatrul-dans în România stagnează de ceva timp. Spectacole nu prea există, spații nici atât, artiștii cu adevărat pasionați atât de teatru, cât și de dans, ori de ideea de performer, sunt foarte puțini, iar finanțări nu se mai dau decât cu mici excepții. Așa se stinge o bună parte din potențialul artistic românesc. Dar, speranța moare ultima! :))
Spectacol ”Aglaja” - Coregrafie Stefan Lupu
Din pandemie
Din punct de vedere artistic, perioada pandemiei a fost foarte bună, pentru că am lucrat foarte mult. Nu am simțit cum a trecut timpul, am fost foarte activ și creativ, cu mici “interferențe” pe plan personal, în primăvara acestui an.
Cea mai mare schimbare din această perioadă a fost adaptarea în mediul online. Sunt mândru, deoarece am reușit să lucrez la întreaga coregrafie a spectacolului “Masculin”, online, aceasta fiind ulterior adaptată într-un spațiu teatral.
Un sumar al proiectelor din criză
De când a început pandemia, până în prezent, am reușit să lucrez pe mai multe planuri: UNATC, I.L. Caragiale, master I, modul “Commedia dell’Arte” (2020), Anul I Actorie, modul “Teatru Fizic și Limbajul Corporal” (2021); Coregrafii în spectacolele “Masculin”, regia Tudor Lucanu, online/UnTeatru, “Clovnii”, regia Mihai Gruia Sandu, la teatrul Țăndărică, “2+2=5”(adaptare după “Crimă și pedeapsă” de F.M. Dostoievski), regia Radu Iacoban, la Teatrul Mic, “Cântăreața Cheală”, regia Vlad Massaci, la Teatrul Mic; Regia și coregrafia spectacolului “Alice în Țara Oglinzilor”, la teatrul Căluțul de Mare, Constanța; Concept, coregrafie și interpretare — “i.Rat” (Iregretabila retragere a unui actor la tinerețe) - finanțare AFCN, Platforma Frilensăr, distribuit în mediul online; Film, pasaj din “Idiotul” de F.M Dostoievski, colaborare cu Centrul Rus din București, personaj - Prințul Maskin.
Artist în România acum
Să fii artist în sectorul instituționalizat este confortabil, deoarece acest lucru îți oferă stabilitate, să fii artist independent în Romania acum este distructiv.
Provocări, dezamăgiri și revolte
M-a dezamăgit și revoltat faptul că mulți artiști tineri și talentați au renunțat la profesia pentru care au muncit atât de mult. Dacă ar fi existat sprijin din partea autorităților în ultimii 10 ani și ar fi luat naștere spații, hub-uri culturale, așa cum se întâmplă în tări mai mult sau mai puțin dezvoltate, probabil că în această perioadă artiștii ar fi avut o casă, un loc în care să-și păstreze vie dorința de a profesa în domeniu.
Solidaritatea breslei
Prin ATIC — Asociația Transsesctorială a Independenților din Cultură, cu ajutorul Iuliei Popovici, și nu numai, mediul artistic independent a avut posibilitatea de a primi răspunsuri foarte valoroase la întrebări relevante, mai ales în această perioadă incertă. Respect și mulțumiri pe această cale.
Ritualuri și rutine pentru inspirație
România este o țară care inspiră foarte mulți artiști, trebuie doar să fii atent în jurul tău. La capitolul creativitate nu am avut probleme niciodată, iar ritualurile mele vis-a-vis de creație au funcționat în mare parte și în mediul online și încă funcționează, deși nu se compară munca de acasă cu cea de pe scenă.
Inovația în arta de pandemie
Aceste vremuri nu m-au provocat spre inovație, nu neapărat, ci m-au obligat să mă adaptez la mijloace tehnologice pentru a încerca să-mi fac meseria în condițiile date. Totul a funcționat firesc, într-un context absurd.
Ce iei cu tine mai departe
Voi lua cu mine liniștea interioară, echilibrul și introspecția. Pe viitor probabil că mă voi folosi mai mult de ideea de filmare, montaj, film, imagine etc.