[Ad List] Ce caută toți oamenii ăștia la mine în telefon?

[Ad List] Ce caută toți oamenii ăștia la mine în telefon?

Vor să afle totul despre tine, ce ai mâncat de dimineață, ce ai visat azi-noapte, pe cine iubești, pe cine votezi, când cumperi cele mai multe prostii de pe net, care sunt deciziile tale greșite, unde se ascund slăbiciunile tale, cine ești. Vor să te cunoască așa cum nu te cunoaște nimeni, nici măcar tu. Și apoi, cu toate informațiile acestea vor fugi în lume și le vor vinde cui licitează cel mai bine. Asta e frica noastră cea mai mare, până la urmă, nu? Că marile companii ne vor fura sufletul și îl vor vinde pe bucăți. Și chiar asta e subiectul noului spot Apple: siguranța datelor personale. Da, destul de îndrăzneață premisa. Dar Apple nu se oprește aici, mai își permite și un pic de umor. Ceea ce noi apreciem. Dacă tot ne vindem sufletul, măcar să ne și distrăm în timpul ăsta. Asta e publicitatea bună: să ne vorbească despre ceea ce ne e frică și să ne amuze în același timp. Cinic, știm. Avem însă și spoturi mai drăgălașe în lista noastră cu cele mai bune campanii recente: primul spot DDB pentru Skittles cu nostalgie pastel, un manifest despre lecțiile pandemiei, puțin trolling conspirativ de la Burger King, adevăruri incomode despre sex, Einstein și scenarii ambițioase de viitor.

 

DDB, Skittles

 

Apple

 

BBH London, Google

 

BBH, Jollibee

 

BBH, Burger King

 

Adam & Eve DDB

 

AMV BBDO, Smart Energy

 

Deutsche Telekom, Saatchi & Saatchi

 

The Good Mask Co

 

British Airways, Ogilvy

 

Carhartt 

 

BBH, Mattel

 

Havas, Durex

 

Aviation Gin

 

Hyundai

 

Adam&EveDDB, Eve Sleep

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


DDB Romania

DDB Romania este agentia de creatie membra The Group. The Group este lider al industriei de comunicare din Romania si include agentii specializate in servicii de creatie, media, digital, branding, relatii publice,... vezi detalii »

Ogilvy Group România

Ogilvy România, parte din rețeaua internațională Ogilvy, este o companie WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din lume (NASDAQ:WPPGY). Pe piața locală, Ogilvy creează platforme de comunicare,... vezi detalii »

Pastel

pastel este o agentie de comunicare romaneasca cu o abordare strategica si creativa, cu o activitate de 18 ani pe piata din Romania, peste 5.000 de campanii si proiecte dezvoltate, si un portofoliu de clienti... vezi detalii »

Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related