[Profesori altfel] Armand Giurea: M-am convins pe propria-mi piele că lucrurile făcute altfel, nu doar că funcționează, ci pot deveni răspunsuri valabile pentru dilemele educației de azi

Rigiditatea în care au fost crescuți adulții de astăzi nu mai funcționează pentru tinerele generații, care au acces la o mulțime de mijloace alternative de informare și educare. Și, cum timpurile pe care le traversăm ne obligă pe toți să fim flexibili, să ne adaptăm din mers la situații noi, poate este momentul ca cei mici să învețe această abilitate încă din școală. Ei sunt pregătiți să fie educați diferit, sunt tot mai deschiși să facă acest salt important. Le vor da drumul, oare, vechile generații să evolueze altfel decât ele? Profesorul Armand Giurea nu doar că privește din interior această dinamică, ci contribuie în mod direct la schimbare.

Ce rămâne în continuare o mare problemă generală din punctul meu de vedere, este frica de greșeală. Aici e strădania mea cea mare, atât cu elevii, dar mai ales cu părinții lor. Pentru mine, greșelile sunt cea mai bună oportunitate de învățare. Încerc să schimb și această mentalitate de “performanță cu orice preț”.

Vorbim în continuare cu Armand Giurea, profesor în învățământul primar. De la an la an, el observă că tinerele generații sunt din ce în ce mai dezvinvolte, mai informate și primește lecții valoroase de la copiii cu care lucrează.

Armand a început să predea într-o grădiniță de stat imediat după terminarea Liceului Pedagogic, la doar 18 ani, când tinerii de vârsta lui aveau alte preocupări. 12 ani de practică mai târziu, a ajuns la concluzia că lucrurile făcute altfel, cu implicare, respect și creativitate, funcționează. Și pot genera schimbarea pe care mulți o așteaptă în educație.

Biografie pe scurt

Mă numesc Armand Giurea și mă ocup cu educarea tinerelor generatii de aproape 12 ani.

Sunt absolvent al Liceului Pedagogic din Slatina, așa că soluția pentru a mă întreține în primii ani de facultate în București, a fost să ocup un post în învățământ. După socotelile mele de atunci, am ales să merg la o grădiniță... și așa a început această aventură ce nu-mi imaginam că va dura mai mult de 2-3 ani.

Am avut multe tentative de a părăsi acest domeniu, mai ales în primii ani, însă ușor-ușor, treaba asta a început să îmi intre sub piele. Primeam feedback bun din partea copiilor, a părinților, a colegelor, așa că după 3 ani m-am hotărât că vreau să învăț mai multe despre cum pot să fac treaba asta din ce în ce mai bine și am început la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Psihologie și Științele Educației.

Aici m-am îmbogățit profesional enorm. Am luat contact cu noile pedagogii, cu ideile înalte ale celor care se ocupaseră de-a lungul timpului cu educația, elementele atat de necesare de psihologie, dar mai ales cu anumiți profesori care au reușit să îmi transmită o etică a muncii și în mod deosebit, doamna profesoară Diana Csorba care mi-a oferit foarte multă încredere în propriile-mi capacități.

După această facultate, vârful formării mele profesionale a urmat odată cu înscrierea la Ped-ArtE, un master nou, ce îmbină pedagogiile alternative și arta teatrală în educație. Aici am explorat multe zone, dar mai ales creativitatea.

De atunci m-am convins pe propria-mi piele ca lucrurile facute altfel, nu doar ca functioneaza ci pot deveni raspunsuri valabile pentru dilemele educatiei de azi.

Primii ani de predare

Aveam 18 ani cand am intrat pentru prima oară în fața a 32 de copii de 5-6 ani, grupă mare. Acum majoritatea dintre ei au 18 ani. E putin coplesitor cand ma gandesc. Uneori imi reprosez ca as fi putut fi si mai responsabil fata de pozitia pe care o aveam, dar imi amintesc ce faceau prietenii mei la varsta aceea, ma uit ce fac adolescentii de 18 ani de azi si imi dau seama ca eram si eu la randul meu un copil. Acesti 12 ani in educatie m-au modelat definitoriu. Am reusit, observând atâtea pattern-uri comportamentale, să identific și la mine multe disfunctionalități, însă întotdeauna am fost îndreptat către găsire de soluții (mai repede pentru altii, mai greu pentru mine).

Cum arăta învățământul românesc atunci

Invatamantul de atunci nu se scuturase atata de mult ca astazi de rigiditatea vechiului sistem. Era mai mult vorba despre a avea toate actele in ordine si nu te deranja nimeni. Cum mie nu-mi place scrisul de mână, dar mai ales scrisul degeaba, eram mereu vizat de conducere. In urmatorii ani insa, lucrurile au inceput sa se mai miste. Odata cu sosirea doamnei Elena Fulga la conducerea Gradinitei nr.111 unde am lucrat primii 4 ani, s-a simtit un prim val de schimbare, ce venea la pachet cu un soi de relaxare si focusare pe nevoile reale ale copiilor.

Următorii ani

Urmatorii 3 ani am lucrat tot la o gradinita de stat, nr. 274. Înainte de ‘89 era de protocol: vizite oficiale, filmări, cântări, șoimi, tot ce trebuie. Acum rămăsăse cam ruină, ca de altfel tot complexul Apaca, de care depindea. Între timp lucrurile s-au mai reglat și pe acolo.

În 2015 am dat “testul maturității în învățământ”, examenul pentru definitivat, unde nota minimă pentru a promova este 8. Am picat în primul an cu 6,50, fără drept de apel. N-am renunțat și urmatorul an am luat singura nota de 10 din Bucuresti de la toate disciplinele, ceea ce mi-a adus și o oferta de la o gradinița privată ce îmi oferea salariul de trei ori mai mult decât aveam atunci la stat. E important de menționat că în primii 7 ani de muncă am avut salariul între 650 și 1000 de lei.

La Gradinita Mariposa am avut ocazia sa pun in practica tot ce acumulasem in anii de studiu si experienta de pana atunci. M-am implicat 100% am realizat multe proiecte frumoase acolo.

De multi ani încoace însă tot voiam să fac trecerea către școala sau în orice caz o schimbare majora. Asa ca m-am hotarat sa ma mut in Cluj si sa imi promovez cursul de “Joc și Artă teatrală pentru copii” pe care deja îl rulasem cu succes doi ani la gradinita privata. Semnasem de cateva luni tot cu o gradinita privata ce avea 3 sedii in Cluj-Napoca, însă sosirea pandemiei m-a obligat sa renunt, am stat deoparte cateva luni si am luat hotararea de a reveni la visul meu, acela de a fi învățător intr-o scoala de stat si ma bucur foarte mult ca am facut asta, pentru ca vreau ca impactul pe care il am asupra educatiei sa se rasfranga asupra unei categorii mai largi de beneficiari.

Ce ai învățat alături de copii

Inca din primii ani ( cumva intuitiv) am incercat sa ma apropii cat mai mult de copii, sa ii ascult, sa le validez emotiile si opiniile, sa ii incurajez sa se exprime. Acum stiu si cum pot sa fac asta mai ușor, urmând anumite rigori.

Școala unde predai acum

La câteva zile după revenirea în Bucuresti, în septembrie 2020 am mers la Școala Tudor Arghezi să întreb dacă nu cumva au vreun post liber. Am preluat așadar clasa I și de atunci continua odiseea. M-am acomodat deja cu noua postură și am început să îmi umplu lacunele, dar sunt conștient că mai am de învățat.

Elevii de astăzi

De la an la an observ cum tinerele generații sunt din ce in ce mai dezinvolte, curioase, dar si din ce in ce mai informate. Nu de puține ori am primit lecții valoroase din partea copiilor cu care am lucrat.

Ce rămâne în continuare o mare problemă generală din punctul meu de vedere, este frica de greșeală. Aici e strădania mea cea mare, atât cu elevii, dar mai ales cu părinții lor. Pentru mine, greșelile sunt cea mai bună oportunitate de învățare. Încerc să schimb și această mentalitate de “performanță cu orice preț”.

Rolul profesorului

Copiii văd în dascăl (și în adulți în general) un model, asta-i clar. Cu cât adultul din fata lor e mai constient de rolul pe care il are, cu atat mai bine va reusi sa gestioneze clasa. Pentru mine, in acest moment, cel mai important lucru este sa le transmit elevilor acea etică a propriei munci pe care si eu am primit-o la randul meu de la cei mai buni profesori cu care am interacționat.

Pe lângă asta, am fost întotdeauna atent la atmosfera de lucru pe care trebuie sa o creez zi de zi, lucru deloc usor. Pentru asta e nevoie să vezi, să interoghezi în timp scurt, să simți, oarecum intuitiv, atât starea emoțională a fiecărui copil, a propriei persoane, cât mai ales dinamica dintre toate aceste lucruri mai degrabă nevazute.

Super-puterea ta

Super-puterea mea îmi place să cred că este respectul cu care mă adresez, nu doar copiilor ci tuturor oamenilor cu care mă întâlnesc. Sunt convins că la un anumit nivel, toti suntem la fel si avem aceleasi nevoi de baza, printre care, cele mai importante sunt acelea de a fi vazuti, ascultati și validați, mai pe scurt, conținuți de catre o persoană sau comunitate.

Acum in acest punct mă aflu cu clasa mea. Încerc sa creez un grup care să funcționeze și să se regleze fără prea multa intervenție din afară. Dar mai e de lucru. Pandemia a afectat mult relatiile sociale, insa mi se pare ca tocmai aici e provocarea.

O privire asupra școlii românești

Școala românească are încă foarte multe probleme, despre care nu mai vreau sa vorbesc si eu pentru ca cele cu adevarat importante sunt evidente si toata lumea le dezbate. E clar ca e nevoie de o schimbare fundamentala, reală și susținută in educatie, in modul de organizare si functionare a institutiilor scolare, in pregatirea si selectia cadrelor didactice. Insa lucrul acesta nu se poate face doar intr-un singur domeniu.

Ce este bine

Îmi e limpede ca societatea românească mai are pași de parcurs, idei de asimilat, iar asta necesita timp și bani, bineînțeles. Si oricat mi-am dorit eu in idealismul meu sa schimb lucrurile peste noapte, imi dau seama acum rolul meu este scot ce-i mai bun din resursele existente, pentru ca sunt destule. Sunt foarte multi oameni care lucrează în sistem și sunt extraordinar de buni în ceea ce fac. Probabil ei au mai ținut țara asta să nu se ducă de tot la vale. Acum lucrurile îmi par pe o pantă ascendentă.

Posibile scenarii mai departe

Din ce în ce mai multi părinti au văzut că felul in care au fost ei educați nu mai poate continua. Nu ar mai avea de ce. Timpurile în care trăim ne obligă să fim cât mai flexibili, să ne adaptăm la situații noi din mers. Și mi se pare un exercitiu bun pentru minte.

Tinerele generatii sunt pregatite pentru acest salt, insa generatiile mai vechi nu sunt pregatite sa le dea drumul. Traumele transmise din generatie în generatie tind să se perpetueze, însă psihologia și neuroștiintele își fac treaba din ce in ce mai bine. E interesant de urmărit unde vor duce toate acestea, insa pana atunci nu pot decat sa ma bucur de privilegiul pe care il am de a lua parte la aceasta schimbare, ba chiar sa pot pune si eu o pietricica la acesta.

Cred cu tărie că oamenii în esență sunt buni și dacă am avea mai multă grijă și atenție la felul în care interacționăm unii cu alții, am avea mult mai mult de căștigat decât cum am tot fost învățați până acum să o facem. Ține de noi, cei care am mai înteles câte una alta să încercăm măcar să facem lucrurile altfel.