În lipsa unor măsuri care să țină teatrele mai mult deschise decât închise în ultimul an, actrița Ilinca Manolache a jucat pe o scenă sigură, adică online. În plus, a căutat să imbine limbajul de social media cu actoria și dramaturgia contemporană și a creat, alături de colegi de-ai săi, o serie de episoade de teatru TikTok. De la spectacolul ”Totul va fi diferit” prezentat în colaborare cu Teatrul Mic în 18 episoade i-a venit ideea de a experimenta online și alte dinamici. De pildă, cum ar putea transmite. În 15 secunde de satiră în social media. Mesaje clare despre problemele societății contemporane.
Fără să pretindă că a făcut artă sau teatru prin demersul său, Ilinca spune că s-a bucurat văzând cum personajele sale de pe TikTok ajung la atât de mulți oameni și generează imediat reacții.
"Cred că TikTok-ul poate fi și un instrument de critică socială și eu ca utilizatoare de TikTok folosesc instrumentele pe care le am pentru a inspira un dialog crucial în jurul multora dintre problemele noastre cele mai dureroase. Între râs și lacrimi, am vrut să îmi urlu vulnerabilitatea și neputința redirecționând-o către ridicolul “agresorilor” noștri".
De când a început pandemia, Ilinca a fost unul dintre artiștii care și-au exprimat vehement dezamagirea față de modul în care autoritățile au gestionat situația teatrului și de colapsul în care a ajuns sectorul independent.
"Dacă zona independentă va dispărea suntem pierduți ca societate pentru că “magia emoției” pe care ne-o vând mai marii teatrului românesc nu face decât să țină mințile oamenilor pe loc. Nu îndeamnă la raționament sau la gândire critică".
Trecem prin subiecte fierbinți care țin de teatrul românesc, și amintim despre cele mai recente proiecte de teatru și film ale actriței Ilinca Manolache, printre care filmul ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, premiat cu trofeul Ursul de Aur la Berlin. Vorbim cu ea mai multe și despre experimentul pe care l-a făcut pe TikTok.
Un fel de retrospectivă a anului trecut
Pentru mine anul 2020 a fost un an bun. Deși totul s-a întâmplat “too much, too fast, too soon “ adică “prea mult, prea repede, prea curând” adică definiția traumei, pentru mine acest stop impus a fost extrem de binevenit. Eu simțeam nevoia de o pauză și mărturisesc că încă simt nevoia să rămân mai departe de ceea ce reprezenta “viața mea” înainte de pandemie. Deși am trăit constant cu grija de a nu îmi îmbolnăvi mama sau partenerul sau prietenii, deși mă copleșeau panica și tragedia din jur, totuși eu am reușit să-mi creez un univers personal în care am trăit liniștită și protejată în tot acest an.
Trebuie să menționez faptul că statutul unei actrițe angajate la stat este diferit de cel al unui independent. Am avut un oarecare confort financiar și am avut și suportul mamei mele care de câte ori am avut nevoie a fost alături să mă ajute. Deci sunt o privilegiată. Deși a fost o perioadă în care ore întregi se risipeau pe dezinfectatul cumpărăturilor și al propriei persoane, în restul timpului reușeam să mă bucur. Să mă bucur de lucruri mici, diurne, poate banale și am realizat că mie nu îmi lipsește nimic. Mărturisesc că nu am simțit nici un dor de fosta viață, ba mai mult, încă mă întreb cum o să fac să îmi reiau activitatea fără să simt că în loc să evoluez am involuat.
Credit foto: Bogdan Dincă
Nu sunt deloc o fire romantică dar de mulți ani de zile nu am mai simțit o satisfacție din lucrurile mici, care de fapt nu sunt mici deloc. Sunt viață. Pe care o uitasem. Uitasem că se poate trăi și îmi doream să pot să trăiesc. Mă plimbam și deși aveam mască pe față, pe sub mască zâmbeam. Și masca aia nu îmi lua din starea de bine pe care o aveam. Cred că pur și simplu “stopul” pe care eu îl simțeam extrem de dureros, frustrant și necesar înainte de pandemie, a devenit o eliberare pentru mine pe perioada pandemiei. Mă simțeam eliberată dar și ca un monstru cu 5 capete pentru că simt ce simt și nu prea seamănă cu ce simt sau au simțit ceilalți. Poate a fost modul meu de a reacționa la tristețea din jur și ulterior mă va lovi o depresie cruntă. Poate sunt infantilă și nu am realizat ce s-a întâmplat? Nu am idee. Ce pot spune este că mă îngrozește că vom relua activitatea ca și cum nimic nu s-a întâmplat și asta nu doar că mă frustrează maxim, dar mă și deprimă și mă face să mă întreb, în buclă, care mai este funcția și relevanța meseriei mele.
Proiecte din 2020
În vara anului trecut, în august, am filmat pentru filmul lui Radu Jude - “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”. A fost o experiență foarte plăcută, am fost foarte fericită să fac parte din distribuția acestui film și deși filmările s-au petrecut în plină pandemie, m-am simțit în siguranță. Toată lumea respecta regulile impuse, am fost testați, am filmat doar afară și toată lumea purta mască.
Un alt proiect a fost inițiat de mine în colaborare cu Teatrul Mic și se numește “Totul va fi diferit”. Este un concept de teatru TikTok, l-am numit eu, un concept la care m-am gândit când Teatrul Mic a lansat, în luna Aprilie a anului trecut, programul #teatrudinamiconline. “Totul va fi diferit” este o piesă de teatru scrisă de Mark Schultz, piesă pe care eu alături de Daniel Popa (regizor și montaj) și Silvana Mihai (actriță) am vrut să o facem într-un spațiu independent, la Green Hours în urmă cu ceva timp. Din diferite motive acel proiect nu a ieșit la public așa că în aprilie 2020 i-am oferit această nouă interpretare. Am făcut o serie de episoade de teatru TikTok, am folosit limbaj de social media amestecat cu dramaturgie contemporană clasică (text scris) și actorie profesionistă. Fiecare scenă se desfășura printr-un video-call, dura maximum 5 minute, foloseam filtre de TikTok sau Instagram și ulterior Daniel Popa făcea un montaj din care rezulta varianta finală a produsului. Am avut 18 episoade de “Totul va fi diferit” și ele au putut fi urmărite online pe paginile noastre de Facebook, Instagram sau pe Youtube.
M-a interesat foarte mult să explorez în zona asta pentru că sunt foarte preocupată de cum ne performăm viața în mediul online, câte “filtre” ne punem pentru a arăta o versiune destul de îndepărtată a noastră față de “sinele” real. E interesant să observ ce aleg să pun în online și ce îmi place să văd în online. Admir un nou job care s-a născut deja de niște ani de zile - cel de content creator. Mă interesează foarte mult zona de “documentare” a propriei vieți, în același timp, filtrul de “adevărat” și “real” este opțional și asta îmi poate creea o oarecare frustrare pentru că este imposibil să nu încep să mă compar.
Un alt proiect a fost un spectacol pe care l-am jucat live, online. Asta înseamnă că noi am jucat spectacolul ca și cum ar fi public în sală doar că nu era public în sală ci publicul vedea transmisiunea live pe internet. Practic jucam la ei acasă. A fost o experiență foarte interesantă pe care am trăit-o alături de Lia Bugnar, Anghel Damian, Marius Manole, Laura Creț și Theodora Stanciu. Spectacolul se numește “Masculin/Feminin” și a avut peste 3500 de spectatori online.
Emoția în teatrul online
Pentru mine e important conceptul din spatele unui spectacol de teatru. Nu emoția. Emoția e un truc. Din păcate e un șantaj pe care mulți făcători de teatru îl ridică la rang de superputere absolută. Eu cred că această emoție e overrated. Dacă spectacolul de teatru îmi stoarce lacrimi și apoi plec acasă doar emoționată și atât, mă simt păcălită. Pentru mine cultura aduce ideologia la viață! Cultura este manifestarea unei ideologii! Din păcate mainstream-ul teatral propovăduiește “emoția” și se autointitulează “exemplari, excepționali” și “oameni de cultură” pentru că jilțurile din care ei produc “emoție” sunt foarte confortabile, efectul e ușor de atins și nici nu supără politicul cu care au o relație atât de bună. Se știe.
Credit foto: Bogdan Dincă
Cum ai început 2021
Mi-am început anul 2021 alături de familia mea, sperând că o să fac curând modificări în viața mea care să îmi aducă liniște și mai puține frustrări. Am nevoie de mai mult curaj și mi-am propus să fac tot ce pot să-l capăt.
Colaborarea cu Radu Jude
Cu Radu Jude am mai colaborat, am făcut parte din distribuția filmului “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” făcut în 2018, film pentru care Radu a luat premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary și am ajuns să fac parte din distribuția acestui film în urma unui casting. Ulterior, am avut norocul ca Radu să mă distribuie și în următoarele filme. Am avut un rol și în filmul lui “Tipografic Majuscul” o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu și care a avut premiera la Festivalul de film de la Berlin, în 2020.
Toate colaborările cu Radu Jude sunt o bucurie pentru mine și mă consider norocoasă că pot să îi fiu alături la filmări. Aș putea să stau și să îl ascult ore. Și bineînțeles să râd ca proasta.
Cât despre rolul meu din “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, vă invit să mergeți să vedeți filmul la cinematograf, o să aveți o experiență cinematografică foarte faină. Eu am adorat să lucrez la acest film și am adorat să îl văd din sală.
Ce urmează artistic
Urmează să încep repetiții la Teatrul Educațional Replika pe un text al Laviniei Braniște alături de Mihaela Rădescu, în regia Andreei Lăcătuș.
Urmează să fac un serial scris de Lia Bugnar, în regia lui Anghel Damian alături de o distribuție foarte faină, asta prin vară.
La Teatrul Mic mă puteți vedea în spectacolul “Vinovat/Nevinovat” în regia lui Gelu Colceag și la ARCUB probabil că vom relua spectacolul “Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba” de Yann Verburgh, în regia lui Eugen Jebeleanu pentru care Eugen a și primit premiul Uniter pentru “Cel mai bun regizor” în 2020.
Credit foto: Bogdan Dincă
Apariția personajelor de pe TikTok
Sunt o persoană care petrece mult timp pe social media. În primăvara anului trecut, în Martie 2020 am colaborat cu Adriana Radu (fondatoarea platformei de educație sexuală “Sexul vs Barza”) la un proiect scris și regizat de ea: “Portret al artistei ca tânără influenceriță” la CNDB (Centrul Național al Dansului) unde le-am avut ca partenere pe artistele și activistele feministe Oana Maria Zaharia și Corina Sucarov. Ele au împărtășit în cadrul proiectului experiențele lor din online, interacțiunea pe care au avut-o cu ceilalți participanți din mediul online și am vrut și eu să descopăr mai în amănunt această platformă pe care nu o folosisem mai mult decât pentru autopromovare.
Am descoperit că online-ul îți oferă o posibilitate infinită de “tool”-uri pentru a te exprima, răspunsul/reacția vine imediat, love-ul și hate-ul de la cei care te urmăresc te ridică și te doboară într-o secundă, oamenii reacționează imediat și nu există filtru de protecție. Am descoperit că e o altă dimensiune de care eu nu voiam să mai fac abstracție ci voiam să o folosesc în interesul meu. Personajele mele de pe TikTok au apărut după ce am explorat zona asta de performativitate în online cu serialul nostru “Totul va fi diferit”. După ce am terminat colaborarea cu colegii mei (Silvana Mihai, Daniel Popa, Tudor Istodor și Rodica Negrea) pentru serial am vrut să explorez noi dinamici solo.
Așa că am început să urmăresc creatori de content în Tik Tok. Și am dat peste tot felul de filmulețe care m-au inspirat și mi-au validat căutarea. Un exemplu este Sarah Cooper care a făcut o serie de lipsink-uri cu Trump care au aruncat-o direct în mainstream și acum are un serial produs de Netflix. Cu o cameră de telefon mobil, net și o viziune, utilizatorii de Tik Tok își pot transforma munca artizanală într-o acoperire globală - și ocazional, recunoaștere mainstream. Influencerița Addison Rae, al cărei cont are 60 de milioane followersi, a obținut recent un acord cu Miramax pentru a juca în remake-ul comediei pentru adolescenți din 1999 “She’s All That”.
De ce ai ales acest canal
Las mai jos un citat care explică perfect “ce și de ce ?“ TikTok.
“Dacă umorul este ingredientul secret care ne acoperă frica existențială, bucățile de maximum un minut de pe TikTok oferă o bucată de amuzament între felurile principale amare ale fluxurilor noastre de știri colective. Utilizatorii dețin această putere cu o economie surprinzătoare, folosind tăieturi de salt nervoase și acompaniament muzical ironic pentru a comenta ironic deficiențele noastre personale, sociale și economice. Secole de dovezi sugerează că prăbușirile, gag-urile și „trucurile stupide ale animalelor de companie” sunt îndrăgite și înțelese universal. Aceste „little black dress” ale comediei erau caracteristici omniprezente ale cinematografiei timpurii - rezultat, fără îndoială, al capacității lor de a depăși barierele lingvistice. În timp ce nebunii de dans vin și pleacă, farse copilărești și „videoclipuri amuzante despre pisici” sunt întotdeauna în stil. Instrumentele încorporate, cum ar fi subtitrările de text și emoji-urile gratuite, dau o nouă viață genului lipsink, consolidând Tik Tok ca destinație pentru hituri rapide de serotonină.” - citat dintr-o analiză foarte interesanta a lui Caroline Golum - “Cinema Year Zero: TikTok and the Grammar of Silent Film”
Experiment și creație de personaj
Am vrut să experimentez. Am vrut să văd ce înseamnă să fac un personaj în 15 secunde. Ce atrage atenția? Cum reușesc să transmit un mesaj clar, rapid, cu mijloacele pe care le am? Am vrut să construiesc deconstruind. Foloseam elemente de actorie clasică, costum, machiaj, personaj, pe care le expuneam unui public nou, necunoscut, în online. Cred că TikTok-ul poate fi și un instrument de critică socială și eu ca utilizatoare de TikTok folosesc instrumentele pe care le am pentru a inspira un dialog crucial în jurul multora dintre problemele noastre cele mai dureroase. Între râs și lacrimi, am vrut să îmi urlu vulnerabilitatea și neputința redirecționând-o către ridicolul “agresorilor” noștri. Câteodată mi-a ieșit, câteodată nu. Câteodată poate m-am lăsat dusă de val și fără să vreau poate că am rănit, în orice caz am înțeles că e foarte important ce subiecți îmi aleg în așa fel încât ei să nu fie deja într-o situație defavorizată pentru că atunci filmulețul meu își pierde nuanța de satiră.
Tehnica și provocările sale
Stăteam bine cu tehnica. Petrec timp în online dar am învățat în timp ce făceam. Pot să spun că e mai ușor limbajul de TikTok decât să înveți o limbă străină. :)
Reacțiile
Reacția a fost neașteptat de bună deși au fost și controverse și discuții contra în mediul online. “Ăsta nu e teatru” sau “Asta nu e artă” a fost una din discuții și sunt total de acord cu cei care descalificau filmulețele mele și le considerau non artă. Nu sunt nici artă. Nu sunt nici teatru, absolut. Sunt niște filmulețe pe TikTok. Și mă bucur că pot să mă joc cu asta și că am privilegiul ca produsele mele de câteva secunde să ajungă la atât de mulți oameni.
Mai departe, îmbinarea actoriei cu social media
Nu am nici un plan. Fără legatură cu meseria mea de actriță, mă ocup de un cont pe Instagram de street style care se numește @bucharestersinbucharest_ și vă invit să îi dați Follow și să îmi trimiteți fotografii cu oameni pe care îi întâlniți pe stradă și îi considerați interesanți.
Credit foto: Bogdan Dincă
Dorul de scenă și expunerea în pandemie
Nu mi-a fost dor de scenă. Nu știu ce înseamnă asta. Nu mi-am dorit să joc. Am fost foarte dezamăgită de felul în care autoritățile au gestionat situația și am ales să fiu vocală în privința asta. M-am simțit foarte expusă și mi s-a părut că Ministrul Culturii a tratat superficial situația. Responsabilitatea a fost pasată managerilor de instituții iar managerii au pasat responsabilitatea actorilor care doreau să-și facă meseria în orice condiții.
Petiția online
Eu nu mi-am dorit să mă expun și nici să îmi expun familia și prietenii. Sigur că nu eram singura, am avut mai mulți colegi alături de care am făcut o petiție care era adresată Ministrului Culturii, care a fost semnată de 1500 de oameni, creatori de teatru, corp tehnic și spectatori, în care ceream să fim testați înainte de spectacole.
Deși petiția a fost semnată de foarte multă lume, nu a existat nici un răspuns din partea autorităților și când teatrele s-au deschis a doua oară, fiecare manager gestiona situația cum considera că e mai bine. M-am simțit nereprezentată și sacrificată. Nu cred că meseria asta se face în orice condiții, mai ales că realitatea era cea care era. Cazurile creșteau, multe teatre au fost pe rând focare și aici vreau să adaug că “focar” în acest context nu înseamnă “zeci”, cum ignorant vociferau personalități pe la posturi de televiziune. Nu. “Focar” înseamnă 3 cazuri într-o distribuție, așa e legea și nu eu am făcut legea ci niște specialiști.
Măsuri doar pentru spectatori
Au existat foarte multe situații în care teatrele trebuiau închise și carantinate și acest lucru nu se întâmpla. Pentru mine mersul la teatru era un stres din cauză că autoritățile au gândit măsuri de protecție doar pentru spectatori, dar nu și pentru actori sau corp tehnic. Actorii nu puteau purta mască la spectacol, spectacolele nu se puteau adapta, distribuțiile nu aveau cum să fie reduse. Sau se putea dar nu s-a făcut asta. Pentru mine sănătatea mea și a familiei mele era mult mai importantă decât dorința de a fi pe scenă.
În altă ordine de idei, nu mai găseam relevanța. Mi se părea distopic să fim douăsprezece actori pe scenă fără mască în condițiile în care în public erau douăzeci de oameni, distanțați și cu mască uitându-se la noi. Oamenii aceia din public ar fi văzut ce? A fost și este imposibil să accept că lucrurile se vor reporni din punctul în care au fost lăsate fără nici o minimă modificare.
Credit foto: Silviu Gheție
Dintre excepțiile perioadei
Au existat excepții la Piatra Neamț unde manager este Gianina Cărbunariu sau la Teatrul Masca în Bucuresti sau la Sf. Gheorghe unde viziunea managerilor este una care include pandemia în viziunea repertorială, asumă și asimilează perioada care a trecut peste noi.
Filmul lui Radu Jude - “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” - pentru care a luat Ursul de Aur la Berlin este filmat în totalitate cu măști și asumă situația pandemică pe care o traversam. Pe lângă emoție și realism psihologic mai trebuie să existe un concept în arta asta pe care o facem. Trebuie să existe o viziune și această viziune trebuie să asume realitatea actuală. Mi se pare foarte trist să văd că majoritatea teatrelor își reîncep activitatea ca și cum toată această “pauză” care a adus după ea dezechilibre economice enorme și mai ales pierderi de vieți omenești nu a lăsat nici o urmă în mentalul artistic al făcătorilor de teatru. Asta îmi provoacă o suferință mult mai mare decât pauza de un an de urcat pe scenă.
Sectorul independent în pandemie
Este jenant cum s-a gestionat situația. Nu au existat reguli de protecție pentru cei care fac teatru, nu au existat măsuri gândite să ne protejeze dar cel mai grav este că a fost dureros de evident cât de mic spre inexistent este interesul autorităților pentru sectorul independent, sector care este cel mai afectat și care este pe cale de dispariție. Toate spațiile independente au stat închise, artiștii nu aveau nici o sursă de venit și atenția pe care autoritățile au arătat-o acestui sector este egală cu zero.
Dacă zona independentă va dispărea suntem pierduți ca societate pentru că “magia emoției” pe care ne-o vând mai marii teatrului românesc nu face decât să țină mințile oamenilor pe loc. Nu îndeamnă la raționament sau la gândire critică, ci la supunere și extaziere întru stat pe loc. E foarte pervers și e interesant de observat cine sunt cei care vând emoții ieftine din vârful mormanelor de bani. Cam asta e “cultura” în România. Și se mai face o mare confuzie între “independent” în discurs și ideologie și “independent” adică un artist care nu e angajat undeva. Sau liber profesionist. Un artist independent este un artist angajat politic, cu simț critic, activist și reformator. Nu orice spațiu privat e și independent dacă discursul acelui spațiu este asemănător cu discursul și estetica TNB-ului doar că e mai sărac în mijloace.
Credit foto: Andrei Runcanu
De ce este nevoie acum
Este nevoie de o reformă. Este nevoie de o reformă în facultatea de teatru, este nevoie de o reformă a instituțiilor de cultură. Este nevoie ca UNATC-ul să nu mai formeze executanți ci să formeze artiști. E nevoie ca studenții să fie ajutați să-și descopere zona artistică personală, individuală, atipică, neîncadrabilă, fără gen, fluidă și vie. Momentan se scot pe banda actori executanți, care cunosc o singură metodă, învechită după părerea mea și ce e cel mai trist e că se scot mase omogene nu individualități. Bineînțeles că există și excepții, dar îmbucurător ar fi să fie o regulă. Momentan cred că în UNATC sunt oameni care încearcă să schimbe lucrurile și îi admir maxim că își dedică timpul pentru a face asta, dar din păcate încă sunt sute de studenți care termină anual facultăți de profil (de la privat și de la stat, din București și din țară) și sunt precum puii de broască țestoasă care ies din ouăle micuțe depuse pe țărm și care înoată către un ocean al necunoscutului.
Reforma în teatrele de stat
Apoi mi-aș dori o reformă în teatrele de stat. Mi-aș dori ca directorii să fie aleși transparent, prin concurs și mai ales mi-aș dori o limită de vârstă a managerului și o limită a mandatului. Mi-e groază de jilț pe viață și din păcate asta trăim de mulți ani. Mi-aș dori ca proiectele care se fac la stat să fie experimentale și să fie o platformă pentru voci independente pentru a avea acces la ele cât mai mulți oameni și închei prin a spune că mi-aș dori ca banii publici acordați instituțiilor de cultură să fie cheltuiți în vederea educării unui public. Îmi doresc manageri cu viziune și ancorați în prezent nu eterni bocitori ai unor epoci trecute. Acum e acum. Și asta nu se poate schimba. E un dat. Publicul e contemporan. Publicul se educă și se formează. Momentan ne spălăm pe creier unii pe alții. Publicul primește ce i se oferă iar artiștii oferă ce dorește publicul fără să-și asume că fără o investiție în educație batem pasul pe loc.
Ce îți dă speranță
Eu nu mai am nici o speranță și e mult mai bine așa. Sufăr mai puțin.
